PNL Timiş sub presiune. Alfred Simonis şi fraţii Cristescu (tot PSD) îl vor pe Cristian Buşoi deputat

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Lui Alfred Simonis i-a ieşit din plin totul în acest an. A vrut candidat comun PSD-PNL la şefia Consiliului Judeţean? S-a făcut. A vrut ca acel candidat să fie din partea PSD, deşi funcţia era deţinută de PNL? I s-a împlinit. Ulterior a câştigat şi preşedinţia CJ Timiş, iar PSD a ajuns cel mai puternic partid din Timiş, la număr de primari, consilieri judeţeni etc. Asta în condiţiile în care la ultimele alegeri, parlamentarele din 2020, PSD a fost pe locul III în Timiş, după USR şi PNL.

Dincolo însă de-a conduce PSD Timiş, Simonis are o influenţă puternică şi în luarea deciziilor în PNL Timiş. Nu puţine au fost vocile în PNL Timiş care au reclamat faptul că nu se ia nicio decizie în filială fără acceptul lui Simonis. Iar lanţul victoriilor liderului PSD au continuat prin votarea lui Alin Popoviciu drept viitor vicepreşedinte PNL al Consiliului Judeţean, Simonis având un aport important în această alegere. În preajma constituirii listelor PNL pentru parlamentare, Simonis şi-a mai fixat o ţintă, respectiv desemnarea lui Cristian Buşoi, unul dinre cei mai bogaţi şi mari combinatori din politica românească, pe locul II la Camera Deputaţilor.

Sigur, nu o face de dragul lui Buşoi, ba chiar din contră. Cei doi s-au contrat puternic, chiar şi în toamna anului trecut, atunci când Buşoi a vrut să mute în altă parte finanţarea Institutului Oncologic Timişoara, obiectiv  pe care Simonis a pariat enorm. Fix aşa, cel care se vrea ales de Timiş a făcut lobby ca finanţarea de la Timişoara să fie dusă într-un oraş cu primar PNL. Dar Simonis ştie că prin impunerea lui Buşoi pe listă, PNL Timiş  ajunge în pragul irelevanţei, urmând să obţină un scor ridicol la alegerile parlamentare, dar şi prezidenţiale. Nu mai vorbesc de scandalul imens care va izbucni în interiorul organizaţiei.

Nu tot din postura de învingători se alătură şi celebrii fraţi Cristescu lui Buşoi. Ei au pierdut lupta pentru Primăria Timişoara, acolo unde l-au susţinut puternic pe Nicolae Robu. E adevărat, ei şi-au mai pus nişte consilieri locali, dar asta contează mai puţin. În PNL Timiş  se vorbeşte cu înfrigurare şi chiar angoasă de pretenţia “Fraţilor” în privinţa lui Buşoi, ca şi cum aceasta nu poate fi refuzată. Oare de ce? Da, ei au sprijinit financiar PNL în campania de la locale, dar n-au făcut-o pentru partid, ci pentru Robu. Şi nici măcar pentru Robu, ci pentru ei, fiindcă au avut garanţia că fostul primar le-ar redeschide porţile acum ferecate ale primăriei.

Exact aşa a fost şi cu Ionuţ Gaiţă, care a piedut însă lupta pentru un loc de parlamentar, înainte ca aceasta să înceapă. Şi el a sponsorizat din greu campania lui Robu, însă doar pentru a fi rebranşat la conductele cu bani ale primăriei. De ce îl sprijină Cristeştii pe Buşoi? Din prietenie. Şi fiindcă le place să-şi pună pe panoplia lor cu trofee capul câte unui politician. De menţionat că cei doi fraţi au fost, sunt şi vor fi apropiaţi ai PSD, deşi au oameni şi în alte partide. Deci presiunea pentru Buşoi din PSD vine pe două paliere. Da, exact acel PSD, care la congresul de sâmbătă a şters pe jos cu PNL.

Acum contextul. În primăvară, după ce a fost expulzat de pe lista de europarlamentare, Buşoi a fost paraşutat preşedinte interimar al PNL Timişoara, fără alt motiv decât acela că va urma să fie pus pe lista de parlament. Obiectivul său, câştigarea Primăriei Timişoara, a fost ratat cu brio, în condiţiile în care candidatul Nicolae Robu a fost susţinut de o largă alianţă PSD-PNL. El rămâne însă favoritul conducerii centrale pentru locul II la Camera Deputaţilor, în condiţiile în care prima poziţie îi revine lui Marilen Pirtea, iar lista de la Senat va fi condusă de Vasile Blaga. Mai nou se vorbeşte că Buşoi trebuie recompensat fiindcă l-ar fi împrumutat la europarlamentare cu un milion de lei pe groparul energiei Virgil Popescu, lider al PNL Mehedinţi, judeţul natal al lui Buşoi. Culmea însă, el nu candidează la Mehedinţi, ci a fost paraşutat la Timişoara, organizaţia de aici fiind considerată se pare un fel de tomberon unde ajung candidaţii refuzaţi în alte părţi.

