O constatare puțin cunoscută, chiar de timișoreni, arată că în proporție de 30% elevii care învață la Liceul Bela Bartok, de limbă maghiară, provin din familii în care nu se vorbește această limbă acasă. Dar, cine e timișorean, bănățean, știe că e o normalitate ca cei de aici să știe limbile națiunilor care trăiesc fără probleme de ani buni în zonă.
Nu e nimic ieșit din comun să auzi pe stradă la Timișoara vorbindu-se în maghiară, în germană (din păcate, tot mai puțin) sârbă sau alte limbi. Mai nou chiar și ucraineană sau arabă, dar aceasta nu pare să deranjeze pe cineva, poate doar pe cei veniți, la rândul lor, de pe alte plaiuri. E normalul unui creuzet de națiuni care trăiesc împreună de ani buni, în care copilul mic merge în casă la vecini de altă naționalitate de unde începe să învețe cuvinte din limba maternă a acelei ”case”.
Din păcate, structura etnică a zonei s-a schimbat destul de mult, iar familiile mixte, tot o normalitate cvasiprezentă, ”trece” spre limba română, fără a mai învăța copiii și limba pe care părinții o vorbeau acasă. Dar aceasta dă naștere și la situații interesante, care nu pot decât să ne bucure.
De exemplu, la de limbă maghiară in Timișoara, Liceul Bela Bartok, 30 la sută dintre elevi vin din familii în care nu se vorbește maghiara.
„Nu mai există instituția în care să nu se întâlnească familii mixte. Teatrul Maghiar a găsit o formă elegantă de a traduce toate piesele. Dar ce facem într-o școală? Noi avem zece grădinițe maghiare în Timișoara. De cel puțin două decenii ne confruntăm cu un fenomen. Vin mulți copii la grădinița cu predare în limba maghiară care nu știu limba maghiară. Există și familii mixte, în care la origini limba este maghiara, dar din diverse considerente, inclusiv lipsa timpului, nu au învățat copilul limba maghiară. Sunt familii mixte în care limba de comunicare este româna. Vin să învețe limba maghiară. Dar am întâlnit și cazuri în care copiii vin la grădinița maghiară pentru că nu s-au găsit locuri la grădinițele de limbă română. Revenind la școală, acum, la Liceul Bartok, peste 30% dintre copii vin din medii familiale unde nu se vorbește maghiara”, a declarat Ildiko Erdei directorul Liceului Bela Bartok din Timișoara, în cadrul unei dezbateri pe această temă, desfășurată în cadrul Zilelor Culturale Maghiare, care au avut loc, în weekend, la Timișoara.
Alexandra Mihalcea este o militantă pentru drepturile omului, președintă a Comisiei de Drepturile Omului a Societății Timișoara, și a învățat bine limba maghiară.
„Fiind conștientă de limitele mele în limba maghiară, pentru care i-am reproșat mamei mele, cu care am stat puțin împreună când eram copil, m-a ajutat foarte mult o prietenă, Ibolya. Mă ajută să conversăm. Am încercat, prin 2006, aici la Kolping, un curs de limbă maghiară, pentru adulți, nemaghiari. Și au venit mulți, 40-50 de oameni. M-a bucurat enorm. Eram entuziasmați cu toții, dar apoi au venit tot mai puțini. Îi întâlneam pe stradă și îi întrebam de ce nu mai vin la ore. Eu am fost printre cei care țineau stindardul. S-a uitat în ochii mei și a zis: nu pot! Am zis că nu e chiar imposibil. Atunci mi-am amintit că, atunci când era Paul mic, băiatul nostru, care acum are 22 de ani, îi spuneam să zică gyertya (lumânare), gyöngyvirág (lăcrămioară), iar după ce începusem să călătorim cu el în Ungaria, el citea Hódmezővásárhely (o localitate)… Bucuria mea a fost că învățătoarea lui de la Liceul Lenau a fost Frau Gyöngyi, ceea ce era minunat, pentru că în acea clasă era singurul care îi spunea corect „Frau Gyöngyi”. Mi se pare nemaipomenit să descoperi și să redescoperi bogăția unui popor prin limbă. Este o muzică pe care aș tot asculta-o. Cei care au încercat să construiască Turnul Babel știau ce fac„, a spus Alexandra Mihalcea.
Cei dornici să învețe maghiara nu sunt doar din familiile mixte sau din cele cu ambii membri de etnie maghiară. Cei care au ”învins” bariera de limbă și au învățat-o, chiar dacă nu e una care e de circulație internațională, provin din zone unde maghiara nu apare decât foarte rar.
Alexandru Vărzaru, un piteștean de 34 de ani, pasionat de relațiile internaționale, de peste un an a început să învețe limba maghiară și deja o vorbește foarte bine.
„Cred că Timișoara e un oraș cu vocație europeană. Avem multe de oferit Europei: Timișoara e un model. Știu că primarul tot vorbește despre chestia asta, și la un moment dat m-a întrebat dacă nu m-am plictisit auzindu-l vorbind despre acest lucru. I-am spus că niciodată, pentru că asta e realitatea în care trăim. Și modelul timișorean, în care avem această diversitate, duce la inovație. Dacă am gândi toți la fel, am fi Vasluiul, nu am mai fi Timișoara. Tocmai diversitatea asta creează inovație, iar inovația duce la prosperitate. E un model pe care trebuie să-l întreții și comunicațional, dar și să susținem prin proiecte concrete multiculturalitatea și interculturalitatea. Mie nu îmi place cuvântul „toleranță”. Când zici toleranță, ceva tot te deranjează. Doar că ești educat și nu vorbești despre asta. Mie îmi place mai mult cuvântul „cunoaștere”. Și „cunoaștere reciprocă” . Pe de altă parte, orice limbă străină îți deschide un orizont, profesional și cultural”, a spus Alexandru Vărzaru, care lucrează în prezent la Primăria Timișoara, în departamentul de Relații Internaționale.
Alexandru Vărzaru a fost invitat în acest an să vorbească la Școala de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tușnad, unde a mai descoperit ceva.
„La Tusvanyos mi s-a întărit o credință pe care o am: e foarte important să discutăm față în față. E normal să avem păreri diferite, dar în momentul în care discutăm față în față, polarizarea extremă pe care o vedem în social media nu are cum să existe. Și, în general, am învățat de la maghiari puțin mai mult pragmatism. Ei sunt mult mai pragmatici. Națiunea maghiară are totuși 1000 de ani, asta te obligă în prezent să fii mai ambițios. Am simțit asta și la portughezi, o țară mică, care a fost imperiu cândva. Sunt lucruri pe care le putem învăța de la maghiari, cu siguranță”, a mai spus Vărzaru.
Zilele Culturale Maghiare din Timișoara sunt una dintre activitățile pe care maghiarii le organizează, de nouă ani, și pentru ceilalți locuitori din oraș.
Proiectul Zilele Culturale Maghiare din Timișoara – edițiile fără frontiere finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara
Comentarii prin facebook