Școala Generală nr. 18 din Timișoara va avea în sfârșit sală de sport renovată. Primăria a găsit firmă care să se ocupe de lucrările rămase și aceasta are la dispoziție două luni să finalizeze lucrarea.
Școala gimnazială 18 din cartierul Dacia se va bucura de o sală de sport finalizată. Corpul de clădire respectiv a fost ridicat înainte de 1940 și a devenit sală de sport în anii ‘70 când a fost construită școala.
Proiectul inițial de reabilitare, aprobat în 2015, nu a cuprins toate lucrările necesare. Chiar dacă execuția a demarat începând cu 2017 cu un termen de 16 luni, devizul general nu a inclus toate materialele (în mod particular parchetul) și, în consecință, sala nu a putut fi finalizată.
Problema a fost deblocată anul trecut. Pentru lucrări suplimentare municipalitatea a alocat o sumă în buget, a fost elaborată documentația și în decembrie a fost lansată licitația. Săptămâna aceasta a fost semnat contractul. Valoarea lucrărilor este de 135.000, cu TVA inclus și durata de execuție este de 2 luni de la data ordinului de începere.
Comentarii prin facebook