Inspectoratul Școlar Județean a anunțat astăzi programul înscrierilor și reînscrierilor la grădinițe și creșele din Timișoara și județul Timiș. Așadar, se va începe cu procesul de reînscriere, adică solicitarea ca cei mici să continue în unitatea de învățământ în care se află și în prezent. Părinții vor face o cerere scrisă în perioada 19-23 mai.…
Studenții Facultății de Matematică Timișoara au obținut medalia de bronz la olimpiadă
O echipă formată din doi studenți ai Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest Timișoara a obținut medalia de bronz la cea de a XIX-a ediție a olimpiadei internaționale „South Eastern European Mathematical Olympiad for University Student” (SEEMOUS – 2025). Aceasta a avut loc în perioada 4-9 martie 2025, la Korçë (Albania).…
Unul dintre consilierii județeni ai PNL Timiș a renunțat la postul în care a fost ales
În cadrul ședinței de plen a Consiliului Județean Timiș de marți, a fost anunțată și oficial renunțarea la postul de ales a unui nou consilier județean. Lucian Blaga este al doilea reprezentant al liberalilor care renunță la postul pe care a fost pus de alegători, după Mihaela Calescu. Locul său a fost declarat vacant, liberalii…
Sute de fluturi și mii de albine vii, la Iulius Town, într-una dintre cele mai spectaculoase expoziții dedicate insectelor
În perioada 14 – 23 martie 2025, în Iulius Town are loc „Expoziția educativă de Fluturi și Albine Vii”, unde poți admira sute de exemplare de fluturi din specii deosebite, precum și mii de albine. Morpho Polyphemus, fluturele alb din Mexic, Caligo Memnon, cunoscut și sub denumirea de „bufnița uriașă”, Papilio Palinurus, sau „coada rândunicii…
Primăria Timișoara pregătește reintroducerea troleibuzului pe strada Reșița. Intersecția cu Calea Șagului, reamenajată
Odată cu depunerea cererii de finanțare pentru achiziția de noi troleibuze, Primăria Timișoara are în vedere și introducerea circulației acestor mijloace de transport în comun pe bulevardul Iuliu Maniu, acolo unde troleibuzele au circulat în trecut. E posibil? Viceprimarul Lațcău spune că da. Linie de tramvai de la Pasajul Solventul până la Gara de Nord,…
Deputatul de Timiş, Mihai Negoescu, alături de alţi patru parlamentari AUR, audiaţi la Parchetul General pentru violenţele de duminică seara
Cinci deputaţi AUR au fost citaţi, marţi, la Parchetul General, a anunţat chiar liderul formaţiunii, George Simion, care a denunţat acţiunea Parchetului ca fiind un abuz şi intimidare politică. Printre aceştia se numără şi deputatul Mihai Negoescu, şeful filialei AUR Timiş. În urma protestelor violente de duminică seară din Centrul Vechi al Capitalei au fost deschise mai…
Poliția atrage atenția despre noua înșelăciune „telefonică”
Infractorii se dovedesc inventivi când vine vorba de înșelat oameni. Ultima „modă” vine prin… telefon și a făcut victime. Poliția a intrat pe fir și vine cu recomandări pe această temă. „Atragem atenția asupra unei noi metode de fraudă prin care persoane necunoscute contactează telefonic cetățenii, utilizând mesaje preînregistrate. În cadrul acestor apeluri, destinatarii sunt…
Anunţ Timpark
Anunț licitație deschisă cu strigare, pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara și trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara. Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara,…
Anunţ angajări SDM
Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A., cu sediul în localitatea Timișoara, str. Eternității, nr. 45, anunţă că face mai multe angajări: – Șef formație pentru lucrări de semnalizare orizontală și verticală (studii superioare); – Mecanici utilaj/operatori pentru mașină de marcaj rutier (permis de conducere categoria B); – Muncitori calificați în construcții; – Mecanici/operatori utilaje; și –…
La UVT începe seria de webinarii dedicate elevilor
Programul „UVT pentru elevi” continuă cu o serie a webinarelor dedicate acestei categorii. Programul va începe în această săptămână cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, în data de 12 martie 2025, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15:00, să fie abordată o nouă tematică. Aceste webinarii le oferă susținere…
„Trezirea în conştiinţă” începe să producă efecte. Dacă „Punctul 8” era, Mesia nu exista