PNL Timiş este pe un butoi de pulbere după ce a început lupta pentru listele parlamentare, în acest sens fiind constituite tot felul de grupuri şi găşti. Ei bine, în privinţa lui Buşoi există un larg consens: nu-l vrea nimeni. De altfel, primarii liberali din judeţ i-au cerut lui Vasile Blaga, preşedintele interimar al PNL Timiş, să solicite conducerii centrale a partidului, chiar bătând cu pumnul în masă, ca locul II pe lista de la Camera Deputaţilor să revină unui candidat votat de ei.

În caz contrar, există riscul ca primarii, principala forţă electorală a PNL Timiş, să facă non-combat la alegeri. Pe Nicolae Ciucă poate nu-l interesează scorul de la parlamentare, dar acest noncombat se va reflecta şi la prezidenţiale. Dar dacă Ciucă şi liderii naţionali ai PNL vor să sacrifice votul la prezidenţiale într-un judeţ, nu doar foarte mare, dar şi vechi bazin liberal, n-au altceva de făcut decât să-l lase pe Buşoi candidat. Împlinesc astfel şi pohta ce-a pohtit Simonis, dar şi “oferta de nerefuzat” a fraţilor Cristescu.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Ciuca a spus: (august 26th, 2024 at 09:38 )

Nu o sa fie Busoi pe nici o lista.

vest a spus: (august 26th, 2024 at 11:02 )

Nimic mai gretos decat labaralii, mai ales din Timis.

Obiectiva a spus: (august 26th, 2024 at 11:07 )

Ești extraordinar Ino! Parașutatul Bușoi nu are ce căuta pe lista PNL Timiș -Timisoara la candidatura pentru Parlament! Să candideze la Mehedinți! Filială are reprezentanți locali cu expertiză, cu rezultate in activitatea partidului care pot candida….

Ion a spus: (august 26th, 2024 at 11:49 )

Sa se duca toți in frunte cu Simonis undeva de unde sa- i chem eu inapoi

Solo a spus: (august 26th, 2024 at 15:21 )

Simionis a ajuns președinte CJT datorita( pentru mine din cauza) liberalilor. Ei, ati văzut atacurile acestor psdisti banateni – Grindeanu si Simonis- la adresa liberalilor? Noi vrem nu vrem, zic ei, vom guverna si după 2025. Asa o fi, dar eu cred ca vor ca pnl sa devina a cincea roata la caruta, vorba unei emisiuni tinuta de un prostovan

Socotitorul a spus: (august 26th, 2024 at 15:42 )

Ca astia, psdisti sunt niște hoți se vede de la șeful Autoritatii Electorale, Toni Grebla . Un om de drept care si-a luat salariu in plus pe care nu avea drept. Deci un hot. Unde puneti ca asta va veghea corectitudinea alegerilor din noiembrie decembrie. Un fost condamnat. Halal sa va fie, hoților!

👏👏👏🫵🫵🫵BUNĂ ANALIZA a spus: (august 26th, 2024 at 16:38 )

Mai vrem analize cu substratul politic din spate👍🏼👍🏼👍🏼
Poate si cu SURSA AVERILOR acestor parveniti politici
Cum ar fii Bușoi si dosarele ANRP de mult MILIOANE

radu a spus: (august 26th, 2024 at 18:44 )

Trist cum moare pnl in Timis.

Felicitări pt articol

Daniel a spus: (august 26th, 2024 at 22:51 )

Dacă situația se prezintă așa, cel mai bine ar fi ca Bușoi să candideze din partea PSD mai ales că acesta se pare că este familiarizat cu doctrina acestora “furăm tot”. Ar fi ideal să îl primească Simonis și în plus ar fi mai aproape de acei frați care trag sforile.

marco a spus: (august 27th, 2024 at 08:15 )

Degetul din mijloc pentru PSD si PSD 2 filiala Timis.

Anubis a spus: (august 27th, 2024 at 11:53 )

Doar un idiot ar alege o lista cu Busoi pe ea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni gigant, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.