17 decembrie 1989. Ziua în care Timișoara dădea primele jertfe pe altarul libertății

În urmă cu exact 29 de ani, la Timișoara mureau, pentru libertate, primii oameni. Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, unde toată lumea a fost de acord ca în demonstranții de la Timișoara să se tragă cu gloanţe adevărate. Au murit în acea zi 62 de oameni, iar alte câteva sute au fost răniți. 17 decembrie este zi de doliu în orașul de pe Bega.

17 Decembrie

După o noapte furtunoasă, în care sute de timișoreni au fost arestați, pe 17 decembrie, o duminică cu soare, timișorenii au ieșit în număr foarte mare pe străzi. Toți știau de arestările și bătăliile duse în noaptea precedentă. Tot în aceeași zi, autoritățile de la București decid să-l evacueze pe Laszlo Tokes, după mai multe zile în care pastorul reformat a fost considereta capul răutăților”. Numai că deja cazul Tokes” se transformase într-o adevărată revoltă, ulterior revoluție. În seara zilei de 16 decembrie, poetul Ion Monoran oprise tramvaiele în Piața Maria și strigase, pentru prima dată, „Jos Ceaușescu”. Pe 17 decembrie, revolta s-a extins în întreaga Timișoară.

În aceeași zi a fost organizată o defilare militară, însă efectul acesteia a fost contrar celui așteptat de regimul de la București. Oamenii au devenit și mai iritați. Revoluționarii ajung apoi pe actualul bulevard al Revoluției, la sediul Comitetului Județean al Partidului Comunist, unde o parte dintre ei reușesc să intre în clădire și dau foc parterului acesteia. Conform martorilor, în jurul orei 16.00 se trage primul foc de armă, în zona Pieței Libertății. Între timp, la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu acuză autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul, așa că la Timișoara sunt trimiși 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, sub comanda lui Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR.

Începea operaţiunea „Radu cel Frumos” – altfel spus, după ora 20.00 se deschide focul în mai multe părți ale orașului. De către Armată. Au murit în acea zi 62 de oameni, iar alte sute au fost răniți. Cel mai mare carnagiu a avut loc pe Calea Girocului. Spitalul Județean n-a mai făcut față sutelor de răniți și morți care erau aduși aici. Tot de la Spitalul Județean, 40 de trupuri ale celor răpuși de gloanțe sunt urcate într-o mașină frigorifică și duse la București, unde au fost incinerate într-un crematoriu, cenușa fiind aruncată la canal. Dar Timișoara nu mai putea fi oprită. Încă patru zile va fi singură, dar apoi se vor trezi și alte orașe, începând cu Capitala.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (decembrie 17th, 2018 at 11:27 )

nicolache robu nu a inteles nimic

anteconbega a spus: (decembrie 17th, 2018 at 12:39 )

Armata Poporului a tras în Popor cu mare mânie proletară. Urmaşii celor de atunci trag şi acum…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Top