După ce dimineaţa Baia Mare a învins în prima semifinală Dinamo cu 20-10, dupa masă în Ronaţ, aproape 1000 de oameni au venit să vadă meciul dintre liderul sezonului regulat SCM USV Timişoara şi Steaua, în cea de-a doua semifinală.
Şi a fost o adevărată încleştare a titanilor. Steaua, neavând ce să piardă şi după un sezon destul de slab a dat totul şi şi-a vândut scump pielea, în timp ce Timioara trebuia să se califice! Trebuia! Era lidera campionatului şi avea un joc mai bun, dar şi un lot mai valoros. Dar pe teren a fost greu… Şi asta şi datorită fluieraşilor care şi-au „făcut datoria”!
Bucureştenii au condus din primul minut cu 3-0 şi apoi minute bune cu 10-3, iar la pauză, „militarii” încă aveau avans, 10-8. În partea a doua, oaspeţii au ratat trei lovituri de pedeapsă, iar odată cu trecerea timpului, terenul s-a înclinat spre „H-ul” advers. Bănăţenii au ratat şi ei două lovituri de pedeapsă, dar au şi reuşit să transforme patru penalităţi, astfel că scorul s-a întors, 20-10. În ultimul minut, Steaua a mai reuşit un eseu transformat, 20-17 în favoarea gazdelor, care apoi au ţinut balonul departe în jumătatea adversă.
Aşadar, scor final 20-17, o calificare absolut meritată, dar venită după un meci greu cu mult chin, jucat pe o căldură sufocantă. Duminica viitoare, Timişoara joacă pe Arcul de Triumf cu titlul naţional pe masă.
Au marcat: Tique Iliesa – eseu, Plai – trei transformări, Rupanu – două transformări, respectiv, Doroftei, Ilincuţă – eseuri, Conache – două transformări şi o penalitate.
Omul meciului a fost ales Tique Iliesa, la mare concurenţă cu Simionescu, autorul unui meci senzaţional.
Comentarii prin facebook