S-a rezolvat, vin bani banii pentru echilibrarea bugetelor! Noile alianțe electorale au aprobat o altă hotărâre a CJT, diferită de cea ajunsă în instanță

Comunele și orașele timișene primesc, în sfârșit, bruma de bani provenită din sumele alocate pentru echilibrarea bugetelor locale. Propunerea lansată de consilierii PSD și susținută și de cei de la PNL care nu au votat alături de Alin Nica, plecat între timp de la liberalii de la PNL la liberalii de la Forța Dreptei, a trecut de votul consilierilor județeni. Din păcate, drumurile județene ar fi trebuit să rămână cu doar două milioane de lei cu care ar trebui să se repare și să se astupe gropile, plus să se facă chiar și deszăpezirea, banii fiind ”luați”, de propunerea cu echilibrarea, și transferați spre primării, care vor putea să îi folosească pentru tot felul de plăți. 

Consilierii județeni au avut nevoie de aproape jumătate de zi de lucru ca să se certe, să facă amendamente, majoritatea picate, să voteze și să să treacă proiectul ”reproiectat” al alocării banilor pentru echilibrarea bugetelor locale. Aprobată în primele luni ale anului, dar orientată mai mult spre primăriile care nu au primit sume similare de la bugetul de stat, hotărârea a fost respinsă de consilierii județeni PSD, iar prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a contestat-o în contencios administrativ. Astfel, banii nu au mai ajuns la nimeni, nici la primarii PSD (sau ”aferenți” PSD) care nu ar fi primit sume suplimentare după ce avuseseră mai mult succes de la bugetul central, nici cei care erau atunci în bloc liberali, alături de Nica. Situația politică s-a schimbat atât de mult de atunci încât proiectul susținut atunci de liberali a trecut acum, fiind anulată hotărârea aprobată cu votul lor în iarnă. Acum aceștia au intrat în opoziție cu facțiunea Nica și au trecut de partea colegilor noi de alianță, PSD.

Pentru a vedea la ce nivel de ridicol s-a ajuns, să spunem că o propunere lansată de USR, de realocare a sumei de un milion de lei, din cei trei milioane oferiți prin proiect Timișoarei, către Lugoj a fost picată la vot în comisii, pentru ca ulterior să se aprobe, propunerea unui consilier județean PSD, care candidează și pentru funcția de primar al municipiului de pe Timiș, care solicita realocarea sumei de 500.000 de lei, adică jumătate din propunerea generoasă precedentă. Acest amendament a trecut, cu suma mai mică. Într-un haos total, în care nimeni nu mai înțelegea cine și ce votează, se pare că până la urmă a trecut, totuși, primul amendament, cel cu milionul. Cel puțin, asta s-a concluzionat în urma discuțiilor din plen.

Cei de la USR, alături de ”liberalii Nica” din plen au lansat, la rândul lor o nouă propunere de împărțire a banilor, dar, așa cum era de așteptat, a fost respins de majoritatea ”liberalilor non-Nica” și a PSD.

Un al doilea proiect votat de plenul extraordinar de luni este cel prin care pentru drumurile județene s-a solicitat realocarea banilor spre prima hotărâre, de la drumuri la echilibrarea bugetelor. Așadar, de la 14 milioane, bani care urmau să fie folosiți pentru întreținerea drumurilor, inclusiv deszăpezire, s-a ajuns la doar două milioane. O propunere de amendament susținea ca de la alocarea pentru bugetele locale, de la fiecare UAT să se redirecționeze 8% spre drumuri. În acest fel, suma pentru drumurile județului ajungea la patru milioane de lei. Propunerea nu a trecut, ulterior a fost chiar și retrasă de inițiatori, care și-au dat seama că oricum nu existau voturi care să susțină propunerea. Proiectul a picat la un vot, probabil din motive … tehnice.

 

UPDATE. Care sunt sumele alocate fiecărei unități administrativ teritoriale

 

Mai jos aveți modul în care au fost alocați, în final, banii pentru primăriile județului.

Anexa 1

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

PADUREAN LIVIU a spus: (mai 13th, 2024 at 20:04 )

Da sigur este bine că sau dat bani la comune la județe. Pentru că noi contribuim f mult la bugetul consolidat și primim f puțin un exp.poate fi sugventia la căldură a bucureștenilor a spus-o cu subiect și predicat ministru traporturilor nu am inf.daca sau sau reglementat situația cerd că nu incotinuare subvenționăm trapotu cu metroul și căldură !! Mulțumesc și aveți grije de voi !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO

Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Ziua de duminică, aduce de la ora 11 o nouă ediție a evenimentului Picnic în pustă. Dulceață pe pâine, povești locale și experiențe autentice, toate vor fi oferite participanților. Recuperarea tradițiilor culinare locale prin valorificarea produselor ce se adună în cămările sătenilor odată cu venirea toamnei reprezintă, încă o dată, laitmotivul evenimentului care aduce anual...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică are loc o nouă ediție a Picnicului în Pustă la Otelec
Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) a finalizat prima etapă majoră în identificarea și promovarea tinerelor talente din regiune. Peste 100 de copii din întreg județul au fost convocați la cele patru noi selecționate județene, corespunzătoare generațiilor de jucători născuți în anii 2013, 2014, 2015 și 2016. Acești mici fotbaliști vor îmbrăca tricoul reprezentativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016
Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Agenţia AsTour Timişoara vă propune pentru această toamnă un sejur de vis în Bali, supranumită „Insula Zeilor”. Bali este locul unde natura, cultura și relaxarea se îmbină perfect pentru a crea o vacanță de neuitat, la preţul de numai 2.100 de euro, cazare la un hotel de 5 stele şi sevicii de masă all inclusive....
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Anul acesta Check Art marchează 10 ani de existență cu o ediție specială, care va avea loc la Iulius Town Timișoara. Publicul este invitat să descopere o producție de amploare, la care vor participa peste 30 de artiști: acrobați, dansatori, actori, cântăreți vocali și artiști specializați în acrobație aeriană. Check Art este un festival de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.