Despre nemulțumirile fermierilor poți vorbi și în cheie lacrimogenă, și într-una demolatoare. E incontestabil că dincolo de secetă, tehnologia prost administrată pământului, piața și alte elemente mai mult sau mai puțin controlabile de tine, producător agricol, fermierii au trecut printr-o perioadă de bunăstare în ultimul deceniu. Deși, tactic sau nu, în fiecare an auzeam nemulțumiri despre cum își închid anul agricol, fie că în pierdere, punctual, acolo unde fenomene meteo îți dădeau munca peste cap, fie la limita lui zero, dar cu un trai rezonabil după ce îți acopereai cheltuielile.
Da, sunt și fermieri, nu puțini, care s-au îmbogățit din pământ, nimic rău în asta, prin multă muncă și stres. Nu vorbim de intermediari ai comerțului cu cereale, de „țepari”, de „sugativele” APIA și alți „experți” în forme de îmbogățire. Una peste alta, cu suportul european așa mic cum este el în România în comparație cu Franța și alte state UE, agricultorii „au ieșit” bine, s-au obișnuit cu profituri și cu un nivel de viață incontestabil mai ridicate față de începuturile capitalismului postdecembrist, ca să nu mai vorbim de finalul ceaușismului.
Dar dacă după ce te-ai obișnuit cu binele vine și o perioadă de mai puțin bine, atunci suntem tentați să proclamăm apocalipsa. Întâi, fost marfa ieftină din Ucraina, care, deși nu a fost autorizată la vânzare în țările UE, ea a tăvălit prețurile produselor tocmai pentru că la noi nu poți aplica o lege fără soluția facilă venită din corupție. Facilă comerciantului, rentabilă zootehniei, convenabilă procesatorilor din panificație din România, dar dezastruoasă pentru fermierii care produceau grâul aici.
Și cu respectarea legii pentru tranzitarea produselor ucrainiene până în portul Constanța, fără desfacere pe piața locală, prețul tot era mai jos ca în alți ani, ca urmare a cantităților mari pompate de Rusia și Ucraina, în timp ce inputurile au avut o creștere mai rapidă și o revenire mult mai lentă. Mai este lupta pentru descărcare în port, sunt multe situații pe care Uniunea Europeană încearcă să le rezolve logistic prin proiecte costisitoare de infrastructră în țări la marginea conflictului, cum este România și Polonia. De care noi trebuie să profităm la modul constructiv, nu șmecheresc.
Uniunea Europeană încearcă să continue extinderea cu țări precum Serbia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Ucraina și altele, unele aflate în conflicte deschise pe teritoriul național. Când vom ajunge la extinderea cu aceste state, cu siguranță că România nu va mai fi atât de „net beneficiară” a fondurilor europene. Absorbția mai accelerată se va face în acele țări cu nevoie de reconstrucție, iar noi vom avea percepția că suntem tot mai puțin finanțați și că vom da tot mai mult altora. Retorică pe care o resimțim din plin acum pe filonul suveranist, ca și cum până acum noi nu am fi beneficiat de bugetele Uniunii când am avut mai mare nevoie.
De regulă nu sorb cuvintele din gura europarlamentarului Rareș Bogdan, dar omul a avut dreptate când a fost dezamăgit că la protestele fermierilor nu a văzut steaguri ale UE pe utilaje, ci doar drapelul tricolor. Așa este, mare parte din tractoarele cu care astăzi defilează fermierii sunt cumpărate prin programe europene. Asta i-a făcut mai competitivi pe agricultori, ajungând ca producția lor medie să urce în 2021 până la 5.200 kg de grâu la hectar. Puțin sub media UE, dar cu aproape 2.000 de kg peste ce producea România la hectar în 1989 și cu 3.300 kg mai mult decât în 1970.
În perioadă comunistă în care ne tot proclamam „grânarul Europei”, statut despre care unii analiști în economie agricolă spun că am fi pe cale să-l atingem de abia acum, dacă vom continua acest ritm de creștere. Cu puțintică răbdare și înțelepciune la urne.
P.S. Pentru comparație, Rusia produce în medie 2.700 kg la hectar (anul 2021).
Comentarii prin facebook