Medic putred de bogat, toată viaţa bugetar, secretar de stat la Energie. Cum continuă PNL să livreze muniţie taberei populist-izolaţioniste

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Ca să nu rămână cumva neracordat la banii publici, după ce a ratat intrarea în parlament, Cristian Buşoi a fost recompensat de partid (PNL) cu poziţia de secretar de stat la Ministerul Energiei. Ce-l recomandă pentru această poziţie? Cel mai probabil, nu diploma de medic obţinută la UMF Timişoara, că între cele domenii e o distanţă destul de mare. Tot ce se poate, nici performanţele politice. Până cu câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare, el a fost preşedinte al PNL Timişoara, organizaţie care a obţinut cele mai slabe rezultate din istoria post-decembristă. Iar în vară a pierdut Primăria Timişoara, deşi PNL a avut candidat comun cu PSD.

În presa centrală s-a speculat că Bușoi a fost recompensat pentru un episod tulbure din ultimul mandat de europarlamentar. Astfel, în decembrie 2022, el a fost în centrul unui imens scandal legat de finanțări străine la Parlamentul European. El a promovat atunci public poziţia Qatarului, potrivit căreia țările europene au nevoie de contracte pe termen lung pentru gaz din această ţară. La acel moment s-a descoperit că guvernul qatarez i-a plătit lui Bușoi mai multe deplasări de lux la Doha. Aşadar, le are cu gazele, chiar şi când arde gazul de pomană.

Şi atunci ce i-a împins pe liderii PNL să-l numească în această funcţie? Cel mai probabil, instictul de haită al conducerii PNL. Toţi din clan trebuie să se bucure de privilegiile guvernării, nu contează dacă omul se pricepe sau nu la funcţia în care a fost aburcat. Ce contează că pui un medic să se ocupe de Energie? Contează că e „de-al nostru”. Şi probabil, nici măcar banii nu contează. Pardon, salariul! Buşoi este poate cel mai bogat politician român, deşi e încă tânăr şi toată viaţa lui a fost bugetar. În schimb, a fost un combinator notoriu toată viaţa şi pe oriunde a trecut. Inclusiv în Timişoara. De menţionat că, în urmă cu aproximativ 15 ani a fost preşedinte interimar al PNL Timiş.

Câteva exemple. În primul rând, bună perioadă de timp, cel puţin în Timişoara, nu se făcea nicio achiziţie în sistemul medical fără aprobarea lui. Şi e vorba de zeci şi zeci de milioane de euro. Tot în Timişoara, în perioada lui Nicolae Robu, firma protejată de el, Tradecomia, deşi specializată în stârpirea şobolanilor, a avut mai multe contracte cu primăria pentru îngrijirea parcurilor. Doi fini ai lui Bușoi au dat un tun de 77 de milioane de lei la Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru un teren ale cărui drepturi litigioase le-au cumpărat de la o timişoreancă cu doar 290.000 lei. La ANRP şefă era o colegă de partid, Ingrid Zaarour. În urma acelei afaceri, lui Buşoi îi intră în cont peste 14 milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea. Repet, dă unei femei din Timişoara nici 300.000 de lei şi câştigă 77 milioane de lei. Şi sunt multe alte chestii de genul acesta.

Problema este însă alta în această perioadă tulbure pentru democraţia română, asaltată de extremiştii adăpaţi cu “înţelepciune rusească”. Cu atât mai mult cu cât sceleratul de la Casa Albă dă zilnic semnale că este ţinut de zona inghinală de către Putin. Apropo, actualul şef direct al Buşoi, ministrul Sebastian Burduja, se declară “trumpist”, la fel ca şi candidatul Crin Antonescu. De parcă Trump i-ar băga în seamă oricâte plecăciuni ar face. Problema este că PNL arată că n-a înţeles nimic din alegerile de anul trecut.

