Penibil. Antrenorul lui ACS Poli, Silviu Bălace, „mentor” şi pentru copii, vinovat pentru cel mai mare scandal din fotbalul timișean din 2019!

Partida dintre ACS Galaxy Electrometal și Progresul Gătaia a fost derby-ul Seriei a II-a din Liga 5 a Campionatului Județean. Asta până la un moment dat, când aroganța, neputința, instinctul de a face rău și prostia au dat pe afară…

Ce s-a întâmplat la acest meci este regretabil, cu atât mai mult cu cât la joc au fost prezenți și copii sau femei, care au trăit ultimele momente ale încleștării în stres, frică și lacrimi.

Dar se redăm filmul evenimentelor. Gătaia, liderul seriei a început mai bine partida și a marcat rapid două goluri, scorul fiind astfel de 0-2. Gazdele au redus din diferență înainte de pauză, dar oaspeții au refăcut diferența de două goluri în partea secundă, 1-3, Gătaia fiind evident echipa superioară. Chiar dacă jocul poate fi considerat dur și că schimburi de replici între jucători, arbitri și tribună au existat nimic nu prevedea ceea ce s-a întâmplat în minutul 82. Goran „Goța” Corojor, unul din fondatorii proiectului Galaxy, un proiect lăudabil de altfel în care să fie promovați cât mai mulți tineri, dar în care joacă mai mult „prietenii fotbaliștilor”, a fost schimbat și a avut un schimb de replici cu tatăl unui jucător de la Gătaia. Până la urmă, spiritele au încetat, cei doi dând-o la „pace”. Nu a fost de acord însă, marele făuritor de talente și fost fotbalist, mai degrabă jucător de fotbal, Silviu Bălace. Acesta l-a înjurat momente bune pe tatăl jucătorului de la Gătaia și a vrut să sară gardul și să-i aplice o corecție fizică. Marele Bălace nu a reușit să sară gardul, fiind cu greu ținut de coechipieri, însă în tribună a ajuns Florin Ilie, îl știți, fostul luptător Local Kombat, căpitan al echipei Galaxy. Este lesne de înțeles că a ieșit o bătaie generală. Bălace a ajuns și el în tribună să își exprime frustrările, lângă el fiind prezent și un alt component al AEK-ului de pe timpuri, Răzvan Ionilă. Cert este că a fost nevoie de apariția jandarmilor, a polițiștilor, a SMURD-ului și a Ambulanței, ca spiritele să se liniștească. Oricum, meciul s-a încheiat practic în acel minutul 82!

Jucător, instigator și antrenor

Evident, capul răutăților a fost Silviu Bălace. Cu un comportament suburban, cel care este și antrenorul echipei ACS Poli, formația de suflet a primarului Nicolae Robu, Bălace și-a arătat adevărata față. Și nu este prima dată când acesta are un astfel de comportament, spre sfârșitul carierei a abuzat de apelative din teren, mai ales la adresa arbitrilor. Și nu numai. Păcat că un asemnea personaj este călăuzitor pentru noi generații de copii. Mulți dintre ei talentați, dar care învață de la mentorul lor și cum să NU se comporte. Una peste alta, asta înseamnă „mentalitate”, când ești înconjurat de oameni care mai degrabă ar face un rău, decât un bine.

Mingea este în terenul AJF-ului

La partidă a fost prezent aproape întreg staff-ul Asociației Județene de Fotbal. Dacă vicele Ciprian Trancă a fost observator, alători de cunoscutul Iosif Mânecan, în tribune s-a găsit și președintele Romeo Malac. Acesta a votbit pentru debanat.ro: „Eu am fost în calitate de simplu spectator la acest joc. Ce pot să vă spun, este regretabil și inadmisibil ce s-a întâmplat. Atunci în minutul 82, Goța a fost schimbat și a avut un schimb de replici cu un părinte din tribună. Dar acolo s-a și terminat acțiunea. Doar că a intervenit Bălace, de la el s-a început scandalul. El a zis că ar fi fost înjurat, dar nimic nu scuză comportamentul său. El a vrut să sară gardul, dar până la urmă a ajuns primul în tribune căpitanul lor, Ilie. Apoi Bălace și Ionilă. S-a creat un meleu, sincer nu am văzut cine pe cine a lovit, dar așa ceva nu are voie să se întâmple. Pot doar să spun că cei care sunt vinovați să se aștepte la sancțiuni. Miercuri va avea loc Comisia. Atunci se vor strânge, să spun dovezile, vedem ce au scris arbitrii și observatorii în raport și de acolo va pleca judecata. Este posibil ca să fie chemați pe parcurs și cei implicați, dar deocamdată atât pot să vă spun, că miercuri va avea loc prima comisie”.

Așadar, fotbalul timișean este împroșcat cu noroi chiar de cei care ar trebui să îl promoveze. Vă vom informa zilele următoare cu deznodământul acestui joc de fotbal, terminat într-o luptă de stradă sub privirile copiilor și femeilor, întrerupt doar la apariția forțelor de ordine.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

nick a spus: (octombrie 21st, 2019 at 09:58 )

si-a dat in petec acest oltean, care a primit aici si locuinta anl in detrimentul altor tineri care meritau pe bune, nu ca el vinitura salbatica!

Pop a spus: (octombrie 21st, 2019 at 10:32 )

Din păcate, s-a născut o noua echipa teroare… GALAXY. CU SMECHERASI, interlopi… Ajf-ul ii tolerează. De fapt cam peste tot în liga 4 și 5 au reapărut meciurile problema. Ca jigniri, cu înjurături din min 1 la adresa arbitrilor. De aici pina la bătăi mai e puțin.

AJF MAFIA a spus: (octombrie 21st, 2019 at 11:26 )

Am fost la meci chiar in spatele lui Malac. In acest articol omiteti un aspect foarte important si anume, la acest meci tusier nr 2 a fost ROxana Malac, un arbitru mediocru care de 2 luni este delegat la toate mecirurile tari din judet. Golul 3 a fost marcat din „ofsaid” clar ! In final ajungem la acest „parinte” care tot meciul a injurat echipa gazda din teren. Ceea ce omiteti ori ba sa spuneti este ca la schimbarea sus mentionata atat Gota cat si Balace au fost injurati de acest parinte ( exista martori care pot sa confirme). In final a fost un haos alimentat si de jucatorii oaspeti care tot incitau si alimentau altercatia. Eu in locul domnului Malac nu as spune nimica dat fiind imprejurarile in care a ajuns la sefia ajf timis si cum face cartile incat Roxa sa prinda meciurile importante desi maxim la un meci de liga 6 trebuia delegata.

ANTI MAFIA a spus: (octombrie 21st, 2019 at 13:49 )

Mister AJF MAFIA,vorbesti prosti,si noi am fost acolo si nu e adevarat ce spui, omul nu a injurat pe Gota si pe Balace, s-a injurat si contrat cu Ilie dupa ce acesta tot meicul a injurat,scuipat si amenintat toti jucatorii de la Gataia,nu va mai scuzati in spatele adevarului si al realitatii, Ilie trebuia eliminat de la cele 2 henturi intentionate din prima repriza si el nici macar un galben nu a primit.Balace a reactionat violent la contrele dintre domnul din tribuna si Ilie,iar el ca si jucator,antrenor de copii,de seniori,conducator de club,etc, trebuia sa fie primul care sa aplaneze aceste iesiri,nu primul care sa sara sa dea cu pumnul,la fel cum domnul Gota trebuia sa isi tempereze jucatorii pe parcursul jocului, ca pana la urma,dansul este seful acolo,nu mascaricii de Balace,Ionila, Ilie si etc.
Vb de arbitrul de tusa care a validat un gol perfect valabil,dar nu vorbesti de central care nu a avut tupeul sa fluiere nimic impotriva gazdelor,sa respecte regulamentul si sa acorde cartonase galbene si rosii nu nemiluita.
Sper sa fiti exclusi si din competitia de seniori si din cele dedicate copiilor,pentru ca si acolo doar cu circul sunteti si nu va meritati sintagma ”Noi iubim fotbalul”, din cei implicati ieri 4 sunt antrenori de copii….doar al 5 a fost cu capul pe umeri si a reactionat pozitiv,restul de 4,niste huligani si parveniti tinuti pe langa club pentru asa ceva.

