Mare atenţie, „Ripi”! Pe tot ce pune Robu mâna, praful se alege. Mai ales în sport

Nicolae Robu cu steagul

Nicolae Robu cu steagul

Nu spun un secret, în acest moment, Ripensia este cel mai serios şi bine organizat club de fotbal din Timişoara. Şi nu spun asta datorită startului excelent de la Piteşti, împotriva unei candidate la promovare, în urma a două splendide goluri. Şi în ultimii ani, la „Ripi” jocul de pe teren a înlocuit gălăgia, frazele găunoase, discursurile triumfaliste. Cei de acolo nu s-au bătut cu pumnii în piept că sunt „Cea Mai Ripi Dintre Toate Ripi”. Nu şi-au propus minuni şi astfel au evitat ridicolul. (Vă amintiţi, la ACS Poli, cum primarul anunţa la începutul câte unui sezon ca target cupele europene, pentru ca la final să vină retrogradarea?). Chiar dacă au mai existat disensiuni în cadrul clubului – unde nu există? – , ele n-au răbufnit.

S-au mai schimbat manageri, au mai venit acţionari, dar din interiorul echipei transpiră tot seriozitate. Ripensia nu şi-a propus promovarea nici în acest an, dar şi-a propus alte lucruri. În primul rând construirea unei academii de fotbal. Şi nu la nivel de declraţii, dovadă faptul că a fost adus cel mai bun antrenor la nivel juvenil din Timişoara, Cristi Petcu. În fine, la „Ripi” s-a construit frumos cu muncă, decenţă, seriozitate, modestie.

Ei bine, tocmai fiindcă a crescut frumos şi reprezintă ceva pentru fotbalul timişorean, cei de la „Ripi” trebuie să se păzească de unele pericole. Externe, evident. Şi la unul o să mă refer în cele ce urmează. În ultima perioadă între conducerea clubului şi primarul Nicolae Robu au avut loc mai multe tatonări. Nu spun că acest lucru nu e bun, ba chiar trebuie să existe o relaţie cu Primăria Timişoara. Deja s-au concretizat unele discuţii, existând un barter între club şi STPT (societatea de transport a municipalităţii) pentru folosirea stadionului. Iarăşi un lucru care nu e de reproşat. Se mai vorbeşte că primăria ar putea ajuta clubul şi finaciar. Iarăşi un lucru bun, existând posibilitatea legală în acest sens. Şi decât să dai bani pe panseluţe şi tot felul de şuşanele, mai bine dai la o echipă saerioasă.

Dar aici vine şi problema. Odată cu banii, cei de la „Ripi” ar trebui să aibă grijă să nu-l accepte şi pe Robu în zona decizională cu ale lui „indicaţii preţioase”. Se ştie, Robu are o obsesie maladivă de-a se băga în faţă şi de a-şi atribui performanţele altora. (Aşa cum nu-şi asumă propriile eşecuri.) Şi de aceea nu crede că va da bani de la primărie (nu de la el din buzunar), fără să încerce un control la club. Iar dacă nu el direct printr-un „know-how”, al „nasleilor”, „ţoancelor” sau „greblelor” din dotare. Şi aici e marele pericol pentru „Ripi”, când îţi intră „specialiştii” sau interlopii în casă. Repet, o finanţare din partea municipalităţii ar fi extraordinară, dar fără a se preda clubul. Că s-au văzut „performanţele” lui Robu & co şi la ACS Poli şi la clubul din subordinea primăriei, unde peste tot doar praful s-a ales. De oraş nu mai discut…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

wtdg a spus: (august 10th, 2019 at 09:39 )

Mai sa fie. Orice ban public dat pentru sport este ilegal, in afara de finantarea PSD pentru ASU.
Te ia greatza cand spui drucheria.

Altfel care-i mirarea? ACS a fost facuta praf de Lae si nu da bine in campania electorala asa ca acest Agamitza Dandanche al Timisoarei se lipeshte si el de echipa care crede ca-i va aduce ceva voturi.

