An de an auzim de obiceiul sărbătoririi Paștelui ortodox în tradiția românească. E foarte frumos, imi amintesc ce înseamnă asta după ce făceam, copil fiind, în satele bănățene ale bunicilor. De la slujba de Înviere trăită de adulți rugându-se în Casa Domnului și de noi, copiii, jucând hoții și vardiștii printre bătăi de toacă în curtea bisericii. Cu unchiu-miu – fie iertat – care-l întreba pe preot după miezul nopții „cine este acela Împăratul măririi?”, după care se făcea că n-aude ori chiar n-auzea, evident marcat spiritual și etilic, prins cu treburile de crâsnic, trasul copotelor, umplutul cădelniței, în biserica de la Șag.
Apoi masa, răchia, oăule, lucruri lumești, trăite cu ochii de copii, fără o prea mare încărcătură religioasă. Pentru cei mai mulți dintre noi asta înseamnă să trăiești Paștele românește. Mai poți dansa ori cânta românește, poți bea românește, poți munci românește, dar habar n-am ce înseamnă să „alegi românește”, cum ne îmbie PSD-ul în zona rurală. Într-un oraș ca Timișoara se gândesc și ei că nu prea au clientelă, dar la sate ești invitat de pe bannere, pe afișe să votezi românește.
Prima impresie când ești pus față în față cu o „alegere românească ” este aceea a unui vot prost (deși au mai fost și din cele bune), amintindu-mi de șansa irosită în 20 mai 1990. Legat de PSD, lansatorul îndemnului, unei altfel de „alegeri românești ” ar fi cel cu autobuzul care ducea din sat în sat flotanții să voteze pentru un primar anume. Dar, evident, putem „alege românește” și după ce primești punga cu ulei, zahăr, mălai și șapca cu inițialele partidului. Dar să nu ne facem că plouă.
Nu aceste izvoare aproape istorice i-a făcut pe pesediști să cheme la o „alegere românească ” în 2024, ci asaltul „patrioților”, a „suveraniștilor” despre care se credea că vor face ravagii în anumite zone ale țării, mai ales la sate. Așa a venit ideea să „alegem românește” după o strategie națională a PSD, dar care pică ca nuca-n perete în multe locuri din Timiș. Am primit zilele trecute o brichetă cu PSD, „alege românește”, roșie, cum altfel?, la Cenei. O comună din Timiș locuită pe jumătate de sârbi. Mai sunt unguri, înainte erau și nemți, iar românii nu sunt majoritari, din ce înțeleg.
Primarul din Cenei este etnic sârb și candidează pentru PSD. Cel mai probabil, va recâștiga primăria din localitate cu ajutorul sârbilor invitați să „aleagă românește”, de unde și concluzia că nu este vorba de sânge, ci mai degrabă de o doctrină a votului. Culmea, fostul primar este român venit din Maramureș, român adevărat. Și el candidează. Pentru Dreapta, dar dacă va pierde ar fi firesc să se mire că nu a câștigat cu atâta lume care a „ales românește” pentru a câștiga sârbul.
Dar alegând pe 9 iunie „românește” vei avea pe Alfred Simonis președinte de Consiliul Județean Timiș. Deputatul forumului democrat german, Ovidiu Ganț, a îndemnat și el să voteze lumea pentru Județ tot românește, deși dumnealui e neamț pe jumătate și, probabil, asta apreciază și la domnișorul Simonis. Pentru Primăria Timișoara, alesul FDGR nu mai „alege românește”, ci nemțește, pentru Dominic Fritz, să nu-i mai înjure Nicolae Robu neamul, dacă câștigă alegerile pe seama unui „vot românesc”.
E ciudat, nu? Mai bine ne întoarcem Împăratul măririi, Domnul cel tare și puternic, Împăratul slavei care-i somează pe cei de după ușa iadului s-o deschidă pentru a-i elibera pe cei dinăuntru. Hristos a înviat!
Comentarii prin facebook