Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu.
În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de câte șase ori. Portarul Andrei Lazăr a avut 12 parade.
Ieri, în semifinale, Timișoara a înfruntat Universitatea Cluj. Meciul a fost echilibrat până spre final: 19-19 la pauză, iar în mintul 47 echipa bănăţeană conducea cu 25-24. La momentul acela, patru goluri consecutive ale ardelenilor au dus la desprinderea lui U, care s-a impus cu 36-32.
Bran, cu 8 goluri și 5 pase decisive, Dăneasa, 7 goluri, și Burzo, 6 goluri, au fost principalii marcatori. Portarul Andrei Lazăr a contribuit din nou cu 12 parade.
Astăzi este zi de pauză, iar mâine, joi, 25 aprilie, la ora 16.15, SCM Politehnica Timișoara (antrenor Alexandru Nae) joacă finala mică a Campionatului Național de Tineret, cu CSM Focșani.
Comentarii prin facebook