4 iulie 1954, Berna. Germania federală câştiga în acea zi primul titlu de campioană mondială la fotbal, învingând în finală o fabuloasă naţională a Ungariei cu 3-2. În istorie, meciul va rămâne ca „Miracolul de la Berna”. În grupe cele două formaţii se mai întâlniseră o dată, maghiarii spulberându-i pe nemţi cu 8-3. Marele noroc al germanilor a fost o ploaie torenţială în ziua meciului, terenul mlăştinos defavorizându-i pe mult mai tehnicii fotbalişti maghiari conduşi de legendarul Puskas. Vedetele echipei germane erau fraţii Fritz (ce chestie!) şi Ottmar Walter. Germania trecea printr-o perioadă grea de după război, iar acel succes a fost considerat de mulţi istorici drept punctul de cotitură pentru dezvoltarea ulterioară a ţării. A doua zi, referindu-e la vreme şi condiţiile de joc, unul dintre cele mai importante ziare germane titra: „Dumnezeu a fost german”.
17 februarie, Timişoara. În Capitala Banatului se deschide oficial programul Capitală Europeană a Culturii. Încă din timpul zilei s-a simţit un „vibe” pozitiv în oraş. Feţe luminoase, pline de speranţe, oameni mândri de oraşul lor, mândri de-a fi timişoreni. De obicei cârcotaşi, inclusiv taximetriştii vorbeau la superlativ despre această zi. Lume multă şi bună la expoziţii şi alte manifestări. Străini mulţi pe străzi, plăcut surprinşi că orice timişorean putea să-i ajute cu informaţii în limba engleză.
Dacă ar fi să cauţi nod în papură, aş spune că au fost trei evenimente mai puţin plăcute, care n-au avut însă darul să umbrească marea sărbătoare a timişorenilor, unul dintre acestea fiind de altfel, previzibil. Mă refer la pana de curent de la Operă, de prea lungul recital la pian şi… discursul premierului Ciucă, acelaşi limbaj de rumeguş.
Atmosfera de la concertul care a încheiat ziua a fost fabuloasă. Mii şi mii de oameni au umplut Piaţa Unirii şi străduţele adiacente. De la bebeluşi duşi în braţe la venerabili octogenari. Oamenii s-au distrat, au cântat, au dansat. Am văzut o mare bucurie de-a fi împreună. Nu a fost nicio huiduială, nici măcar la „ţiganii” de la Caliu, controversa din zilele precedente. Ba chiar atunci s-a dansat mai cu foc. Jandarmii şi poliţiştii locali au şomat întreaga seară. În Piaţa Unirii a fost exact acea Timişoară tolerantă şi multiculturală pe care ne-o dorim cu toţii.
Ziua de ieri şi întregul acest an pot însemna un punct de cotitură pentru dezvoltarea Timişoarei în următorii ani. La toate acestea s-a adăugat o vreme splendidă de iarnă, cum doar la Revoluţie a mai fost în Timişoara. De aceea aş putea spune că vineri, 17 februarie, şi Dumnezeu a fost timişorean. Măcar pentru o zi. Iar Timişoara, care dintotdeauna a fost în Europa, de ieri este Capitala Europei. Cel puţin culturale…
P.S. Într-o mare de bucurie, se strecura, la concert, şi fostul primar Nicolae Robu, însoţit de o singură persoană. Se aştepta la o baie de mulţime. A fost un ocean de ignorare.
Comentarii prin facebook