Profesorii UPT, apreciați și laureați la Premiile Academiei Române

Măsură a valorii. Academia Română a decernat miercuri, 4 decembrie 2024, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Aula instituției, în prezența membrilor Adunării Generale, premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2022. Și în acest an, ca și în anii trecuți, cadre didactice de la Universitatea Politehnica Timișoara se află printre laureați.

Premiile se acordă, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române și anume: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, științe geonomice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, științe economice și juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru și muzică.

În cadrul secțiunii Științe Chimice, Premiul „Nicolae Teclu” a revenit unui colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului a Universității Politehnica Timișoara, format din Robert-Gabriel Ianoș, Cristiana-Iulia Rus, Radu-Ioan Lazău, Cornelia-Silvia Păcurariu, recompensați pentru lucrarea cu titlul „Near-infrared reflective Ni, La-doped hibonite pigments for cool blue coatings”. Lucrarea, propusă de către Filiala Timișoara a Academiei Române pentru premiere, a fost publicată în anul 2022 în Ceramics International a prestigioasei edituri Elsevier, una dintre cele mai respectate publicații din domeniul materialelor ceramice avansate.

Lucrarea vizează un domeniu de mare actualitate în ultimii ani și care a cunoscut o creștere fulminantă a interesului oamenilor de știință și producătorilor în contextul încălzirii globale, cel al soluțiilor pentru reducerea temperaturii suprafețelor expuse radiației solare. Una dintre abordările raționale care are rezultate măsurabile excelente în acest sens o reprezintă utilizarea așa-numiților pigmenți „reci”, care reflectă radiațiile din domeniul infraroșu apropiat, responsabile cu încălzirea suprafețelor, motiv pentru care acești pigmenți mai poartă și denumirea de pigmenți termoreflexivi.

Ca urmare, acești pigmenți au în prezent numeroase utilizări în domeniul materialelor de construcții (acoperișuri, ferestre, tencuieli, vopsele, etc.), al construcției de automobile (vopsele, țesături, mase plastice sau tratamente ale suprafețelor vitrate), construcția de drumuri (betoane și pavimente speciale). Cu toate că spectrul de aplicații al pigmenților reci este extrem de larg, primul loc ca utilizare și importanță îl ocupă domeniul materialelor de construcții și industria auto, în care aceștia au un rol semnificativ în scăderea consumului de energie necesară pentru păstrarea unei ambianțe interioare confortabile în clădiri și autovehicule, respectiv reducerea consumului de energie.

În acest sens, pigmenții albaștri obținuți de autori au fost testați cu succes în colorarea unor vopsele, constatându-se o temperatură a suprafețelor pe care acestea au fost aplicate, cu 15 °C mai joasă decât atunci când a fost utilizat un pigment convențional de culoare similară. Totodată, în acord cu aplicațiile pigmenților vizați, autorii au utilizat pentru sinteza acestor pigmenți o metodă extrem de rapidă și prietenoasă cu mediul, numită metoda combustiei, pe care aceștia au optimizat-o. În abordarea uzuală, obținerea acestor pigmenți este dificilă și necesită temperaturi ridicate (adesea peste 1300 °C) și durate lungi, de ordinul orelor. În urma unor calcule termodinamice, autorii au determinat reactanții optimi pentru obținerea pigmenților, măsurând în timp real temperatura în timpul reacțiilor de sinteză, temperatură care a atins valori între 1463 și 1565 °C, în funcție de compoziția vizată a pigmenților, durata totală a reacțiilor fiind de ordinul minutelor. Totodată, compușii gazoși secundari sunt inofensivi, iar metoda nu necesită aparatură sofisticată sau operații complexe, toate acestea făcând din metoda combustiei o alternativă eficientă economic și prietenoasă cu mediul.

Autorii au o activitate publicistică susținută în domeniul pigmenților convenționali și inteligenți (cu proprietăți termoreflexive sau luminescente), manifestată atât sub forma lucrărilor publicate, dar și a unor proiecte de cercetare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.