50 de ani de la “Masacrul de la Munchen”, printre victime numărându-se şi timişoreanul Andre Spitzer. Dominic Fritz comemorează evenimentul

În urmă cu exact 50 de ani, la Munchen, în timpul Jocurilor Olimpice, a avut loc unul dintre cele mai sângeroase şi cunoscute atacuri teroriste din istorie. Printre cei ucişi atunci s-a numărat antrenorul lotului de scrimă al Israelului, Andre Spitzer, care s-a născut şi a trăit în Timişoara până la vârsta de 19 ani. Primarul Dominic Fritz a rememorat acele momente tragice, vorbind de ura şi intoleranţa care fac posibile astfel de evenimente tragice.

La 6 septembrie 1972, ora 4.10, opt membri ai organizaţiei palestiniene “Saptembrie Negru” au atacat delegaţia Israelului din Satul Olimpic. Teroriștii i-au împușcat pe antrenorul de lupte Moshe Weinberg și pe halterofilul Yossef Romano, și au luat ostatici nouă membri ai delegației sub amenințarea cu arme automate. Au cerut să fie eliberați 234 de palestinieni aflați în închisorile din Israel, cerere refuzată de guvernul israelian, care nu negocia cu teroriştii. Printre cei nouă ostatici s-a numărat şi Andre Spitzer, antrenor şi membru al lotului de scrimă. El se întorse în Satul Olimpic chiar în acea noapte, după ce o vizitase pe pe soţia sa bolnavă în Olanda.

După 20 de ore de negocieri, ostaticii și teroriștii au fost transportați la aeroportul militar Fürstenfeldbruck, la 30 de kilometri de Munchen. Refuzând ajutorul forțelor de securitate israeliene, autoritățile germane a lansat o operațiune de salvare, care s-a transformat într-unul dintre cele mai mari eşecuri din istorie. Toți ostaticii au fost uciși de teroriști cu arme de foc și grenade. În timpul intervenţiei au mai murit cinci terorişti şi un poliţist vest-german.

Andrei (ulterior şi-a schimbat numele în Andre) Spitzer s-a născut pe 4 iulie 1945 în Timişoara, unde a început să practice scrima. În anul 1964 a emigrat împreună cu mama sa în Israel, unde și-a îndeplinit stagiul militar în aviație, apoi a absolvit Academia Națională pentru Sport, Institutul Wingate, devenind profesor de scrimă. În anul 1968 a fost trimis la Academia națională de scrimă din Haga- Olanda pentru un stagiu de perfecționare.

Printre cei caree şi-a amintit de Spitzer şi evenimerntele tragice din urmă cu o jumătate de secol s-a numărat primarul Dominic Fritz.

“Puțină lume își mai aduce aminte că unul din cei uciși atunci era timișorean – Andrei Spitzer, maestru de scrimă și antrenor al lotului Israelului, fiul unor supraviețuitori ai holocaustului. A învățat scrima și să iubească sportul, aici, în orașul nostru. Fiind singurul vorbitor de germană dintre cei luați ostatici, timișoreanul Spitzer a fost cel care a purtat discuții cu negociatorii germani. Teroriștii l-au împușcat împreună cu ceilalți ostatici într-o încercare eșuată a poliției, de eliberare.. Este datoria noastră să ne amintim. Este datoria noastră să spunem nu intoleranței și violenței oriunde apar. Timișoara noastră, veșnic tolerantă, pluriconfesionala și multietnică, construită și pe umerii unei comunități evreiești vibrante, e un model pe care trebuie să ne încăpățânam să-l apărăm pe mai departe”, a transmis Friutz

El a mai anunţat că, vineri, 9 septembrie, va participa  la Sinagoga din Cetate, de la ora 18, unde va avea loc la o scurtă ceremonie de comemorare a lui Andre Spitzer și a celorlalte victime, urmată de un recital de harpă.

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”

Președintele USR, Dominic Fritz, a respins categoric informațiile apărute în presă potrivit cărora i-ar fi spus președintelui Nicușor Dan, că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”. El a le-a cerut redacțiilor care au publicat informaţia să o retragă. “Vreau să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele USR, Dominic Fritz, a respins categoric informațiile apărute în presă potrivit cărora i-ar fi spus președintelui Nicușor Dan, că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”. El a le-a cerut redacțiilor care au publicat informaţia să o retragă. “Vreau să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”
Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene
Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.