Ecluza de la Sânmihaiu Român, deschisă oficial. Navigația pe Bega, până în Serbia, e acum posibilă/Foto

ecluza Sanmihaiu Roman

ecluza Sanmihaiu Roman

Vaporașele vor putea acum circula pe Bega de la Timișoara și până în Serbia, proiectul transfrontalier prin care a fost reabilitată infrastructura de navigație fiind oficial finalizat. Pe partea română cea mai importantă realizare este redeschiderea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, acesta fiind inaugurat oficial.

Mai rămâne un singur pas necesar a fi făcut pentru ca navigația, dar și circulația pe pista de biciclete de pe digul canalului Bega, să se poată desfășura din România până în Serbia, fără probleme. Este vorba despre deschiderea unui punct de frontieră. Până atunci, vaporașele pot circula pe cei 114 kilometri navigabili, dar fără a trece granița.

Odată acest obstacol trecut, navele de la Timișoara vor putea urca spre Dunăre, iar de acolo spre Marea Neagră, respectiv spre vestul Europei. De asemenea, se va putea circula pe un traseu cicloturistic de 70 de kilometri, între Timișoara și Zrenjanin.

La mai bine de jumătate de secol după ce circulația pe Bega a fost sistată, se poate acum relua navigația între România și Serbia. Vineri, Consiliul Județean Timiș, în

calitate de partener, a organizat conferința de închidere a proiectului „Repararea infrastructurii de navigație pe Canalul Bega”.

În cadrul proiectului au fost efectuate lucrări de reabilitare a ecluzei și stăvilarului de la Sânmihaiul Român și, pe partea sârbă, repararea nodurilor hidrotehnice de la Srpski Itebej și Klek. Totodată, partenerul sârb a finalizat execuția pistei de biciclete până la graniță, astfel că, în viitor, după deschiderea punctului de trecere a frontierei de pe canalul Bega, traseul cicloturistic va avea peste 70 de km.

Circulația se va putea face cu ambarcațiuni de agrement pe cei 114 km ai Canalului Bega de pe teritoriul românesc și cel sârbesc (și mai departe pe sistemul navigabil dunărean).

Pentru ca transportul să se desfășoare în cele mai bune condiții, în perioada următoare vor începe lucrările pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei naval și pietonal pe canal. În acest moment este finalizată documentația tehnică și a fost obținută autorizația de construire. Acesta va fi amplasat pe o parcelă cu suprafața de 1.000 mp din domeniul public al județului Timiș, pe teritoriul comunei Uivar, în afara digului de apărare al canalului Bega, în vecinătatea frontierei cu Republica Serbia.

Proiectul prevede o clădire P+2E și terasă de observație, o zonă de control acoperită și un cheu de acostare pentru ambarcațiunile de agrement. Punctul va permite controlul atât al persoanelor care folosesc pista de biciclete, cât și al pasagerilor ambarcațiunilor care navighează pe canal. Consiliul Județean Timiș a inclus în bugetul anului 2022 fonduri necesare demarării construcției punctului de trecere a frontierei și se estimează că la sfârșitul anului 2023 punctul va fi operațional.

Operaționalizarea ecluzei de la Sânmihaiul Român va permite circulația pe canal a ambarcațiunilor de agrement de la Timișoara până în Serbia și mai departe pe Tisa și Dunăre, fie spre Marea Neagră, fie spre sistemul Main-Rin-Marea Nordului.

Totodată, în cadrul proiectului au fost achiziționate de către cele două administrații bazinale echipamente specifice ce vor fi utilizate pe viitor pentru întreținerea căii navigabile. De asemenea, au fost organizate activități de promovare a rezultatelor proiectului și creșterii a vizibilității canalului Bega.

Proiectul, cu o valoare de peste 13 milioane de euro, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA CBC de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, Axa prioritară 3 – Mobilitate sustenabilă și accesibilitate, Măsura 3.1 – Mobilitate și infrastructură și servicii pentru transport.

