Alfred Simonis, peștișorul de aur al Timișoarei

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

După trei ani de mandat, campanii de demolare politică a statuii lui Dominic Fritz, cu spitale și școli rămase în frig pe motiv de dezastru în sistemul de termoficare al Timișoarei, cu porecle de genul „Donimik Frig” și alte delicii gonflate de media locală sau națională, ca și cum noul primar ar fi fost vinovat, orașul a prezentat o strategie pe termen mediu pentru Colterm. Nu știu dacă e cea mai bună, dar în mod cert este altceva decât ce avem acum: insolvență și falimentul. Dar strategia nu este totul. Ca ea să fie validată, un comitet al creditorilor trebuia să voteze, iar asta nu e un lucru ușor în România. Privatul a votat imediat într-o direcție, ANAF s-a abținut pentru o mai atentă analiză, iar pentru Mediu a intervenit Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților.

Să nu fiu înțeles greșit. Nu-l bălăcăresc pe omul ăsta tânăr și vivace că a vrut să ajute Timișoara. Foarte bine, să ne alăturăm lui Dominic Fritz și să-i mulțumim d-lui președinte Simonis pentru scurtătura în birocrație, dar asta iarăși e o treabă făcută ca la noi. Clujul a pus piatra de temelie a dezvoltării ulterioare atunci când Emil Boc a aprobat, în calitate de premier, o grămadă de investiții în capitala Ardealului. Ponta a făcut și el una alta pentru Târgu Jiu, PSD (și nu numai) a încurajat și sistemul cu baronii care duc bani acasă, ba pentru comunitate, ba pentru ei, un contract, o măslină, un pod picat etc.

Mulți ne-am supărat că Sorin Grindeanu n-a ajutat cât ar fi putut Timișoara când era cu mare funcție în Epoca Dragnea. Alții spun că a ajutat, dar nu s-a lăudat. Din capul Camerei Deputaților, Alfred Simonis a amendat legea care lua niște bani de la bugetul Capitalei Culturale Europene 2023, iar acum a dat sfoară în țară că a rezolvat votul pentru Colterm, ca strategia de dezvoltare a sistemului de termoficare să meargă mai departe, cât o mai merge. Căci mâine-poimaine poate nu va mai fi Simonis mare șef. Ce facem atunci? Cum mai abandonăm noi luptele politice pentru binele orșului și județului? Și la ce ne-ar ajuta că le abandonăm, dacă nu avem un Alfred Simonis?

Aici avem două variante. Ori ne rugăm de domnul Simonis să intervină la legile alea care vor face ca dezvoltarea României să se facă după reguli, algoritmi, descentralizare reală administrativă și economică, nu după pile și relații politice. Chestiune care ar face ca în țara asta lucrurile să meargă mai natural, mai tehnic și ceva mai departe de pixul unui politician. Dacă Alfred Simonis nu are suficientă forță să curețe România de această meteahnă, atunci, dacă se poate, îl rugăm frumos să rămână șef la Camera Deputaților cât mai mult, să fie un fel de Moș Crăciun al Timișului, să facă stadionul, sala polivalentă, centurile, aeroportul, să culeagă mulțumirile noastre și ale lui Dominic Fritz încă mulți ani de acum înainte.

Vedeți cum e viața asta? Dominic Fritz și USR ar fi militat cândva pentru eliminarea arbitrariului din funcționarea statului, a cumetriilor și baroniadei de partid. Acum mulțumesc frumos că Alfred Simonis acum vreo trei ani a stat „ghiocel” la Dragnea să-I tocmească toate voturile la legile alea toxice în Camera Deputaților, asta în timp ce Fritz și colegii erau în stradă să protesteze. Dacă Alfred Simonis nu făcea asta, ci se etala ca pesedistul luminat, precum primarul din Jebel ori Mihai Ritivoiu, mai ajungea el acum șef la deputați? Era poate un prefect care nu putea ajuta Timișoara cu mai nimic. Nu-I așa că e perversă viața asta?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Liliana a spus: (iulie 10th, 2023 at 08:21 )

Să nu crezi în pesediștii cu nume de greci, nici măcar atunci când îți fac daruri. Și-n pesediști, în general.

Jack a spus: (iulie 10th, 2023 at 10:15 )

Oricum Fritz e un esec de primar.

Kroko a spus: (iulie 10th, 2023 at 10:16 )

NICIODATA-NIMENI nu va putea descentraliza RomaniKa,atata timp cat capitala e la Bu cur esti!!!

Costel a spus: (iulie 10th, 2023 at 11:22 )

@Jack(ass), il mai plangi mult pe robu?

@Costel a spus: (iulie 10th, 2023 at 13:47 )

Fata de fritz, Robu e cel putin ZECE etaje mai sus,pana si orbii vad asta !!! Ce primarele lu’peste, sa nu poata nici macar termina, ce a inceput Robu ?!?

Eugen a spus: (iulie 10th, 2023 at 15:08 )

@Costel : Ai dreptate ! Robu e doar un început neterminat !..

Poli 21 a spus: (iulie 10th, 2023 at 18:17 )

A ajuns aceasta fituica portavocea celui numit pe drept doNimic fritzkola.

TM a spus: (iulie 10th, 2023 at 18:57 )

Jack si poli 21 cred ca sunt avatarurile Robului in varianta maro.Se lauda singur pentru NIMIC .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.