Gugu Traian a spus: (octombrie 21st, 2019 at 14:09 )

AJF-ul Timispe langa ca se joaca cu focul , nici nu stapaneste arbitrii !!! Era clar si de asteptat ca explozia se va produce !!!

Take a spus: (octombrie 21st, 2019 at 14:28 )

Gainarul asta …se stie ca e asa. Dar ce treaba are arbitra cu asta bah AJF MAFIA? Ce fumezi?

Petre a spus: (octombrie 21st, 2019 at 15:09 )

Am fost la meci. Aceasta echipa Galaxy Timisoara tot meciul a înjurat și lovit fără minge toți jucătorii echipei Gătaia. Centralul meciului, un arbitru timorată și speriat trebuia sa acorde până la pauza cel putin 3 rosii celor de la Galaxy. Cat despre fotbal, o diferenta evidentă de valoare pt echipa din Gătaia. Toate echipele care joaca contra celor de la Galaxy sunt timorată, lovite și batjocorită cu complicitatea arbitrilor și a AJF TIMIS. Ce masuri se vor lua??? Vom v4dea!!

Nazleoo a spus: (octombrie 21st, 2019 at 19:56 )

Florin Ilie nu e bugetar? Nu l-a angajat Bitea la RATT?

sandu a spus: (octombrie 22nd, 2019 at 09:12 )

nu sunt de nicio parte in acest circ trist … din pacate fotbalul in general este inconjurat de persoane dubioase cu tot felul de interese si tot felul de IQ-uri
insa vad un comentariu de la o persoana care isi zice ANTI MAFIA si care spune printre altele
„Sper sa fiti exclusi si din competitia de seniori si din cele dedicate copiilor…”
Pai ce vina au saracii copii in tot acest scandal? Din pacate, din cauza unora ca voi, care vad totul doar ca pe o competitie se creeaza acest climat „bolnav” in fenomenul sportiv numit fotbal

MJ a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 15:06 )

E un cerc vicios. AJF nu putea lua masuri pana acum pt ca arbitrii nu eliminau jucatorii, din instinct de conservare, pt ca pot ajunge ei victime, caz in care toti ceilalti se vor distra pe seama lor. Arbitrii nu au nicio siguranta ca pot pleca acasa nebatuti. Cei care au fost agresati pana acum (echipe, jucatori etc) trebuiau sa faca sesizari, cei de la Gataia puteau veni cu o firma de paza sau cu jandarmeria, ca sa preintampine anumite discutii, pt ca stiau toti ce vagabonzi sunt la galaxy, in frunte cu antrenorii de copii, in schimb Gataia a provocat si a insistat, pana s-a spart buba. Malac a trimis cel mai bun arbitru, si-a trimis fiica si a fost prezent la meci, tocmai pentru a se lua masuri daca se intampla ceva, nu poti sa acuzi AJF pt ce s-a intamplat!

Petre a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 18:30 )

MJ ,, Gătaia putea veni cu firma de paza sau cu Jandarmeria”, CE PROSTII POTI DEBITA. Gătaia a fost echipa oaspete, nu e organizator de meci, și pt ce sa vina cu firma de paza ,suntem la un meci de fotbal sau la lupte K1?
DA, AJF ESTE VINOVAT pt ca nu i.a sancționat de 10 etape deloc, deși toate celelalte echipe din serie au pățit acelasi lucru!! AJF a tolerat astfel de comportamente prin NEIMPLICARE SI NEAPLICARE A REGULAMENTULUI DE DISCOPLINA A FRF.
Si sancțiunea data astăzi este PARTINITOARE, PAI CUM SA NU SUSPENZI TERENUL DUPA ACELE INCIDENTE?

Jurj a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 21:00 )

Vine Mugurel Gusati in locullui!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mare sărbătoare pentru toţi credincioşii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare
Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.