Dacă nu era „Oculta” şi „Marea resetare”, mai sărbătoream azi Ziua Naţională a României?

Astăzi, sărbătorim Ziua Naţională a României, marcându-se astfel Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembeie 1918, când s-a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Romîniei. Dar acea zi era doar un început, cu adevărat marea unire fiind consfinţită, după dure negocieri, prin Tratatul de la Trianon. Şi la fel ca la Mica Unire, un aport determinant l-au avut naţiunile occidentale. Asta aşa, pentru “suveraniştii” care se învârtoşează tot mai aprig, pe modelul marelui lor idol, Nicolae Ceauşescu.   

Sigur că ziua de 1 decembrie 1918 fost un moment astral pentru un popor despărţit sute de ani de nişte munţi, dar unit prin aceeaşi limbă. Şi dacă am fi corecţi nu doar munţii ne-au despărţit şi, poate dincolo de limbă, nu foarte multe ne uneau la acel moment. Însă faptul că în Transilvania și Banat s-a păstrat limba română peste atâtea secole de vicisitudini chiar a fost o minune.

Iar la negocierile de pace, unirea nu a fost câştigată cu bătăi patriotarde în piept şi argumente gen Burebista a fost aici înaintea lui Vajk (Ştefan I al Ungaria) şi nici cu poveşti despre dacii, care de şmecheri ce erau, făceau tuneluri prin pământ să ajungă pe scurtătură în Polinezia la plajă. Şi asta în condiţiile în care nu aveau nici măcar scriere, iar zeul lor suprem (Zamolxes) a fost un sclav. E drept, al lui Pitagora.

Înaintaşii noştri de la acea vreme erau totuşi mai inteligenţi decât „suveraniştii” noştri de azi care o ard pe dacopatii şi basme eroice, astfel că la negocierile de la Versaille am avut câştig de cauză cu argumentul demografic, adică eram majoritari ca popor aici. Iar acest argument venea pe linia „doctrinei Wilson” a autodeterminării naţionale. Fiindcă altfel, am intrat târziu în război şi am ieşit repede, prin tratatul lui Marghiloman, nu înainte de-a da poate cea mai ruşinoasă bătălie din istorie, cea de la Turtucaia, unde am pierdut 34.000 de oameni dintr-un efectiv total de 39.000. E drept, după încetarea ositlităţilor marei conflagraţii mondiale, armata română a avut cîteva victorii în faţa celei maghiare, decimate în război.

Dar cum ar veni, tot americanii, tot străinii ne-au ajutat să ajungem o ţară mare la acea vreme. Ca să fiu înţeles de conspiraţionişti, tot Oculta şi Iudeo Masoneria au avut un rol major. E drept, fără Soros, fără Bill Gates. Şi cum la nivel de teorii ale conspiraţiei se vorbeşte acum de o „mare resetare”, şi atunci tot a avut loc cu adevărat o „mare resetare”. Pe ruinele unui imperiu s-au format state noi, iar altele au fost întregite: Cehoslovaca, Regatul Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, România. Tot cu ajutorul „Ocultei”.

Ce a urmat în România întregită? Odată „Oculta” retrasă şi rămaşi „suveranişti” de capul nostru, în Transilvania şi Banat a avut loc o infuzie masivă de funcţionari din Vechiul Regat care au adus cu ei – ghici ce? – corupţie. Guvernul de la Bucureşti şi „eliberatorii” săi , nişte „suveranişti” avant le lettre, s-au comportat ca o hoardă de ocupaţie pusă pe jaf. Unul dintre cele mai jenante momente a avut loc imediat după Adunarea de la Alba Iulia. O delegaţie condusă de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, devenit ulterior cardinal, cel care a şi citit Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, a mers la Bucureşti pentru a înmâna autorităţilor române „Hotărârea de Unire”. N-au mai avut cu ce veni acasă fiindcă splendida locomotivă „nemţească” le-a fost „rechiziţionată” de guvernanţii români.

Ca atare, ani mai târziu a venit şi celebra dilemă a lui Alexandru Vaida-Voevod într-o discuţie cu Iuliu Maniu, cei doi fiind mari corifei ai Unirii. „Măi, Iuliu, oare bine am făcut ce am făcut?”, a întrebat Vaida-Voevod, dezamăgit de cruntele realităţi. Răspunsul lui Maniu nu a fost consemnat, dar putem face speculații pe seama lui.

Iuliu Maniu a murit batjocorit, în 1953, în închisoarea de la Sighetul Marmaţiei, acolo unde a fost aruncat de o guvernare impusă de Uniunea Sovietică, înaintaşa Rusiei de azi. Rusia care este acum “farul călăuzitor” al tuturor “suveraniştilor” şi “patrioţilor”. Mai “norocos”, Vaida-Voevod murea în 1950, la Sibiu, unde era arestat la domiciliu.

PS. Nu pot să nu amintesc că unul din marii „suveranişti” ai României de azi taman ce-a fost prins de poliţia germană (probabil aservită Ocultei) la Augsburg şi urmează să înfunde puşcărie în România. Spre deosebire de un alt mare „patriot” şi „suveranist”, care îşi ascundea banii în mormite, acesta îi dosea în Germania.