Universitatea de Științele Vieții Timișoara se pregătește de aniversarea a 80 de ani de existență

În urmă cu 80 de ani, pe data de 30 iulie 1945, Regele Mihai I al României promulga Legea 617 pentru înființarea Facultății de Agronomie, în cadrul Politehnicii din Timișoara, publicată în Monitorul Oficial din 1 august 1945. Atunci a început parcursul care a dus spre ceea ce din data de 3 august 2022 se regăsește sub titulatura de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara. Instituția se pregătește de a marca evenimentul așa cum se cuvine.

Echipa este cea care stă în spatele succesului universității, a spus Cosmin Popescu, rectorul USVT.

”Universitatea a înțeles ce înseamnă puterea unei echipe. Eu am înțeles ce înseamnă să ai șansa să lucrezi cu o echipă, una care a înțeles ce înseamnă misiunea universității. E un an aniversar, la 80 de ani de existență de la semnarea decretului de către Regele Mihai, învățământul agronomic a venit la Timișoara, inițial în cadrul Universității Politehnice. Al doilea aspect important, menit să marcheze sărbătoarea este Akademika Food Pack, un pachet realizat cu produsele noastre, acesta fiind aspectul practic al aniversării”, a declarat Cosmin Popescu, rectorul USVT.

Sărbătorirea a 80 de ani de activitate va avea loc prinintermediul a 80 de evenimente.

”E important ca la 80 de ani să transmitem celor interesați de educație, de o universitate, să se înțeleagă faptul că și în cadrul unei universități oamenii au înțeles ce înseamnă respectul și ghidarea transmisă din generație în generație. Acum, ținând cont de trend, trebuie să venim cu direcții noi pentru a îmbunătăți calitatea. La 80 de ani ne-am gândit să punem în calendar 80 de evenimente, workshopuri, conferințe, alte acțiuni, așezate sub umbrela a USVT 80 de ani”, a mai spus rectorul USVT.

Pentru aniversare, Universitatea a pregătit o serie de evenimente care implică toate facultățile, Facultatea de Agricultură, Facultatea de Tehnologie și Inginerii Aplicate, Facultatea de Management și Turism Rural, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Inginerie Alimentară, Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere, dar și Fundația Excelsior Alumni. Evenimentele sunt din tot registrul posibil, științifice, cultural-artistice, sportive, conferințe, workshop-uri, târguri, lansări, vernisaje, cu amploare de nivel internațional, național și local.

Pe lângă evenimente și acțiuni de tradiție, există unele noi, toate fiind însă mult mai ample și mai speciale pentru că toată lumea dorește să marcheze faptul că universitatea este în an aniversar. Toate evenimentele se regăsesc pe site-ul oficial al USVT, cel puțin cu o succintă descriere pentru cei interesați.

Cei 80 de ani de existență a instituției din Calea Aradului nr. 119 sunt momentul perfect pentru a elogia un lung șir de personalități din domeniul științelor vieții, dar și de a puncta diversitatea specializărilor, atât în spiritul tradiției cât și în cel al inovării, și multiplele proiecte de modernizare și de dezvoltare.

Tot cu ocazia aniversării a fost lansat și pachetul aniversar Akademicafood Pack, cu produse care să evidențieze oferta magazinului propriu, dar și să promoveze componenta educațională referitoare la pregătirea specialiștilor în domeniul alimentar. Pack-ul cuprinde 8 produse: vin, miere, ceai din plante, biscuiți, brânză telemea, salam uscat, cârnaț uscat, suncă. Acest pachet poate fi achiziționat în magazinul propriu al universității.

”Conceptul nostru, ca instituție dedicată științelor vieții, este legat de alimente sigure și hrănitoare, de animale sănătoase și crescute cu respect, de grija pentru mediul înconjurător, pământ, apă și aer, adică de tot ce se transformă în mâncarea noastră cea de toate zilele sau de tot ce influențează ceea ce mâncăm. Cine achiziționează un pachet nu cumpără doar produse de calitate, face o investiție în cercetare și dezvoltare, pentru că banii se reîntorc în bugetul pentru educație al instituției”, a mai spus Cosmin Popescu.

În calendarul anului există 80 de Evenimente, între care amintim:

Erasmus Open Doors (10-14.03.2025)

Vernisaj expoziție fotografie Constantin Duma – cu o istorie ilustrată a USVT / Ședință de Senat în Sala Baroc, Muzeul de Artă (02-06.04.2025)

Crosul Regalității – de Ziua Regalității – (09.05.2025)

Multidisciplinary Conference on Sustainable Development (în universitate) (15-16.05.2025)

Eveniment celebrare 80 de ani USVT – (15.05.2025)

Animal Fest (30.05-01.06.2025)

Consiliul Național al Rectorilor (18-20.09.2025)

Salon de Invenții și Inovații „ Traian Vuia” (03-04.10.2025)

TEDx@USVT (cu Fundația Excelsior Alumni) (06.11.2025)

Gala Premiilor USVT (10.12.2025)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (martie 5th, 2025 at 09:01 )

marcele ! cati borfasi, derbedei, nulitati=hoti , securisti si informatori ai secu
s-au perindat pe la agonomia din tim.?

@liviu a spus: (martie 5th, 2025 at 14:16 )

Răspuns: în cifre absolute (ținând cont de mărimea instituțiilor), mai puțini decât la alte instituții similare; în valoare relativă, cam tot pe-acolo.
(La momente festive, nu căutăm sub covorul gazdei.)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.