Accident feroviar la primele ore ale dimineții, înainte de ivirea zorilor. Un autoutilitară a intrat într-un tren, în apropiere de localitatea timișeană Lovrin, la un pasaj de cale ferate, în jurul orei 4.25.
În microbuz se aflau șapte persoane, iar în trenul Regio 16142 nu era niciun călător. Dintre persoanele aflate în microbuz, două au fost rănite, iar partea din față a autovehiculului a fost distrusă. La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, o autospecială din partea Serviciului de Ambulanță Județean Timiș, o ambulanță SMURD, o Autospeciale de Transport Victime Multiple și una de stingere cu apă și spumă.
Ambele persoane care au suferit răni ușoare, au refuzat transportul la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook