Trafic în creştere pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Cursele charter au fost un succes total

Aeroportul din Timișoara

Aeroportul din Timișoara

După primele nouă luni ale anului 2019, Aeroportul Internaţional Timişoara e pe plus. Datele referitoare la pasagerii operaţi arată o creştere cu 2,5% comparativ cu anul precedent. În perioada ianuarie-septembrie 2019, 1, 18 milioane de pasageri au călătorit spre şi dinspre Aeroportul Timişoara, în timp ce în aceeaşi perioadă anului 2018 au fost înregistraţi 1,15 milioane de pasageri.

Este a șașea lună consecutiv cu un număr de pasageri în creştere, au anunţat reprezentanţii AIT. În luna august a fost înregistrat un record lunar istoric de 166.708 de călători, iar în septembrie un număr de 158.127 de pasageri au tranzitat Aeroportul Timișoara, cu 13,4% mai mulți decât în anul precedent. În aceeași lună a lui 2019, numărul de zboruri a crescut cu 9,6%, comparativ cu anul trecut, înregistrându-se 1.640 de aeronove care au aterizat sau decolat de la Timișoara. 

„Creșterea numărului de pasageri și înregistrarea unui record lunar istoric în luna august este rezultatul introducerii, încă din luna iulie, a patru noi destinații spre trei țări din Europa, dar și lansarea unei rute noi din Timișoara către Stuttgart. În continuare, încercăm să identificăm noi oportunități de zbor, astfel încât să putem menține constant, stabil și în condiții de eficiență economică numărul de pasageri. De asemenea, ne dorim să atragem turiști străini în zona Banatului, pentru a lua parte la manifestările culturale, care preced anul 2021– anul Capitalei Culturale Europee și pentru a descoperii tradițiile locului.”, a declarat directorul Aeroportului Daniel Idolu.

Un succes total a fost cel al curselor de tip charter. La acest capitol, la Timişoara s-a înregistrat o creștere de 40%  față de aceeași perioadă a anului 2018.

Dacă în anii precedenți, cursele charter de vacanță erau operate până în la jumătatea lunii septembrie, anul acesta, datorită introducerii noilor destinații de vacanță disponibile de pe aeroportul din Timișoara, unde clima favorizează un sejur extins, unii operatori de turism au crescut perioada de operare până în luna noiembrie. În această perioadă, se stabilesc rutele de vacanțe estivale pentru 2020, care vor fi făcute publice curând.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Georgia Lavric a spus: (octombrie 17th, 2019 at 02:02 )

Ar fi genial dacă a-ți adaugă o ruta Timișoara-Bristol..Marea Britanie.sunt foarte multi romani din vest care trebuie sa meargă la Londra pentru linie directa Timisoara.Mai nou Timișorenii pleacă la Budapesta,ajungi mai repede decât de la București. Faceți voi o propunere la companiile Wizzair sau Ryanair..sau blue air..care o fi.multumesc

GeorgiaLavric a spus: (octombrie 17th, 2019 at 02:07 )

Și încă ceva.Faceti ceva cu toaletele alea din incinta aeroportului.sunt dezastru.nu de alta dar circula atâția străini și e de toată jena.niciodata nu este hârtie,miroase oribil și e murdărie. Trebuie sa delegați o persoana care sa se ocupe exclusiv de toalete.e o mare afluenta de pasageri.imi cer scuze dar trebuia sa va trag de mânecă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.