Daniel a spus: (august 10th, 2019 at 09:51 )

Iar ai aparut in peisaj??!! .Tu ești pata neagră a fotbalului timisorean,am înțeles că nici măcar școlari de la Asu nu te mai suportă, Psd ți a dat cu flit si apari să bați câmpii la câte un subiect din ziare, dar să ți minte Brancovane răutatea ta pe care ai imprastoato prim oras in randul fanilor, ți se va întoarce cu vârf și îndesat. Rusine,Rusine,Rusine

pufi a spus: (august 10th, 2019 at 14:05 )

Brancovene,sa ne spui pe ce statut joaca actuala ASU,pe actele carei echipe ?Pana in 2012 v-ati plans ca va iau toti la misto ca n-aveti palmares,azi urlati ca nu palmaresul conteaza,ce sa mai inteleaga un om normal din comportamentul vostru?O sa muriti in propria voastra ciorba.

drucker a spus: (august 11th, 2019 at 09:12 )

Ura continua pe care ASU o imprastie in jur , inclusiv prin declaratiile rautacioase ale Brancovanului , nu fac altceva , decat sa tina vechii polisti departe de ASU Poli .
Totusi , Ripi e o echipa timisoreana, fara prea multi suporteri , dar cu ceva simpatizanti .De ce sa le sari la gat , de fiecare data , cu motiv sau fara ?

Chiar nu realizeaza nimeni , ce deservicii aduc clubului indivizi
ca Brancovan ?
Cand oare , o sa-si dea seama cei de acolo ca dupa 6 ani sun mai putini ca la inceput ?
Si cand, isi vor pune firesc intrebarea , DE CE ?

antirob a spus: (august 11th, 2019 at 23:45 )

1-2 cu Buzaul acasa. Mare organizare, mari realizari.

Camil a spus: (august 22nd, 2019 at 14:03 )

O intrebare :” Cât plătește Centrul de copii si juniori de la ASU lunar pentru folosirea Bazei 2 , având în vedere că lunar un copil ajunge sa achite si 250 / lei ? ” De ce sunt ținuți în palmă, când alții plătesc bani pe chirii ?

herzogheria a spus: (august 28th, 2019 at 13:47 )

oameni buni nu mai veniti cu argumente sa-l combateti pe brancovan (sau pe oricare din acolitii lui herzog)! ca el oricum ‘se face ca ploua’, nu va raspunde pt. ca nu are ce raspuns sa dea! fiti siguri ca el citeste comentariile voastre dar nu raspunde.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara se va bucura în curând de o nouă bază sportivă, pentru care nu a cheltuit fonduri importante. Desigur, vorbim despre baza Costică Rădulescu, de lângă vechiul stadion mare al orașului, care a fost realizată cu bani de la bugetul de stat. Acum aflăm că administrația locală pregătește recepția investiției. Astfel, lucrările la baza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană se pregătește să recepționeze baza Costică Rădulescu, făcută de CNI
Dacă în multe localităţi din judeţul Timiş, în acest weekend, de Sfânta Maria, au avut loc rugi şi sărbători, la Giarmata se fac pregătiri intense în acest sens. Astfel, între 4 şi 6 august vor avea loc Ruga și Zilele Comunei Giarmata, iar organizatorii anunţă clipe de neuitat.  Primăria Giarmata anunţă că se lucrează intens...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Giarmata se pregătește deja de mare sărbătoare. Între 4 și 6 septembrie, Ruga și Zilele Comunei Giarmata
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
În urmă cu un an, deBanat.ro spunea povestea Brutăriei Moara Maria, o afacere de familie din Chizătău construită cu pasiune, respect pentru tradiție și dragoste pentru pâinea adevărată. Atunci, atenția era îndreptată asupra începuturilor, asupra moștenirii lăsate de Constantin Ardelean și asupra cozonacilor care au devenit, în timp, un simbol al gustului autentic bănățean. Astăzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brutăria Moara Maria – Tradiția merge mai departe, iar Banatul o recunoaște prin gust
CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.