România, țara lui jumătate din minimum de bun simț

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Când auzim la știri că cutare cetățean a fost condamnat la închisoare pentru că a fost găsit vinovat de o instanță, să știți că în cele mai multe cazuri este o minciună. El nu este condamnat la închisoare în sensul înțeles de noi, ci el este doar moral considerat pușcăriaș și doar o recidivă l-ar pune în mod real în această postură. Este vorba de infracțiuni mici și până la cele pentru care nu ne-am imagina atâta clemență îmbrăcată în formula „cu suspendare”.

Fără să urmezi vreun curs de drept penal, oare ce am crede la o judecată simplă că pățim dacă ne sustragem executării unei pedepse cu închisoarea? Că e jale mare, iar dacă te prinde potera și nu apucă să te împuște, atunci în pușcărie putrezești. De unde? Asta vezi în filme. De abia zilele astea premierul Ciolacu a zis că așa nu se mai poate cu 100 de fugari români răspândiți prin lume, printre care multi foști pesediști. Se va schimba legea și vor primi trei ani suplimentar la pedeapsă. De unde întelegem că înainte nu primeau nimic dacă își băteau joc de sistemul de justiție.

Aflam zilele trecute cum o șoferiță a blocat tramvaiul printr-o staționare imbecilă. Încă nu înțeleg dacă respectiva nu are capacitatea de a evalua distanțele sau e vorba pur și simplu de nesimțire. Mai multe tramvaie s-au adunat în coadă timp de 40 de minute până a venit duduia, căci utilajul de ridicare a mașinii n-a mai apucat să-și îndeplinească misiunea. Câte persoane și-au dereglat programul, câte au întârziat la muncă, poate cu costuri din această pricină? Cât costă o astfel de staționare, oare? 580 lei amendă, plătită la jumătate: 290 lei. Gratis, Timparkul o poate băga lejer în tarifar. S-ar găsi o groază de clienți.

Apoi auzi că un vitezoman a fost amendat cu 1.000 de lei pentru depășirea limitei legale pe autostradă ori în localitate chiar. Că cineva a aruncat molozul de la demolarea unei case în șanț și a primit și el două mii de lei amendă. În realitate, dacă se plătește, amenda este jumătate din minimum, astfel că cel compătimit de mulți că trebuie să scoată o mie de lei din buzunar nu va plăti decât 200 de lei, poate nici atât. De ce nu ni se zice direct că amenda e cât se plătește în 24 de ore, nu păcăleli de 1 aprilie.

Dar mulți nu o plătesc nici e aia, căci nu au de unde sau spun că nu au de unde. Rămân cu ea până devine „istorică” și se șterge din evidențele primăriilor după câțiva ani. Dacă nu are nevoie de un certificat fiscal de la autoritate, atunci va scăpa cu zero amendă. Cei mai șmecheri merg direct la judecător și contestă procesul verbal de contravenție. Contestă tot, aparatul care i-a înregistrat viteza, că nu este omologat, contestă imaginile video, că nu e legal să le folosești în lipsa autorității și dacă mai dai și de un magistrat cu rebeliunea asta anti-stat în sânge iarăși a scăpat.

Unii ne bucurăm că ministrul de Interne Cătălin Predoiu anunță pedepse mai aspre care să-mi contrazică rândurile de mai sus. Legile se modifică în sensul renunțării la „suspendare” în cazul unor sentințe pentru omor din culpă sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice. Foarte bine, dar pentru cele mai multe mizerii din viața de zi cu zi făcute de mulți dintre concetățeni nu există fapta atâta vreme cât nu are cine să o constate.

Vorbim degeaba și dezbatem dacă e bine că se înăsprește legislația. E foarte bine să existe un cadru legal, de pildă, pentru a fi validate în instanță filmări video ale unor camere de luat vederi în trafic sau urbane, dar până la mulțumirea mea ca cetățean că statul îmi asigură o viață liniștită și ferită de tupeul tuturor șmecherilor mai este mult. Și aici ajungem la ordinea publică, la bugetele tot mai mici și la bucuria uneori tâmpă a noastră că se reduc posturile bugetare din acest segment de funcționari.

Până ce nu vom avea poliția pe străzi, poliția dotată cu tot soiul de echipamente care să ateste starea infracțională, până nu există reacție la sesizările populației degeaba va exista legea mai aspră, căci omul care este obișnuit să nu o respecte, și avem mulți din aceștia în România, va trăi mai departe nederanjat de nimeni. Iar asta îți dă un sentiment al naibi de disconfortant, de inechitate, de imoralitate, de ineficiență și mai ales de neputință. Vei înțelege că nu e deloc suficient să să fii cetățean corect pentru a ți se oferi respect pentru contribuția ta la societatea.

Unii dintre noi au învățat de la regimul democratic numai partea cu drepturile. Știu cum să și le ceară (și e foarte bine asta), dar nu știu să dea partea lor de obligații. Statul nu are un apetit pentru a stabili o ordine saxonă în România, dar și când mișcă ceva facem scandal pentru orice încercarea minimală a statului de a aduce ordinea, de a se asigura că ne facem treaba noastră pentru a cere ca și alții să și-o facă. La urma urmelor, nu e o mare filosofie. E suficient să respectăm vorba aia de elementar bun simț care zice să nu faci ce ție nu ți-ar plăcea să vezi la alții că fac. Până atunci însă, nu ne rămâne decât să așteptăm intervenția oarbă a statului.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Hora N. a spus: (octombrie 23rd, 2023 at 09:26 )

Violența (în toate formele ei) este opusul civilizației, ce vă tot învârtiți în jurul cozii ? De la omul grotei care vine din Gaza cu un cuțit în mână ca să taie gâtul unui sugar într-un kibutz, la securistul care falsifică concursurile în deconcentrate și amenință eventualii opozanți, la rectorul, intelectualul fin și preacinstit care scuipă ocări ca o babușkă isterică din Siberia profundă, la fostul securist Gușă care împute spațiul public cu „analize geostrategice”, e același fir roșu. Statul, nu trebuie să uităm, nu este făcut pentru asistență socială doar, ci și ca să dețină monopolul violenței. Oriunde întâlniți violență, și este tot mai multă!, știți sigur că nu mai este civilizație. Trăim un proces de rinocerizare, din păcate. Pulsiunea de moarte trebuie să se consume și epuizeze, ca civilizația să revină.

De dragul adevarului a spus: (octombrie 24th, 2023 at 08:56 )

Daca te sustragi executarii pedepsei , consecinta e executarea intregii pedepse , fara dreptul de a fi eliberat conditionat dupa executarea a minim doua treimi din pedeapsa .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.