Credeam că, după venirea lui Ilie Bolojan în fruntea partidului, liderii PNL au prins ideea. (E adevărat, Bolojan  nu mai e liderul partidului şi are destule treburi pe cap acum în funcţia de preşedinte interimar. Dar n-a fost să fie. E acelaşi partid constituit pe sistem de castă, ca să nu spun mafiot, în care dregătoriile se împart pe orice alte criterii decât meritocraţia. Ori acest gen de-a face politică i-a dus pe mulţi români, destui fiind chiar de bună credinţă, în zona populist-izolaţionistă. Şi pe undeva îi înţelegi când vezi atâta aroganţă, chiar şi pe marginea prăpastiei fiind.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

bocsig a spus: (martie 7th, 2025 at 11:17 )

La 35 de ani de la Revolutie inca ne conduc fostii securisti si copii sau nepotii lor. Nu mai scapam odata de astia ?

Top Forbesecu a spus: (martie 7th, 2025 at 11:19 )

Angajații de la stat ajung multimilionari doar dacă fac parte dintr-o singură categorie. Doar una. Meseriile (medic? parlamentar?) sunt de acoperire.
După 35 de ani, ne prefacem că ei nu ne văd și nu ne aud. De fapt, cea mai mare bogăție a lor sunt milioanele, dar nu de euro sau de lei, ci de proști. În sumă de vreo 18.

dan a spus: (martie 7th, 2025 at 11:33 )

busoi e un nimic pt ca a sabotat constant marile proiecte ale Timisoarei. ZERO si sinecurist notoriu. merita debaract de oriunde.

Ruben LAtcau: ce parere ai de sistemul statului extractiv reprezentat de nulitatea busoi ?

Daniel a spus: (martie 7th, 2025 at 11:45 )

Așa este genul acesta de oameni, nu ai ce să le faci, ci poți alege doar unii ceva mai buni. Cât despre alternativa cu izolaționiștii e și mai dezavantajoasă. Practic ai înlocui facțiunea securistă prooccidentală cu cea care era pro Moscova și care a fost marginalizată inclusiv pe timpul lui Ceaușescu. După revirimentul de după revoluție, aceasta nu prea a mai avut apariții semnificative până când a început războiul dictatorului muscal cu Ucraina și finanțarea i-a fost crescută. E o explicație că astfel se transferă voturi la izolaționiștii pro Kremlin dar de înțeles nu prea e ce să se înțeleagă pentru că intri în minte și s-a terminat. Cine nu are minte, își taie singur craca de sub picioare îmbiat de tot felul de propagandiști și va ajunge să îi fie mai rău decât îi e acum.

banatean a spus: (martie 7th, 2025 at 14:34 )

Blaga & Bușoi, sau pe scurt B&B, au fost desantați în Timiș de conducerea centrală a PNL pt. că nu au mai prins poziții eligibile le lista comună PNL-PSD de europarlamentari. Înțelegerea transpartinică trasată cu echerul și compasul i-au plasat ca și candidați la parlamentare cu condiția ca Simonis să fie candidatul comun la președinția CJT. Robu a fost decuplat de Nica și propus ca și candidat la Primărie. A pierdut. Bușoi, neacceptând locul 3 pe lista la Cameră, acolo unde l-au pus primarii PNL(majoritate PDL), a plecat în Dolj unde a fost plasat pe locul 1. De dragul Timișoarei! Și apoi din deputat în secretar de stat. Bravos, dragi liberali.

Bolojan Presedinte! a spus: (martie 8th, 2025 at 09:25 )

Votul uninominal deratizeaza clasa politica! Restul e cancan, cg, sosoaca etc.

ArpadN a spus: (martie 10th, 2025 at 10:12 )

De asta nu voi vota niciodata PNL! Cel mai corupt si nociv partid din tara asta…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Funcţia de prefect de Timiş va fi ocupată de Adrian Pau, care la ora actuală ocupă funcţia de administrator public al judeţului. Pau îl înlocuieşte în funcţie pe demisionarul Paul Finta (USR). Numirea lui ar putea avea loc chiar vineri, în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Adrian Pau este mâna dreaptă a preşedintelui CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.