SCM Politehnica Timișoara a ajuns la un acord cu tânărul Robert Rusu, care devine al treilea portar din lotul alb-violet. Robert Constantin Rusu a împlinit, duminica trecută, 19 ani și vine de la CSS Galați.
Handbalul l-a început la LPS Iași, iar la vârsta de 16 ani a intrat în Centrul Național de Excelență de la Sighișoara. Are deja multiple convocări la loturile naționale de juniori, iar cea mai importantă competiție la care a participat a fost turneul final al Campionatului European pentru juniori sub 18 ani, din vara trecută, desfășurat în Croația. Acolo juniorii „tricolori” au fost egalii Franței, au pierdut la un gol cu Norvegia și la două goluri în fața Danemarcei.
Robert Rusu îl înlocuiește în lotul formației bănățene pe Miroslav Kocic, care mult timp a avut probleme cu viza, apoi a hotărât să rămână aproape de familie.
In altă ordine de idei, chiar dacă a câştigat ultimul meci din campionat, SCM Poli a căzut în clasament până pe locul 8, ultimul care asigură prezenţa în play-off. Bănăţenii, care joacă runda viitoare la Baia Mare au acumulat 31 de puncte, la fel ca Focşaniul, loc 7, şi cu un punct mai puţin ca Dinamo, locul 6.
Comentarii prin facebook