Specialiștii Casei de Cultură Timișoara fac din nou audiții pentru actori și pictori stradali

S-au deschis înscrierile pentru obținerea unui loc de artist care să presteze pe străzile din Timișoara. Casa de Cultură îi invită pe artiștii stradali să se înscrie la procedura de autorizare, care va avea loc în perioada 20-21 iunie, în Sala Lira, a Casei de Cultură.

Perioadă de înscrieri este între 11-18 iunie 2024. Audițiile vor avea loc în 20-21 iunie, de la ora 9. Programul detaliat, pe zile și pe ore, al audițiilor, va fi comunicat miercuri, 19 iunie, pe site-ul și pe pagina de Facebook a Casei de Cultură.

Se pot înscrie artiștii care doresc să performeze în spațiul public și nu au legitimație în termen de validitate, precum și artiștii a căror legitimație expiră în octombrie 2024.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează două audiții de autorizare pe an, în lunile ianuarie și, respectiv, iunie. Activitățile cultural-stradale pot fi performate de persoane sau grupuri de până la 5 persoane cu vârsta de minim 16 ani, cu sau fără studii de specialitate. Dacă mai mulți muzicieni/artişti (maxim 5) doresc să lucreze împreună, aceștia se pot asocia și pot aplica pentru un singur aviz. În această situație, avizul va fi eliberat reprezentantului grupului respectiv, iar în anexă vor fi trecuți restul de participanți/membri. Calificativele acordate de membrii comisiei vor fi între 1 și 10 puncte. Aviz vor primi doar persoanele care obțin calificative de minim 7 puncte din partea fiecărui membru al comisiei.

Ce poți face pentru a performa ”stradal” la Timișoara ? Să cânți, să prezinți un moment teatral, un moent coregrafic, respectiv să realizezi o operă din domeniul artelor vizuale.

Pentru a putea, conform regulamentului, să obții un permis de prestare va trebui să participi la o selecție : Audiție – pentru artiștii-interpreți, muzicieni (repertoriul trebuie să cuprindă minim 10 piese, pe care le va comunica, înainte de evaluare, comisiei); Prezentarea unui moment teatral – pentru actori (repertoriul trebuie să cuprindă minim 3 momente, pe care le va comunica, înainte de evaluare, comisiei); Prezentarea unui moment coregrafic – pentru dansatori (repertoriul trebuie să cuprindă minim 5 montări coregrafice, pe care le va comunica, înainte de evaluare, comisiei) ; Portofoliu de lucrări artistice și o probă de practică demonstrativă a abilităților în domeniu – pentru solicitanții din domeniul artelor vizuale.

Pentru ca cineva să se înscrie, prima condiție pusă de Casa de Cultură este ca solicitantul să citească atent regulamentul, care poate fi consultat pe site-ul www.casadeculturatm.ro. După ce au buchisit acest regulament, va avea loc descărcarea formularului de pe site-ul www.casadeculturatm.ro. Următoarea etapă este completarea formularului, în format fizic sau digital. Odată completat, acesta va fi trimis pe adresa de mail office@ccmt.ro sau va fi depus la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Str. Miron Costin nr.2, de luni până vineri, între orele 9:00-14:00. Înscrierea este considerată validă doar prin primirea unui număr de înregistrare a acesteia.

În funcție de cât de buni artiști sunt solicitanții vor primi și locația unde se pot expune public. Cei buni merg în zona zero, cei mai puțin buni în alte zone din oraș. Dacă obțin calificativul minim 8, aceștia pot ajunge în Piaţa Victoriei, Piața Libertății, Piaţa Unirii, Piața Sf. Gheorghe, Platoul din fața Parcului Central, Str. Mărăşeşti, Str. Lucian Blaga, Str. F. Griselini, Str. Eugeniu De Savoya, Str. V. Alecsandri, Str. Fără Nume, Str. Gen. Praporgescu, Str. Enrico Carusso, Str. Sergent Constantin Muşat, Str. Radu Negru, Str. Florimund Mercy, Str. A. Pacha, Str. D. Cantemir, Str. V.V. Delamarina, Str. J. Bolyai.

Dacă se opresc la calificativul maxim 7, artiștii vor avea parte de un loc pe Platoul Sinaia sau Piața Traian, Piața Țarcului, Piața Romanilor, Parcul Alpinet, Str. I.I. de la Brad, Str. Holdelor, Piața Nouă, Str. Veronica Micle, Str. Al Russo, Str. Tabor, Str. Bogdăneștilor, Str. Herculane, Str. Ismail.

Artiștii care solicită autorizare temporară, ocazională (studenți, turiști etc. care locuiesc temporar la Timișoara) pot depune cererea de autorizare în orice moment al anului, aceasta fiind supusă analizei, în cadrul unei ședințe extraordinare a comisiei, care se va întruni în mod special, conform regulamentului. Autorizarea temporară este de maxim 30 de zile și poate fi reînnoită de maxim două ori, pe parcursul unui an.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ArpadN a spus: (iunie 13th, 2024 at 11:10 )

Daca si fetita e in masura sa evalueaza pictori atunci eu ma pot apuca de mima.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.