Proiectul transfrontalier are ca scop promovarea transportului sustenabil și dezvoltarea infrastructurii de mobilitate în zona transfrontalieră pentru transformarea Canalului Bega într-o destinație recunoscută la nivel internațional pentru experiențe turistice unice, diversitate culturală, comunități integrate și protecția mediului.

Totodată, va avea loc promovarea arealului Canalului Bega ca o destinație verde, deschisă turiștilor, recunoscută internațional.

Valoarea totală a proiectului este de 13 850 687.41 euro, din care contribuția financiară a Uniunii Europene este de 11 773 084,29 euro. Alocarea financiară pentru cei patru parteneri în proiect este următoarea:

Lider de proiect a fostAdministrația Bazinală de Apă Banat, iar parteneri Consiliul Județean Timiș, secretariatul Provincial pentru Cooperarea Interregională și

Autoguvernarea Locală din Vojvodina, respectiv Compania Publică de gestionare a apelor „Vode Vojvodine” Novi Sad.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Sergiu Balasa a spus: (aprilie 29th, 2022 at 18:06 )

Intr-un clasament al proiectelor derulate in Timis/Banat acest proiect ar putea concura pentru primul loc la mai multe categorii: complexitate, importanta/anvergura/impact (a fost validat si finantat ca proiect strategic pe programul IPA RORS 2014-2020), efecte multiplicatoare pe termen lung (urmeaza sa fie demonstrate!).
Eu il declar, fara rezerva, cel mai important proiect pe care l-am conceptualizat, promovat si pregatit pana la aprobarea finantarii, impreuna cu echipa mea, din postura de director al ADETIM- Agentia de Dezvoltare Economica a judetului Timis, dar cine-si mai aminteste!?
Felicit astfel institutiile partenere si echipele tehnice de implementare care cu tenacitate si efort au reusit sa finalizeze un astfel de proiect, in conditiile in care, chiar si cel mai bine conceptualizat si pregatit proiect de investitie, genereaza la implementare, dificultati, provocari si situatii neprevazute care au nevoie de solutii adecvate!

In ceea ce priveste conceptualizarea acestui proiect, pregatirea lui, in etape succesive de-a lungul a peste 5 ani (proiect pregatitor pista biciclete canal Bega-conceptualizat si finantat din fonduri preaderare, apoi studiu tehnico-economic reabilitare infrastructura navigatie canal Bega si strategie valorificare potential turistic canal Bega -IPA ROSE 2007-2013, ambele concepute si accesate de/cu sprijinul ADETIM), nu se vorbeste si ciudat, se pare ca in mentalul colectiv (administrativ, politic, media) s-a inradacinat un reflex de omitere, de ignorare a echipelor tehnice, care pe viitor, credeti-ma e extrem de daunator si demotivant pentru alti potentiali profesionisti (mai tineri decat mine) care s-ar dedica efortului de dezvoltare a judetului si nu, numai.
Cu aceasta interventie, obligat fiind fata de efortul depus de mine personal si echipa ADETIM in „vremile” deja apuse (nu dezvolt aici eroarea politica de desfintare a ADETIM la finele anului 2016), ar trebui sa se cunosca/recunoasca in astfel de evenimente care este importanta, rolul si efortul de conceptualizare si pregatire a documentatiei tehnico – economica a unui proiect strategic in obtinerea finantarii printr-un program de finantare neramburasabila europeana – etapa, asigurata de ADETIM in colaborare cu beneficiarii directi ai proiectului.

Viorel a spus: (aprilie 30th, 2022 at 06:37 )

Dupa ce am inaugurat o ecluza ne-am dat seama ca trebuie si punct vamal, care va dura inca cel putin 2 ani.
Si apoi ne vom face de ras cu autobuzele plutitoare marca Robu care vor ajunge pana in Germania intr-o luna.🤪

SoBru a spus: (mai 1st, 2022 at 15:25 )

Mda, vama – situație clar de neprevazut, in atare circumstanțe, cu o solutie adecvată tipic românească: La anu’ si la mulți ani … Felicitări pentru incompetența nelipsită, tuturor celor implicați !

Dana a spus: (mai 1st, 2022 at 17:38 )

Felicitări !
Cârcotaşii văd ” doar găurile din caşcaval” !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.