Cazul Bădălău, încă o dovadă vie a statului eşuat

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Cazul lui Niculae Bădălău este simptomatic, ba chiar emblematic, pentru actuala guvernare. El a explodat în faţa PSD, doar fiindcă, din când în când, DNA mai dă vagi semne de viaţă. Sigur, cu largul concurs al fostului baron PSD de Giurgiu, care era convins că poate să facă orice într-o ţară capturată de clanuri politico-interlope şi în care legea se mai aplică doar fraierilor. Spun emblematic fiindcă toate instituţiile statului au fost ocupate de astfel de „Bădălăi” de partid, nu doar incompetenţi, dar şi puşi pe agoniseală.

Acum, cu destulă ipocrizie, PSD îi cere demisia lui Bădălău, dar nu face niciun gest în parlament pentru a-l revoca din funcţie. Şi nici nu dă explicaţii cum a ajuns un astfel de individ la conducerea Curţii de Conturi, fiind  schimbată şi legea în acest sens. Adică au făcut o lege dedicată unui singur om, astfel încât Bădălău să fie numit în instituţie. Oricât de binevoitor ai fi faţă de un astfel de specimen, nu văd un alt lucru care să-l recomande pentru post, decât faptul că, la o beţie, a micţionat cu jet, pe ritmuri de manele, pe românii din diaspora. Ori, pentru cei din PSD românilor din diaspora chiar trebuie să li se aplice astfel de tratamente lichide, atâta timp cât se încăpăţânează să nu-i voteze.

O altă chestiune desprinsă din acest caz este decredibilizarea unor instituţii fundamentale ale statului, instituţii care ar trebui să fie total independente de politică. Cel puţin aşa se întâmplă în lumea civilizată, cu care PSD nu are nici cea mai mică tangenţă. Nu e un secret, la PSD, pentru „merite deosebite” în activitate, unor lideri în  retragere li se se rezervă unele funcţii extrem de importante în instituţii care stau la baza statului. Aşa a fost cu Valer Dorneanu, care după ani de parlamentarism PSD şi „iliescism”, şi alţii dedicaţi trup şi suflet lui Nicolae Ceauşescu şi Partidului Comunist, a fost „transferat” la Curtea Constituţională, pe care a transformat-o într-o hazna PSD-istă.

La fel e şi cu Curtea de Conturi, unde în afară de Bădălău îl regăsim, chiar la mo vârstă înaintată, pe Ilie Sârbu, în trecut unul dintre cei mai influenţi lideeri ai PSD. Nu mai departe decât preşedintele Mihai Busuioc a fost un sclavete al lui Liviu Dragnea, cel care l-a şi impus, la un moment dat, secretar general al Guvernului.

Ce credibilitate mai poate avea Curtea de Conturi, atâta vreme cât vicepreşedintele ei se foloseşte de funcţie pentru a obţine contracte pentru firma fiului său? Adică omul care trebuie să controleze modul în care se cheltuie banul publioc, face ilegalităţi exact cu cheltuirea acelui ban. Lupul pus să păzească stâna. Câţi „lupi” or mai fi prin Curtea de Conturi, dar care nu sunt atât de boi precum Bădălău să nu se ferească?

Pe de altă parte, să ne mai mirăm atunci că principalele victime ale acestei instituţii politizate pînă în dinţi sunt primăriile conduse de edili din opoziţie, cum este şi cazul Timişoarei? Oricum foarte puţini şi tocmai de aceea tocaţi mai pe îndelete. E logic să ne gândim, odată cu acest caz, că aceste primării sunt vizate, nu doar pe motive strict politice, ci şi fiindcă nu dau contracte la firmele de partid sau „Bădălăii” din teritoriu ai Curţii de Conturi? Oricum, acest caz întâmplat la vârful unei instituţii fundamentale, arată, încă o dată, cât de eşuat a ajuns statul român, vorba unui clasic încă în viaţă. Şi apropo, atât la Curtea de Conturi, cât şi la CCR, instituţiile amintite aici, se dau şi pensii speciale…

P.S. Poate mai trebuia să adaug că, la fel ca orice PSD-ist care a lucrat doar la stat, Bădălău e putred de bogat. Dincolo de declaraţii de avere, s-a observat asta când i-a fost spartă casa, banii şi bunurile furate fiind în valoare de 80.000 de euro.

P.S. 2. PSD a solicitat, totuşi, revocarea din funcţie a lui Niculae Bădălău.

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Porkotelu a spus: (noiembrie 29th, 2022 at 14:17 )

porkotelu, pușcăriaș de pe timpul lui ceaușescu a fost primit în psd/pcr@ continuând metehnele bolșevice: grandonan, avar, arogant, sfertodoct, nesimțit, tupeist@
Păcat de Sângele Vatsat în Decembrie ’89@

Partidul Salvati Detinuti a spus: (noiembrie 29th, 2022 at 14:34 )

PSD cancerul acestei tarii

pe scurt a spus: (martie 26th, 2023 at 04:20 )

Da’ ce-o făcut și pă vremea lu’ Ceașcă, Ficățel fostu’ puscăriaș de-o ajuns și atunci la bulău ? Diaspora pă care să pișă cu jet, știe toate astea ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.