Cumpărarea a 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze poate merge înainte

Timișoara va putea achiziționa 40 de noi vehicule de transport în comun, care vor beneficia de finanțare europeană, Consiliul Local Timișoara aprobând in acest sens Hotărârile necesare, în cadrul unei ședințe de plen de urgență. 

Astfel, Timișoara va co-finanța, din bugetul local, achiziția a 10 tramvaie, 10 troleibuze cu baterii și 20 de autobuze electrice. Cele 40 de mijloace de transport moderne se adaugă celor aproape 150 de vehicule deja contractate în ultimii ani de municipalitate, ca parte a strategiei de modernizare a mobilității urbane.

„Fără bani europeni ar fi fost imposibil să modernizăm flota de transport la un asemenea nivel și într-un timp așa de scurt, doar din bugetul local. Ținta noastră este ca autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul să nu fie o alegere de compromis, ci prima și cea mai firească opțiune de deplasare în oraș pentru timișoreni. Mai e de lucru, dar suntem în direcția corectă și vom continua efortul de modernizare al transportului public local”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Valoarea totală a celor trei proiecte este de 234 milioane lei, din care 179 milioane lei finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Vest 2021–2027, componenta Mobilitate Urbană Sustenabilă. Primăria Timișoara asigură o co-finanțare de 55 de milioane de lei.

Prin aceste proiecte se dorește achiziția a 10 tramvaie noi, cu cel puțin 150 de locuri fiecare. Acestea vor înlocui garniturile vechi de pe liniile 7 și 9 și vor completa flota de tramvaie Bozankaya deja achiziționată. Pe traseele din Timișoara ar urma să circule și 10 troleibuze cu baterii care vor înlocui actualele modele diesel, depășite din punct de vedere tehnic. Totodată, finanțarea europeană permite achiziția a 20 de autobuze electrice de 12 metri. Acestea vor completa flota de autobuze electrice, moderne, alături de cele 44 care circulă deja în Timișoara.

Valoarea proiectului pentru 10 tramvaie este în valoare totală 135,7 milioane lei (cu TVA) și valoare eligibilă solicitată 99,4 milioane lei

Proiectul pentru 10 troleibuze cu baterii are o valoare totală 27,2 milioane lei (cu TVA) și valoare eligibilă solicitată 22,9 milioane lei

Pentru 20 autobuze electrice se va plăti o valoare totală 71,2 milioane lei (cu TVA) și ovaloare eligibilă solicitată 60,4 milioane lei

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (aprilie 28th, 2025 at 13:20 )

Pentru că nu degeaba tramvaiele circulă goale, chiar și armoniile mai mici, așa că neaparat trebuiau cumpărate altele în plus. Evident că bani pentru infrastructură cre este mult mai importantă nu se mai dau de la UE.

Gb a spus: (aprilie 28th, 2025 at 15:04 )

@daniel
Parcări mai scumpe în centru, amenzi mai mari pt parcări pe iarbă, trotuare, pe colțul străzii blocând intersecția.
Achiziție/plată ușoară pt bilete și abonamente.

Daniel a spus: (aprilie 28th, 2025 at 16:04 )

@Gb
Metoda comunistă de a interzice se aplică în UE prin taxare. De ce? Pentru ca să se justifice achiziția mijloacelor de transport și să se pună în aplicare măsuri ideologice eco-marxiste.
Cetățenii vor sa fie independenți și să își facă singuri programul, nu să depindă de stat și să fie sclavii fiscali ai acestuia. Oricum centrul e gol și nu prea mai merge nimeni pe acolo decât să consume băuturi alcoolice, în rest, la mall și în zonele limitrofe pentru că acolo este infrastructură decentă.
Robu a promis 3 parcări în centru cu ocazia extinderii zone pietonale dar nimeni nu a fost în stare în 10 ani de atunci să realizeze măcar una.

D84 a spus: (aprilie 28th, 2025 at 18:31 )

@Daniel, nu te constrânge nimeni să folosești mașina daca e nevoie. Nici în Amsterdam n-au făcut asta. Dar în schimb au oferit alternative viabile la condus. Locuitorii orașului nu sunt doar șoferii, ci și vârstnicii, persoanele cu dificultăți de mobilitate, elevii, care nu pot conduce. O sa vezi că dacă transportul public devine atractiv, oamenii îl vor folosi.

D84 a spus: (aprilie 28th, 2025 at 18:48 )

Problema principală a transportului public în Timișoara este impredectibilitatea. Zice pe aplicație că trebuie să îți vină autobuzul/tramvaiul și nu vine. Ori, dacă ai de ales între a folosi mașina și să folosești mijlocul de transport și acesta să nu vină, clar vei alege mașina. Problema principală nr 2. este faptul că în multe cazuri vin mijloacele una după alta și apoi stai o gramadă. Cel mai clar exemplu este la Gara Mare, unde în câteva minute trec 11,14,18, alături de M11 și M14 și apoi nimic.
Problema principală nr 3: Traseele din oraș trebuie regândite, în special autobuzele și troleibuzele. De 7 ani mă tot rog de STPT să prelungească linia 17 până în zona Modern. Rețeaua de tramvai trebuie extinsă spre noile puncte de interes (nu avem o axă nord-centru-sud, cel mai important flux de trafic).
Și nu în ultimul rând, trebuie înlăturate punctele unde mijloacele sunt blocate în trafic.

Ovidiu a spus: (aprilie 28th, 2025 at 21:37 )

Tramvaie catre Moșnița, Dumbravița, Utvin! Prelungirea tram.4 pe torontal pana la Metro!

Daniel a spus: (aprilie 29th, 2025 at 00:06 )

@D84
Tu clar ești un USR-ist din ăla eco-marxist feroce. Blochezi traficul aiurea ca Fritz în Badea Cârțan dar să facă podul de la ISHO, nici vorba de așa ceva. Mie nu îmi trebuie în veci mijloace de transport să fiu obligat să îi miros pe alți. Du-te în Amsterdam că acolo e de USR-iști și ce îi interesează pe ei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.