„Este vorba despre conștiința unor oameni care, așa cred ei, că pe conștiință se garantează dreptul de a fi ales al acestui cetățean, dar și dreptul de a alege al alegătorilor”, a afirmat Ingrid Mocanu, avocata candidatului Guru, la puţin timp după decizia BEC de invalidare a candidaturii bizarului care se hrăneşte cu “înţelepciune rusească”.…
„Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”. 35 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara. Program manifestări
Astăzi se aniversează 35 de ani de la momentul în care a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara, primul document programatic al revoluţiei. Într-o zi ploioasă de primăvară timpurie, în jur de 15.000 de timişoreni s-au strâns în Piaţa Operei, iar la finalul discursului regretatului George Şerban au strigat în cor „Azi în Timişoara, mâine…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 11 martie 2025
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 11.03.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 11.03.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…
Accident în care a fost implicată și o ambulanță la Ciacova. Trei persoane au ajuns la spital
Accident grav în Timiș. Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus o autospecială de ambulanță pe strada Bistriței din localitatea Ciacova, iar la intersecția cu strada Gheorghe Doja a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani. În urma accidentului rutier au rezultat…
Două bulevarde din Dumbrăvița vor fi modernizate cu sprijinul CJ Timiș
Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va beneficia de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Timiș, în vederea modernizării a două bulevarde importante din cadrul localității. Două bulevarde importante din Dumbrăvița vor suferi modificări semnificative cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. În urmă cu două săptămâni, în urma unei discuții cu președintele Consiliului Judetean, Alfred Simonis, i-a…
Studenții de la FEAA beneficiază de un nou spațiu de co-working oferit prin rețeaua BRD HUBs/FOTO
La sediul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), a fost amenajat un nou spațiu de co-working, parte a rețelei BRD HUBs, destinat studenților și cercetătorilor de aici. Noua inițiativă este rezultatul unui nou parteneriat educațional, alături de BRD, dezvoltat cu scopul de a integra în programele…
UPT a pus bazele unui întâlniri extraordinare în domeniul IT&C
Întâlnire istorică la Timișoara: Facultățile cu specific de Automatică și Calculatoare își unesc forțele pentru dezvoltarea IT-ului în România. Acum a fost doar începutul unui proiect sănătos care cu siguranță va aduce plus valoare în acest foarte important domeniu. Domeniul denumit generic IT&C a reprezentat un adevărat motor de dezvoltare în ultimii 20 de ani,…
Oprit înainte de a face prăpăd pe șosele! Șofer cu alcoolemie imensă
Duminică seara, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au reținut un bărbat în vârstă de 59 de ani, bănuit de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În fapt, la data de 9 martie, în jurul orei 20:10, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au oprit pentru control, pe raza localității Coșteiu, un autoturism condus de un…
Prin chesonul de la Pasajul Solventul s-a văzut, în sfârșit, luminița de la capătul tunelului. Pornirea circulației, așteptată în toamnă/FOTO
Deja celebrul cheson care stă la baza Pasajului Solventul a ajuns la capătul dinspre Calea Bogdăneștilor, după doar două luni de când a fost pornită operațiunea de împingere pe sub liniile de cale ferată. Luni, la orele prânzului a devenit vizibilă ”luminița” de la capătul tunelului. Evenimentul, care finalizează probabil cea mai dificilă etapă din…
România va fi străbătută de un val de praf saharian, care va intra prin Vestul țării
Un val de aer încărcat cu praf saharian va traversa România începând de marți, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, aerul încărcat cu particule fine de nisip din nordul Africii va fi adus de curenții de aer din sud-vestul Europei și va traversa țara noastră începând de marți. Praful va fi observat mai…