Sărbătoare la Politehnică. 102 ani de la prima atestare a Bibliotecii UPT

„Mesaje din trecut, în prezent, pentru viitor” este tema sub care s-a desfășurat aniversarea a 102 de la prima atestare documentară a Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara. Primul bibliotecar menţionat în Anuarele Şcolii, Eustaţiu Pandele, înregistra, în 15 martie 1921, prima carte intrată în patrimonial bibliotecii: „Beton Arme. Abaques Pratiques pour l’Etablissement des Hourdis et des Poteaux”, o lucrare în limba franceză, apărută la Paris în 1920.

Cu ocazia aniversării, studenți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, coordonați de ș.l.dr.arh. Cristina Povian, au realizat o instalație care se întinde pe toate cele patru nivele ale bibliotecii, care duce cu gândul la continuitate, la legătura dintre trecut, prezent și viitor. În cadrul evenimentului, directoarea Bibliotecii UPT, dr.ing. Agneta Lovasz, a rememorat principalele repere din istoria de 102 ani, a mulțumit tuturor celor care și-au adus aportul la ceea ce reprezintă azi BUPT, cea mai modernă bibliotecă universitară din țară.

Din partea utilizatorilor a vorbit Paul Stiegelbauer, reprezentantul studenților în Senatul Universității Politehnica Timișora, care a menționat experiențele frumoase de care atât el, cât și colegii săi, au avut parte la Biblioteca UPT, un loc perfect pentru învățare, socializare, dar și pentru o serie de evenimente culturale.

Momentul aniversar a fost fost completat cu un recital muzical susținut de Sebastian Covaci (la pian) și Alexandru Ticula (voce), aplaudați de toți cei prezenți.

Documentele prezente în arhivele instituției relevă rolul cultural, de sursă pentru răspândirea științei și culturii pe care și l-a asumat Școala Politehnică din Timișoara.

Într-un memoriu referitor la activitatea Școlii se spune: „Pe lângă activitatea de specialitate pe care urma să o dezvolte Școala, ea nu putea lipsi în acest loc, la granița țării, să pășească cu curaj la dezvoltarea unui progres cultural pe scară largă, pentru marele public”.

Traian Lalescu, primul rector al Politehnicii, a organizat o serie de biblioteci școlare, iar studenții au organizat șezători culturale în comune.

Era, de altfel, continuarea unei tradiții de peste un secol, Timișoara fiind primul oraș de pe teritoriul actual al României, dar și primul oraș din vechiul Imperiu Habsburgic în care a fost înființată o bibliotecă publică, cu un rol determinant în culturalizarea maselor. Meritul îi aparține lui Josef Klapka, care, în 15 mai 1815, înfiinţează biblioteca publică, cu posibilitate de împrumut şi cu sală de lectură.

Activitatea bibliotecii Școlii Politehnice a fost începută în clădirea şcolii primare de pe strada Telbisz, unde a activat până în anul 1947, când colecţiile acesteia au fost mutate în sediul de pe strada Piatra Craiului. După doar un an de la înființare, a urmat o perioadă de 16 ani în care, pe lângă bibliotecar, apare menţionat şi un custode de sală, ceea ce demonstrează creşterea numărului de publicaţii şi a numărului de cititori.

Din noiembrie 2014, Biblioteca UPT are un nou sediu, pe strada Vasile Pârvan nr.2B, o clădire ultramodernă apreciată ca fiind cea mai modernă bibliotecă universitară din țară. Universitatea Politehnica Timișoara a marcat deschiderea oficială a Bibliotecii

UPT printr-un eveniment simbolic de excepție: un lanț uman format din peste 1000 de studenți. De la vechea bibliotecă până la noua bibliotecă, studenții au transmis din mâna în mână ultimele 100 de cărți, transferul simbolizând tradiția și continuitatea acestei universități de prestigiu.

Au fost mutate peste 700.000 de volume din vechea clădire în biblioteca nouă, iar transportul acestor cărți a durat șase luni. Biblioteca aduce o serie de facilități printre care accesul direct la informație, prin consultarea, la raft, a colecțiilor, posibilitatea redactării documentelor în spațiul IT, săli de lectură, sală de videoconferință, serviciu de autoîmprumut și autorestituire, cu descărcare directă în program și acces wi-fi în întreaga clădire.

Astăzi, Biblioteca UPT înseamnă circa 1.000.000 de volume, peste 10 km de documente la raft, 8400 mp pe 6 niveluri, peste 200 de bibliotecari angajați de-a lungul timpului, peste 25 de ani de acces liber la raft, peste 25 de ani de informatizare a activităților, 650 de locuri pentru lectură, 100 de locuri în sala de lectură cu program non-stop, peste 1000 de utilizatori, în medie, pe zi, peste 400.000 de accesări online în 2022, peste 200 de calculatoare, 4 multifuncționale și stație de autoîmprumut și autorestituire pentru utilizatori, sistem de securitate RFID pentru acces liber la raft, sistem integrat de bibliotecă Aleph, versiunea 522, peste 200 de evenimente organizate de-a lungul unui an.

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara este mai mult decât un simplu spațiu de lectură, este unul în care se desfășoarã o serie de evenimente, în special din domeniul cultural-artistic, dar nu numai. Aici au loc proiecții de filme, seri muzicale, expoziții de tot felul, festivități, acordãri de premii, lansări de carte etc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.