Viitorii informaticieni care studiază la Universitatea de Vest Timișoara primesc doi noi roboți

Studenții Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest Timișoara vor putea să își testeze cunoștințele pe doi noi roboți, achiziționați recent. Aceștia vor juca un rol important în testarea și dezvoltarea de algoritmi și soluții software din sfera Computer Vision și Machine Learning, de larg interes atât pentru cercetare cât și pentru sectorul producției IT.

După o anterioară achiziție, Robotul Pepper, în acest an se completează dotarea cu robotică pentru activitățile universitare din UVT prin achiziția a doi roboți SCOUT Mini Pro dotați cu procesor Nvidia AGX Xavier, cu o camera Intel RealSense D435 și un lidar VLP-16. Aplicațiile vor fi dezvoltate cu precădere în cadrul noului program de studii de masterat „Intelligent software robotics”.

Planul Facultății de Matematică și Informatică din UVT este însă și mai amplu, urmând să fie dotat un întreg Laborator de Embedded și Robotică, în care ar fi perfect imaginabile formule de colaborare între cercetători și studenți din mai mai multe facultăți ale UVT, de exemplu de la Facultatea de Arte și Design, care, alături de cercetătorii și studenții FMI, să învețe și să integreze cât mai bine noile idei și soluții, în cadrul unor proiecte specifice. Toate aceste proiecte practice se pot realiza atât în cadrul programelor de licență existente, cât și în cadrul noului domeniu masteral „Intelligent software robotics”, care va fi ofertat începând din această vară. În cadrul acestui program de studii de masterat se vor putea obține competențe specifice, prin activități de cercetare aplicativă în domeniul Informaticii, specializate în automatizare, roboți software, neurotehnologii, inteligență artificială sau prelucrarea semnalelor în general.

„Mulți dintre absolvenții de astăzi vor fi, peste zece ani, în locuri de muncă și tipuri de job-uri pe care astăzi nu le regăsim în economia reală și care urmează să se lanseze, de la stadiul de idee. De aceea, fiind conștienți de viteza schimbărilor din lumea noastră globalizată, dar și de importanța tot mai mare a tehnologiei, pentru toate sectoarele unei economii dezvoltate, UVT aduce noile tehnologii în activitățile universitare pe care le desfășoară, inclusiv prin roboți și echipamente de automatizări avansate”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Competențele obținute prin noul program de studii de masterat „Intelligent software robotics” le vor permite absolvenților să acceseze domenii de studii doctorale specifice sau să desfășoare activități avansate în departamente de dezvoltare software din domeniul producției echipamentelor IT.

Roboții integrează programarea pe dispozitive încorporate (embedded), o activitate care devine pentru tineri tot mai atractivă, distractivă și interesantă. Robotica îi atrage pe elevii și studenții care nu au neapărat background de informatică și matematică, dar care pot să contribuie cu idei pentru rezolvarea unei probleme reale (care pot fi, spre exemplu, cele în care se realizează  învățarea terenului înconjurător, detecția și ocolirea obstacolelor, scanarea și construirea unui oraș virtual, urmărirea evoluției unei clădiri / monument / copac, sau detecția de anomalii). Facultatea de Matematică și Informatică din UVT le propune studenților proiecte ambițioase în acest domeniu foarte atractiv, al roboticii, în care sunt aduse componente software și hardware achiziționate din fonduri propriii sau din diverse proiecte didactice sau de cercetare, destinate dezvoltării cunoștințelor de robotică prin aplicații practice.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.