Ca şi retrogradaţi! ACS Poli pierde cu U Cluj

Scor mincinos pe Arena Electrica, acolo unde locul 3 din clasament a învins cu 3-0 pe ACS Poli. Eroul principal a fost însă arbitrul Cristian Codrea din Baia Mare, care a dat un penalty inexistent şi nu a văzut un henţ făcut premergător golului 3 al clujenilor.

ACS Poli, învinsă 3-0 de U Cluj

ACS Poli, învinsă 3-0 de U Cluj

Revenind la joc, ambele echipe aveau nevoie disperată de victorie, bănăţenii pentru a mai spera la salvare, iar ardelenii pentru a rămâne în luptă pentru o promovare directă în prima ligă.

Începutul a fost echilibrat, cu un plus pentru ardeleni, care nu au pus însă presiune la poarta lui Moldovan. În minutul 17, arbitrul dictează un 11 metri inexistent, la un presupus fault al lui Bădăuţă la Abrudan, însă nu a fost absolut nimic. Răchită a vrut chiar sa îşi scoată echipa de pe teren. În cele din urmă partida a continuat iar fostul polist Axente a deschis scorul de la punctul cu var. Bănăţenii au apăsat pe acceleraţie şi au dominat prima parte, având câteva bune oportunităţi din faze fixe. Rând pe rând Codrea, Paramatti şi Uiy au fost aproape de gol, dar la vestiare s-a intrat cu scorul de 0-1.

Bănăţenii încep bine parte secundă, Chemin, introdus la pauză semnând două şanse de gol. Contrar cursului jocului, în minutul 58, Abrudan înscrie din interiorul careului mare, în urma unei lovituri bune, 0-2. Bănăţenii nu mai pot reacţiona, iar Gavra înscrie în minutul 75, după ce în prealabil s-a ajutat şi de mână când şi-a preluat mingea, 0-3 meciul este gata. Dar nu până nu a fost eliminat, în prelungiri Buzan.

Clujul continuă lupta pentru promovare, în timp ce ACS Poli poate retrograda matematic înainte de finalul sezoinului.

ACS Poli: D. Moldovan – Ţîgîrlaş, Paramatti (cpt.), Uyi, Vl. Olteanu (Chemin 46′) – D. Codrea (Oprea 80′), D. Munteanu (Stere 61′), Calugher – Buzan, Bădăuţă, Sidorenco
Antrenor: Valeriu Răchită

U Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Andr. Cordoş, Berci – Greu, Gab. Giurgiu (cpt.), Haţiegan (Hordouan 78′) – Axente (M. Coman 60′), Nic. Pîrvulescu (Chitoşcă 61′), Gavra
Antrenor: Bogdan Lobonţ

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

de Bruyne a spus: (mai 5th, 2019 at 15:34 )

Scorul a fost conform cu realitatea, mincinos a fost rezultatul meciului Metaloglobus, cand ACS-ul a primit un penalty cadou cu care a castigat 1-0.

watchdog a spus: (mai 5th, 2019 at 16:58 )

Mare mizerie fotbalul romanesc. Hotzie ca asta nu am mai vazut. Arbitrul ala ar trebui scos total din arbitraj. Si asa, cu federatia, cu arbitrii, cu incompetenta conducatorilor, cu un primar care baga in faliment tot ce atinge s-a incheiat un capitol din viata echipei Poli. Echipa a fost infintata in 1921 de un rector si distrusa acum de alt fost rector.
Bine ca ramane macar o echipa a timisorenilor in primele doua ligi, Ripensia, care are in acest moment are un antrenor bun, echilibrat, astfel incat fotbalul timisorean are sanse sa nu dispara definitiv. Cine stie, printr-o minune, poate revine si Poli candva.

Poli1921 a spus: (mai 5th, 2019 at 17:31 )

Asa se intampla, cand primarul a girat unul ca Birlic, sa duca echipa din Liga 1, in Liga 3-desfintare, cel mai slab din istoria Timisoarei.
Zeci de mii de euro capusati din firmele subordonate Primariei…Piete, Horticola, Aquatim, in buzunarele lui Birlic si compania din club.

Rinu a spus: (mai 5th, 2019 at 20:15 )

Sunt fericit
Si ma simt bine
ACS-ul s-a prapadit
Si e pe nasalie.

Poli 21 a spus: (mai 5th, 2019 at 21:18 )

Rinule, pe nasalie esti tu si cretinii care te-au adus pe lume, iar daca inca nu ai ajuns acolo, fi linistit, nu mai ai mult.

MIcrobistul Banatean a spus: (mai 5th, 2019 at 23:22 )

Interesant cum o mâna de guralivi reușesc să convingă o turmă fără discernământ că ei, clubul unic (parcă era și un partid unic), reprezintă Timișoara. Ce știu ei despre Timișoara? Au cunoscut vreodată adevărata față a Timișoarei sau doar imaginea asta de mahala a ultimilor ani?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică

Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș

Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic
Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.