Cele mai de succes plaje din preferinţele bănăţenilor pentru concediile de vară sunt şi în acest an la doar câteva ore distanţă de Timişoara, chiar dacă sunt la mii de kilometri. De pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia puteţi face deplasarea cu un zbor charter spre Grecia, Turcia, Egipt sau Tunisia.
Mare, soare, plajă, relaxare. Nimic mai simplu de obţinut, vă adresaţi unei agenţii de turism, vă rezervaţi locul în staţiunea preferată, iar „la pachet” vine şi un bilet de avion pentru un zbor charter spre destinaţie. Sunt numeroase curse programate spre toate destinaţiile de mai sus. În acest sezon sunt zboruri spre Grecia, la Zakynthos (o cursă în fiecare vineri), Heraklion (două curse, luni şi vineri), iar spre Skiathos se poate zbura o dată pe săptămână, sâmbăta.
O altă destinaţie preferată de bănăţeni, Turcia, este disponibilă spre Antalya, cu şapte curse săptămânal, joi, vineri şi sâmbătă. De asemenea, se poate zbura cu avioane charter spre Hammamet, în Tunisia, în fiecare sâmbătă. În Egipt sunt disponibile două destinaţii, Sharm el Sheikh, cu un zbor săptămânal, marţi, iar spre Hurghada se poate zbura în ziua de joi.
Comentarii prin facebook