Incendiu fatal! Pompierii au găsit trupul carbonizat al unui copil de 9 ani după ce au stins un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Glimboca din judeţul Caraş-Severin.
”În această dimineaţă, prin apel la 112 a fost anunţat un incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Glimboca. La fața locului au intervenit de urgenţă pompierii Detaşamentului Caransebeş, cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, sprijiniţi ulterior de forţe din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Oţelu Roşu”, a transmis ISU Caraş-Severin.
În urma incendiului, pompierii au găsit trupul copilului. Cauza incendiului urmează să fie stabilită, iar poliţiştii încearcă să afle în ce condiţii a rămas copilul singur în locuinţa care a luat foc.
Foto: arhivă









































Comentarii prin facebook