Călin Dobra își lichidează stocul de consilieri personali. În mai puțin de o lună a rămas cu un singur sfătuitor din patru

Sus: Călin Dobra. Jos, de la stânga, la dreapta: Andrei Lucaci, Adrian Negoiță, Eugen Chiosa, Viorel Bara.

Sus: Călin Dobra. Jos, de la stânga, la dreapta: Andrei Lucaci, Adrian Negoiță, Eugen Chiosa, Viorel Bara.

Într-un interval foarte scurt de timp, respectiv în mai puțin de o lună, trei dintre cei patru consilieri personali ai președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, au plecat din funcții. Nu foarte departe, ci în aceeași instituție. Ulmul mohican rămas pe baricade este Viorel Bara.

Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, mai are un singur sfătuitor personal, după ce, într-un interval scurt de timp, ceilalți trei au plecat din funcții. Nu însă foarte departe, ci tot în Consiliul Județean, devenind funcționari publici sau personal contractual. Lucru care i-a făcut pe unii să se întrebe dacă Dobra urmează să părăsească funcția, iar înainte de aceasta și-a asigurat consilierii cu joburi stabile. De altfel, toți cei trei care au plecat au dat și concurs de ochii lumii, niciunul neavând contracandidați pe funcții.

Cronologic, primul care a plecat din poziția de consilier al președintelui a fost Eugen Chiosa, care se ocupa de imaginea lui Dobra, comunicare și relații cu presa. La mijlocul lunii trecute, în uma unui concurs unde s-a prezentat de unul singur, Chiosa a devenit șeful unui nou înființat Birou de Comunicare. Săptămâna trecută, un alt consilier al lui Dobra, Andrei Lucaci, a dat examen pentru poziția de administrator public al județului. Și… a reușit, candidând la rândul lui de unul singur. Lucaci era consilier pe probleme de investiții și proiecte. Potrivit însă unor surse, numirea acestuia a stârnit multe controverse în PSD Timiș, oamenii fiind nemulțumiți că nu au fost consultați, funcția respectivă fiind considerată politică. De menționat că Lucaci este ginerele unei cunoscute PSD-iste, Lumința Țundrea, care este și consilier local la Timișoara.

Și tot la finalul săptămânii trecute și-a luat tălpășița din funcția de consilier personal al președintelui CJ Timiș și Adrian Negoiță. PSD-ist cu mare vechime, secretar general al organizației județene, Negoiță a plecat pentru o funcție în subordinea lui Eugen Chiosa la Biroul de Comunicare. Culmea, la un moment dat, Chiosa era în subordinea lui Negoiță, pe când era purtător de cuvânt al PSD Timiș. Și Negoiță a candidat de unul singur pentru acest post. E adevărat, el a avut trei contracandidați care, însă, în mod suspect, după ce au trecut proba de dosare, nu s-au mai prezentat la scris. Negoiță îl consilia pe Dobra pe probleme de cultură și sport. Ca atare, în mai puțin de o lună, au plecat trei consilieri de lângă Dobra, dintr-un total de patru. Ultimul rămas este Viorel Bara, fost primar al comunei Sânmihaiu Român, el ocupându-se de partea tehnică și drumuri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (ianuarie 14th, 2019 at 13:28 )

Consilieri la promotie,trei la pret de o bere plus cateva salarii bugetare babane! Parazitii de Timis, astia si celebrii caratori de Iphone ai dementului de la primarie.

Iorgu a spus: (ianuarie 14th, 2019 at 14:16 )

Mai pe față decat acum nu s-a intamplat niciodata in Timis o politizare si p.c.r.izare a functiilor publice inventate cu superdedicatie pt. Persoanele membre de partid. Bani de bani se duc pe lefurile astora. Lumea asteapta investitii publice. cj timis cheltuie o groaza de bani numai pe salarii si servicii inutile precum agenda cjt in 100.000 de exemplare lunare. Sa faca treaba si apoi sa isi laude operele.

Dr Seuss a spus: (ianuarie 14th, 2019 at 16:29 )

Doar sa criticati stiti. Nimic constructiv din partea voastra.
E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune
M.E. 1884

Sile a spus: (ianuarie 14th, 2019 at 19:14 )

Si cand nea Lae a facut asta, a avut loc vreun articol! 🙂

anteconbega a spus: (ianuarie 15th, 2019 at 07:35 )

E posibil ca dl Călin Ionel Dobra să plece prim-ministru în locul dnei Veorica Vasilica Drăcilă. E posibil? Probabil! „E adevărat, el (Nego’) a avut trei contracandidați care, însă, în mod suspect, după ce au trecut proba de dosare, nu s-au mai prezentat la scris.” Dacă e suspect, anunţaţi DNA-ul!

Anca S. a spus: (ianuarie 22nd, 2019 at 13:03 )

Paguba-n ciuperci !

darie a spus: (iunie 1st, 2019 at 04:33 )

Se vede ca au „instinctul” politic, dupa atatia ani de coruptie..Au intuit dezastru PSD-ului de la alegerile Europarlamentare si au cautat niste posturi caldute si bine plasate,gen sef birou , de unde sa serveasca in continuare cauza partidului,Am crezut ca o sa schimbam ceva cu votul asta,in realitate nu mai sunt asa sigur

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela

Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Etapa de la Râșnov le-a surâs (și) piloților de la CS Krepelka Motorsport

Etapa de la Râșnov, a șasea din Campionatul Național de Viteză în Coastă, a fost cu succes pentru Alexandru Krepelka și Costin Popescu „Doc”, ambii de la CS Krepelka Motorsport Timișoara. Primul dintre ei s-a clasat pe prima poziție atât la grupa 7, cât și la clasa 7A și este foarte aproape de două noi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapa de la Râșnov le-a surâs (și) piloților de la CS Krepelka Motorsport
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Economic vezi arhiva Economic

restaurant

Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela
Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google
Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român
Joi debutează o nouă ediție a Zilelor Dovleacului, de la Kikinda. Iar românii sunt așteptați și de această dată în număr cât mai mare la eveniment. Vama Lunga–Nakovo, care oferă un acces facil către orașul sârbesc, va fi deschisă non-stop în weekendul Zilelor Dovleacului 2026. Sâmbăta aceasta se măsoară în centrul Kikindei cei mai lungi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârșitul de săptămână aduce o nouă ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda. Care e programul celor patru zile de festival
60.000 de lei a cerut, 60.000 de lei a primit Sindicatului din Consiliului Județean Timiș de la instituţia condusă de Alfred Simonis. Proiectul pentru care sindicaliştii au primit banii n-are nici cea mai mică legătură cu sindicalismul, fiind vorba de “incursiune în istoria Banatului” prin… Budapesta, Belgrad sau Novi Sad. Să fie bine pentru toată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sindicatul din CJ Timiş a primit de la instituţie 60.000 de lei pentru… o “incursiune” în istoria Banatului
Cu o jumătate de lună rămasă în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz prezintă situaţia spaţiilor verzi din oraş. El aminteşte că din acest an Timișoara are Registrul spațiilor verzi, astfel că, pentru prima dată după aproape 25 de ani, se ştie situaţia exactă din teren din acest punct de vedere. Dominic Fritz continuă să-şi numere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 15 zile, Dominic Fritz vorbeşte despre Timişoara verde
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut duminică doi bărbați, de 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 septembrie 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhărit de doi tineri pentru telefon și… o sută de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.