Programele garantate de stat se bucură de succes real în Timiş. Peste 13.000 de locuinţe, susţinute prin Prima Casă

Programele oferite cu sprijinul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii se bucură de succes. Fie că vorbim despre garantarea creditelor de investiţii şi dezvoltare, de programul Prima Casă sau de Investeşte în Tine, Timişul se află pe primele locuri în rândul beneficiarilor.

Peste 13.000 de locuinţe, susţinute prin Prima Casă

Peste 13.000 de locuinţe, susţinute prin Prima Casă

Mediul de afaceri, antreprenorii, dar şi instituţiile de credit din Timiş şi Timişoara sunt mult mai accesibile în vederea colaborării pentru dezvoltare, a spus Gheorghe Lăpădat, şeful FNGCIMM, la CCIA Timiş, acolo unde s-a aflat pentru a prezenta programele susţinute de instituţie, dar şi rezultatele obţinute până acum.

„Timişul este pe primul loc din toate punctele de vedere, nu numai partea economică ci şi receptivitatea pe care o are populaţia de a primi ce e noutate. Ne bucurăm că cifrele arată aşa, ne bucurăm că suntem peste nivelul naţional. Împreună susţinem mediul de afaceri”, a declarat Florica Chiriţă, preşedinte executiv al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.

Şeful instituţiei, Gheorghe Lăpădat, a vorbit despre importanţa garantării de către FNGCIMM a diferitor tipuri de credite. 

„Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii a fost esenţa Fondului. În ultima perioadă am conceput produse de garantare care să susţină liniile de finnanţare curente, cât şi creditele pentru investiţii. Procentul de garantare e de 80%, iar garanţia maximă e de 2,5 milioane de euro. Pentru a veni în înt întâmpinarea benef iciarilor şi a instituţiilor de credit am încheiat convenţii de colaborare, în maxim trei zile se obţine aprobarea solicitată”, a declarat oficialul.

El spune că Timişul şi Timişoara sunt în topurile naţionale atunci când vine vorba despre accesarea garanţiilor oferite: „Judeţul Timiş se află pe un trend ascendent de la an la an, indiferent de categoria aplicanţilor. Mă refer aici la IMM, unităţi administrativ teritoriale din zona rurală, la fermieri, dar şi tânăra generaţiei pentru programul prima casă. La Timişoara e specific că avem o deschidere pozitivă atât în rândul băncilor partenere cât şi de la mediul antreprenorial. 265.000 de români au luat o locuinţă prin Prima Casă. În Timiş din 2009 circa 13.500 de pers fizice au achiziţionat o locuinţă prin acest program. Timişul deţine cu 64% din total ponderea la nivel regional. Cele mai solicitate domenii de garantare sunt morărit şi panificaţie, procesarea cărnii, mobilier, material plastic pentru construcţii, spaţii recreative pentru copii”, a mai declarat Gheorghe Lăpădat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără TVA....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără TVA....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Aproape opt kilometri de drum județean, între Făget și limita cu județul Arad, a intrat în reabilitare. Nu sunt porțiuni de drum închis, dar acum acolo se circulă în regim de șantier. Lucrările ar urma să fie gata în două săptămâni. Un nou drum județean din Timiș a intrat în reparații ample. Este DJ 682,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfalt pe drumul dintre Făget și Săvârșin, până la limita de județ. Lucrările, gata în două săptămâni/VIDEO
Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO
Motive de mândrie. Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă statutul de pol al excelenței academice. Studenta Irina Andreea Avram, din cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi, a obținut Premiul I la cea de-a II-a ediție a Concursului Național de Sustenabilitate Organizațională. Competiția s-a desfășurat recent la București și a reunit studenți din marile centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță! O studentă de la UPT a câștigat Concursul Național de Sustenabilitate Organizațională
De la începutul acestui an, poliţiştii locali au aplicat sancțiuni de 194.140 lei şoferilor de autovehicule de mare tonaj care au circulat prin zone restricționate sau au parcat neregulamentar. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au continuat, în ultima perioadă, acțiunile de verificare a modului în care autovehiculele de mare tonaj respectă legislația privind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de aproape 200 de mii de lei aplicate de poliţiştii locali şoferilor care au parcat neregulamentar sau au intrat în zone restricționate
A treia lege a salarizării în cincisprezece ani. Prima pe care n-o scriem din convingere, ci sub un termen PNRR și 700 de milioane de euro. Exact condiția în care, istoric, am produs unele dintre cele mai fragile legi. Există un test simplu pentru calitatea unei legi. Nu îl găsiți în manualele de drept constituțional....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma pe care o scriem cu pistolul Bruxelles-ului la tâmplă. De ce România rescrie mereu aceeași reformă salarială
Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.