De Crăciun s-au împlinit 34 de ani de la moartea prin împușcare a cuplului Ceaușescu. Mulți au spus în decembrie 1989 și după ce s-au mai liniștit lucrurile în țară că Ceaușescu ar fi trăit bine mersi împreună cu noi dacă ar fi fost un dictator înțelept. Că profilul individului român ar fi și-acum, dar cu atât mai mult atunci, într-o majoritate definită de un egoism feroce, într-o lipsă totală de armonie cu cauze profunde ale societății. Și-atunci, ce ne-ar fi trebuit mai mult decât ca președintele republicii Nicolae Ceaușescu să ne dea pâine, carne, benzină neraționalizate, puțină distracție prin fotbal, o disidență simulată prin cenaclul lui Adrian Păunescu, viață bună, ce naiba? De aici și pariul că Ceaușescu ar mai fi avut trai lung și bun, cu sau fără alegeri libere, cu sau fără deschiderea totală a frontierelor, dar cu o viață bunicică, asigurată minimal, fără să ne doară capul.
Da, fără să ne doară capul cu grijile de astăzi. Cu creditele la bănci pentru case care altfel ni le-ar fi dat Ceaușescu pe bani de jumătate de Dacie 1310, fără targeturi la slujbele de azi, pentru care plătești cu stres și bună parte din timpul pentru familie, cu boli grave și uneori finaluri nefericite. E foarte ușor să te declari atunci în sondaje de opinie într-o proporție uriașă un popor nostalgic al lui Ceaușescu la peste 30 de ani de la revoluție, chiar și după ce bună parte dintre cei care l-au mai prins pe dictator s-au lăsat de politică pe cale biologică.
Mult mai greu e să înțelegi prosteala pruncilor care habar n-au ce a însemnat comunismul în România, dar contribuie la procentul mare de „ceaușiști” așa, de-al naibi, să rupă lanțurile, să fie contra, să fie cool. Dacă ar avea urechi să audă și dacă ar avea cineva înțelepciunea să-i învețe lucurile astea la școală, în ore de civică, de pildă, copiii ăștia nu cred că ar fi de acord să renunțe la concedii în străinătate, la libertatea de astăzi pentru a fi la modă „ceaușist”. Poate că nu i-ar interesa nici cât o durere-n cot de suferințele lui Corneliu Coposu, Iuliu Maniu și alții care au îndurat pușcăriile comuniste, dar sigur ar lăsa-o mai moale dacă n-ar mai fi europeni, cetățeni într-o democrație, cu tot ce cuprinde această calitate, cuantificabile în facilități, confort, viitor etc.
Unul din doi români îl regretă pe Ceușescu, ar zice sondajul de care vorbeam. Dacă Ceaușescu ar fi fost mult mai tânăr, astăzi poate că ar fi fost ales președinte lejer, după alte opt mandate anterioare și postdecembriste. N-ar mai fi fost prevederi în lege cu limitarea la două mandate de președinte, dar am fi avut poate ouă, carne, curent, România TV cu „dinozauri” în studiouri, ca acum, de altfel, tabere ieftine pentru copii, concedii la îndemână pentru toată lumea, în hoteluri de dou[ sau trei stele, de toate, nu? Le avem și-acum ouăle, carnea, dar atunci era liniște, trăiam într-un minimalism suficient pentru a confunda astăzi nostalgia pentru tinerețe cu dorința de a trăi într-o altfel de societate.
Așa se explică faptul că în lipsa unui Ceaușescu viu am avut un Iliescu ce a ținut viu sistemul, că apoi a puiat cu activiști PCR și securiști cu cariere politice înalte, doar că mufarea noastră ca țară la Uniunea Europeană ne-a făcut să ne simțim ca duși de mânuță de părinți la școală, prinzând ură de ea și tocmind câinii s-o mănânce după ce-o ungeam cu slănină. Cu cine credeți că vor vota acești „ceaușiști? Cu USR-ul? Cu Polul Dreptei? Cu PNL? Nu, nici măcar cu PSD-ul. S-au dus vremurile alea când PSD a rămas identificat cu partidul care apără acea liniște, acel minimalism.
Acum nu-i vom mai zice patriot celui mai mare patriot, Iuliu Maniu. Fac pariu că, invitați să facă un top al marilor patrioți români, 99% dintre cei care regretă astăzi regimul Ceaușescu nici nu l-ar vedea pe Iuliu Maniu în primii zece ai acestui clasament. Întotdeauna vom avea alți patrioți. Cum am avut Brifcorul în loc de Schweppes, vom avea un George Simion mult peste Sever Bocu sau o Diana Șoșoacă ce-o face uitată pe Elisabeta Rizea.
Comentarii prin facebook