Abia zilele trecute, la exact şase ani de la tragedie, s-au dat primele sentinţe în dosarul “porţii ucigaşe”. Remember, 17 septembrie 2017. Pe timpul unei furtuni, poarta de intrare în Timişoara de pe Lugojului cade pe o maşină curmând firul vieţii unui student. Vlad Baici. Acesta este numele tânărului, nume pe care trebuie să ni-l amintim, fiindcă drama lui a fost efectul unor complicităţi bolnăvicioase şi o imensă nepăsare în administraţia timişoreană. Şi sunt lucruri care nu trebuie uitate, altfel istoria se poate repeta. Vlad era student la Medicină, în anul 6, iar poarta care i-a frânt destinul fusese reabilitată de Primăria Timişoara cu doar doi ani înainte de tragedie, contra sumei de 56.000 de euro.
Nu mai discut de indolenţa în justiţie, fiindcă abia la exact şase ani de la nenorocire, au fost date primele sentinţe în acest caz, la Judecătoria Timişoara. Şase ani în care părinţii şi prietenii lui Vlad au aşteptat un răspuns la întrebarea “De ce?”, altul decât cinicul “A fost la momentul nepotrivit în locul nepotrivit”. Cu atât mai mult tergiversarea este bizară, cu cât sarcina magistraţilor a fost facilitată de acordurile de recunoaştere făcute de şase dintre cei şapte inculpaţi. Al şaptelea a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Trei ani cu suspendare pentru ucidere din culpă. Aceasta a fost pedeapsa dată de judecători inculpaţilor, trei dintre aceştia fiind angajaţi ai Primăriei Timişoara. O viaţă curmată, pedepse cu suspendare.
Atunci, însă, imediat după accident, specialiștii de la Inspectoratul de Stat în Construcții au arătat că au existat multe probleme la această poartă ridicată în perioada “dezvoltării în forţă” a oraşului. Respectiv, autorizația de construire a fost emisă ilegal, primăria nu a făcut studiu de rezistență și au lipsit o mulțime de avize din documentație. Cam aşa s-au făcut şi deja celebrele catarge cu steaguri pe care Culiţă Chiş le-a făcut “cadou” fostului primar. Primăria a dat în judecată ISC pentru aceste constatări, dar a pierdut în instanţă. Prin urmare, justiţia a validat un raport extrem de grav la adresa fostei administraţii.
Dincolo de gravitatea faptelor, situaţia se poate decrie într-un singur cuvânt, unul mai puţin academic, dar atât de caracteristic administraţiei Robu: fuşerai. (Apropo, uitaţi-vă doar la caldarâmul din Piaţa Unirii şi străzile pietonale din zona centrală, cu care se laudă fostul primar, în realitate un adevărat test de rezistenţă şi pentru cei încălcaţi cu pantofi sport, darmite pentru doamnele pe tocuri.) Şi instanţa care a dat pedepsele aminitite a confirmat grave carenţe tehnice la ridicarea acelei porţi.
Dar cine este firma Stareto, cea care a realizat poarta? Abonată la contracte cu admnistraţia Robu, este cea care a renovat Sala de Consiliu a Primăriei. În timpul acelei lucrări, prin “sponsorizare”, a dotat cu mobilier nou-nouţ cabinetul primarului Robu. Ce înseamnă “sponsorizare” atunci când investeşti în confortul personal al celui care îţi dă contracte? Normal, şi ridicare porţii care a ucis a fost dată prin încredinţare directă “sponsorului”. Până în 2017, aşadar în cinci ani de mandat Robu, presa de la acea vreme vorbea de 28 de contracte pe care Stareto le-a avut cu fosta administarţie. Şi ar mai fi primit multe dacă nu intervenea tragedia.
Ca amănunt de culoare, care face parte însă din categoria “eu n-am ştiut nimic”, într-o şedinţă de partid, ca să se scuze, Nicolae Robu l-a acuzat pe viceprimarul Dan Diaconu, mâna sa dreaptă, că a semnat autorizaţia de construcţie. Sigur, chestie şi de caracter, mai ales că Diaconu, care n-a fost prezent la şedinţă, n-a ştiut de respectiva semnătură. În schimb, Robu “uitase” declaraţia dată pe 6 mai 2015, consemnată pe site-ul Tion: ”Am semnat ordinul de începere a lucrărilor luni, în 4 mai!”.
Ca să nu fiu înţeles greşit. Fostul primar nu a omorât un om. În schimb, a condus o administraţie cu dispreţ faţă de oameni, faţă de lege, faţă de bun simţ. O administraţie a cărei principală raţiune de-a exista era să facă un piedestal pentru el, supraomul, un piedestal la umbra căruia însă se clădea un munte de… nefăcute. (De exemplu concursuri de angajare cum nu se făceau nici în ultima comună din Vaslui dar şi capturarea parţială a primăriei de clanuri interlope). Iar toate acestea pot conduce, nu de puţine ori, şi la tragedii precum “poarta ucigaşă”. Pe scurt, asta este istoria care nu trebuie repetată…
.
.
Comentarii prin facebook