Un popă din Bucureşti – am înţeles, destul de cunoscut în felul lui, cu apariţii multe la TV – a fost prins agresând sexual o femeie. Fapta este cu atât mai „nedumnezeiască”, dacă pot spune aşa, cu cât s-a întâmplat în timpul tainei spovedaniei, femeia fiind lipsită de orice apărare. Probele sunt zdrobitoare, individul în sutană, altfel mare moralist, fiind înregistrat. Ulterior, lăsând ruşinea la o parte, o altă femeie l-a acuzat pe Alexa Visarion că a agresat-o, transformându-l pe preot într-un prădător sexual. Şi cine ştie câte femei au mai fost agresate de acelaşi individ, dar n-au avut curajul să se plângă într-o ţară mustind de misoginism, în care femeia violată „precis şi-a cerut-o”. Cu atât mai mult, cu cât avem de-a face cu o cunoscută faţă bisericească.
În apărarea sa, preotul a cerut să fie exonerat, motivând că nu are nici cea mai mică vină, el fiind „dus în ispită”. Aşadar, fapta nu e nici pe departe imputabilă lui, a venit de undeva din ceruri, din vreo „gaură de vierme”, acolo unde ar trebui căutată originea păcatului său. Mă rog, dacă un astfel de individ chiar crede în păcat şi în cele 10 porunci. Ţinându-i isonul, zeci, poate sute de credincioşi au ieşit la RTV – unde altundeva? – să-l apere pe preot, cu toţii arătând cu degetul spre victimă, forma umană a „ispitei”. (Sigur RTV are şi o altă teorie, popa prădător sexual fiind o „victimă” a „neomarxiştilor” care, lovind în Visarion, lovesc în Biserica Ortodoxă. Numai că dacă acest ins ar fi emblema BOR, lucruriler ar fi extrem de grave.)
Lăsându-l pe preot în mâna justiţiei, se poate spune că, în aceeaşi logică formală, un hoţ de buzunare nu este răspunzător pentru faptele sale. A fost „ispitit” de portofelele pe care le-a dibuit în buzunarele victimelor sale. Unui tâlhar, la rândul lui, i-a căzut în cap „ispita” şi chiar nu mai ştie ce s-a întâmplat când a atacat o femeie să-i ia lanţul de la gât, sau unui bătrân ceasul de la mână. Că doar „ispită” poţi să le spui şi unui ceas şi unui lănţişor.
Încă nu m-am lămurit dacă plicul sau cadoul oferit funcţionarului public pentru a-şi face treaba o fi sau nu „ispită”. În schimb, în mod cert medicul care cere şpagă pentru a face o operaţie, condiţionând astfel actul medical, nu mai poate invoca aşa ceva. Pe de altă parte, medicul care a primit plicul după ce şi-a făcut treaba, sigur a fost ispitit. De unde şi multă lume face departajarea – şi nu spun că nu ar fi pe undeva corectă – între cele două categorii de medici.
Dar, peste toate acestea, cele mai mari „ispite” trebuie să le îndure bieţii politicieni. Daţi dovadă de puţină empatie şi puneţi-vă în locul ministrului, preşedintelui de cj, primarului, şefului de deconcentrată etc. căruia un antreprenor îi pune pe masă nu plicul, ci ditamai valiza. Mai poate gândi normal acest om? Evident că nu, fiind total copleşit de „ispita” din faţa sa. Cum să fie vinovat de ceva, când „ispita” i-a luat minţile!? Iar românul chiar simte zguduitoarea dramă prin care trece un astfel de om, de unde şi faimoasa expresie în apărarea lui: „Ştim că a furat, dar a mai făcut câte ceva”. Un fel de „Ştim c-a violat, dar a fost ispitit din greu”, în cazul preotului Visarion.
P.S. În urmă cu doi ani, Biserica Catolică a modificat textul rugăciunii „Tatăl nostru”, sintagma „nu ne duce pe noi în ispită”, fiind înlocuită cu „nu ne abandona/ nu ne lăsa să cădem în ispită”. S-a considerat că noua versiune este mult mai bună, prima sugerând că Dumnezeu îi duce pe oameni în ispită. La ortodocşi modificarea nu s-a produs. De unde am putea înţelege că ispita la români nu doar că e foarte mare, dar poate fi de natură divină…
Comentarii prin facebook