19 decembrie 1989. Liniștea dinaintea marii furtuni

Ziua de 19 decembrie a fost cea mai liniștită dintre toate acele zile fierbinți de iarnă. Timișoara își plângea morții și dispăruții (arestați, răniți) din zilele precedente. Dar a mai fost ceva determinant în 19 decembrie, care a pregătit ziua ce avea să vină. În fabrici, muncitorii erau tot mai nemulțumiți, iar mulți au intrat în grevă. Principala scânteie a fost la ELBA.

19 Decembrie 1989

Timișoara, 19 decembrie 1989. Trecuseră două zile de la masacrul de duminică și o zi de la uciderea tinerilor pe treptelor Catedralei. Timișoara arăta în continuare ca un oraș ocupat. Peste tot TAB-uri, trupe de militari, milițieni, gărzi patriotice. La locurile de muncă, în fabrici sau birouri, oamenii povestesc despre cele întâmplate în zilele anterioare, zile în care muriseră 78 de oameni (unele surse arată 83). Alte sute de timișoreni erau răniți, iar 850 erau arestați. Aproape fiecare timișorean avea o o rudă, un prieten, o cunoștință printre cei de mai sus (morți, răniți, arestați).

Prima scânteie la ELBA

În aceeași zi se aprinde și prima scânteie într-o fabrică timișoreană, scânteie care a doua zi se va transforma într-un vulcan. La ELBA oamenii refuză să intre în ateliere, declarând grevă generală. În apropierea fabricii sunt masate TAB-uri. Vine în vizită prim-secretarul Radu Bălan și îi roagă pe oameni să se întoarcă la lucru. Este întâmpinat însă cu huiduieli. Atmosfera era extrem de încărcată. Înainte de-a se da jos de pe butoiul de pe care le vorbise municitorilor, Radu Bălan a mai avut o doleanță: „Nu ieșiți în stradă, c-o să vă împuște!”.

Ulterior va ajunge în întreprindere și generalul Ștefan Gușă. Tot fără succes. La intrarea în ELBA, dinspre Piaţa Traian, la prânz, s-a deschis focul dinspre un TAB. O femeie a fost împușcată mortal, iar alte două persoane au fost rănite. Încercări mai mult sau mai puțin reușite de grevă au avut loc și la alte fabrici: 6 Martie, Azur, Solventul, Electrotimiș etc. Un jurnal al acţiunilor operative ale M.I. consemnează: „19.12.1989. Ora 15.00. D6 alungat de muncitorii de la Electrotimiş, trimis de dispeceratul miliţiei la Comandament. „19.12.1989. Ora 19.00. Cpt. Grui comunică că la Electrotimiş situaţia s-a calmat. După focul de avertisment, muncitorii stau în secţii şi discută cu ei tov. Rujoi”.

300 de parașutiști trimiși la Timișoara

O informație mai puțin verificată arată că, tot pe 19 decembrie, la aeroport ajung opt avioane din care au fost debarcați 300 de parașutiști de la unitatea specială din Caracal. Superiorii le-au spus că la Timișoara acționează huligani și iredentiști, care au în spate forțe străine. În aceeași seară de 19 decembrie 1989, conducerile PCR din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea au fost anunațate să fie pregătite pentru participarea la un program de măsuri, elaborat la Bucureşti, împotriva protestatarilor de la Timişoara. Miercuri dimineaţa, din Dolj plecau deja primele trenuri cu muncitori, membri ai gărzilor patriotice, spre Timișoara. Au fost instruiți că ungurii voiau să ocupe orașul de pe Bega, iar ei cu ciomegele cu care au fost înarmați trebuie să-l salveze. La Timișoara au realizat care este adevărul și au fraternizat cu revoluționarii.

Lucrurile oricum erau de o imensă gravitate, mai ales că pe 19 decembrie 1989 la comanda României era Elena Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu fiind plecat din ziua precedentă în Iran. Academiciana Codoi lua în serios opțiunea de-a pune artileria grea la lucru în Timișoara, în cazul în care revoluționarii rămân pe străzi. Până atunci însă îi trimite la fața locului pe prim-ministrul Constantin Dăscălescu și Emil Bobu. Astfel de informații se scurg până departe, în seara zilei de 19 decembrie, Emil Hurezeanu afirmând la microfonul Europei Libere: „Stimaţi compatrioţi. Revenim la microfonul acestei emisiuni nocturne, în direct, o emisiune de criză. Şocaţi la rândul nostru, precum milioane şi milioane de români şi de străini, martori în aceste zile ai unuia din cele mai sălbatice scenarii de represiune în masă cunoscute în Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial”. De altfel, datorită în special Europei Libere, întreaga țară și chiar întregul mapamond au aflat despre ce se întâmplă la Timișoara.

O Timișoară care mai avea să rămână singură o zi. Dar o zi astrală însă, în care se va declara Primul oraș liber de comunism din România.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (decembrie 19th, 2018 at 09:17 )

Cel putin o sursa de informare pentru extern a fost un sofer italian de TIR, care trecea dinspre Complexul Studentesc spre Bastion, caruia cineva din coloana de cateva sute de protestanti care mergea de la Maria la Consiliul Judetean, i-a spus sa transmita afara ca nu-l mai vrem pe Ceausescu. Asta se intampla in 16.12.1998, seara.

Ciprian a spus: (decembrie 19th, 2018 at 20:03 )

Buna seara ! Citesc cu mult interes aceste articole cu amanunte din fiecare zi a revolutiei. La fel si comentariile din subsol a participantilor de atunci. Va multumesc ! Aveam atunci 11 ani……dar amintirile sunt inca vii !!

Xyz a spus: (decembrie 19th, 2018 at 20:54 )

Aceste texte sunt de fapt transcrierile inregistrarilor pe care istoricul Florin Medelet le-a realizat pentru Radio Timisoara in urma cu 28 de ani

Micaela a spus: (decembrie 20th, 2018 at 22:00 )

De pe podul dinspre piata Iosefin s-a deschis focul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.