Prim-divizionara de rugby Timișoara Saracens și-a continuat parcursul perfect în Cupa României cu o nouă victorie. După 40-3 la Cluj și 22-17 la Baia Mare, bănățenii au jucat primul meci acasă și au obținut o victorie categorică, 75-6 cu Tomitanii Constanța.
Scorul ne scutește de prea multe comentarii, dar trebuie subliniat jocul ofensiv spectaculos al gazdelor si faptul că au pus în scenă, multe din fazele repetate la antrenament.
A fost un veritabil galop de sănătate, cu eseuri pe bandă rulantă. Samoa, Zaharia și Simionescu au reușit câte o dublă, Popârlan, Samkharadze, Rus și debutantul Perici reușind să culce și ei balonul în terenul de țintă advers. Samoa a reușit 7 transformări, Jipa unul și Zaharia unul, punctele de onoare fiind reușite de Pocovnicu.
Trebuie menționat că la pauză, clubul a organizat o retragere decentă jucătorilor Mariș și Lemnaru, care s-au retras din rugby. În schimb, au debutat pentru echipă doi jucători noi, Fonoifua din Tonga și Aranda din Argentina.
Timișoara Saracens: Taupaki, Căpățână – capitan, Halalilo, Popârlan, Mureșan, Morrison, Tătăruș, Lazăr, Samkharadze, Jipa, Simionescu, Umaga, Manumua, Zaharia, Samoa. Au mai jucat: Sabău, Fonoifua, Aranda, Rus, Rădoi, Perici, Rupanu, Vaovasa.
Foto: arhivă.
Comentarii prin facebook