Gazdele de la Warriors și-au luat partea leului la turneul de acasă

Warriors

Warriors

Sâmbătă s-a disputat pentru prima dată un turneu oficial de rugby, la Baza Sportivă a Poliției de Frontieră, din Calea Lipovei, competiția fiind rezervată copiilor de la categoria U14!

“Gazdele” organizatoare, adică Warriors Timișoara, în plină modernizare a bazei sportive (renovare vestiare, gazon, buturi etc.), și-au respectat statutul, și după 3 etape, la finalul turului de Campionat Regional Transilvania, se situează pe prima poziție!

În turneul de la Timișoara a fost vorba despre o finală timișoreană spre bucuria părinților, jucătorilor și celor implicați.

În primul joc, SCM Timișoara a trecut clar de Rugby Cluj Junior cu 64-5, iar apoi Warriors a depășit Baia Mare cu 19-10. În finala mică, maramureșenii au învins ardelenii cu 19-17, iar Warriors a trecut după un meci foarte echilibrat de SCM, 22-17.
 
Suntem mulțumiți de cum a decurs turneul, un bun început pentru ceea ce vrem să facem la această bază. Partidele au fost de bună calitate și ne bucurăm că am reușit să ne impunem. Weekend-ul viitor ne deplasăm cu “războinicii mici” U6 și U12 (copii născuti 2014-2008), la Sibiu, pentru etapa de campionat; iar cu U16, în aceeași zi, sâmbătă 23.11, de la ora 15, așteptăm vizita celor din Baia Mare, la Arad!”, ne-a spus Codruț Nicorici, președintele clubului Warriors.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației

În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cantitatea semnificativă de deșeuri generate de Timiș, la pachet cu lipsa unui spațiu de depozitare a acestora pe plan local, i-au făcut pe cei de la Consiliul Județean Timiș să caute soluții unde nu ne-am fi așteptat. ”Porția” de depozitare de la Arad a fost acoperită, Hunedoara e aproape, dar s-a discutat despre o extindere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gunoiul din Timiș va ajunge (și) în Mehedinți. Lucrările la celula 3 de la Ghizela, în grafic
Administrația județeană cere sprijinul și acordul Primăriei Timișoara pentru a se construi o nouă parcare subterană în una dintre zonele din capitala Banatului care a cunoscut o evoluție semnificativă în ultima perioadă, cea a grupului de clădiri din cadrul Spitalului Județean. Propunerea a fost lansată în urmă cu trei luni, spune șeful CJT, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lângă Spitalul Județean
În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
Titular în ultima partidă jucată de Naţionala României (2-1 cu Ţara Galilor), jucătorul lui Gaziantep, Deian Sorescu, s-a întors pentru câteva zile în comuna natală Şag. Acolo unde a şi jucat un meci amical, terminat cu scorul de… 9-9. Marţi, pentru câteva ore, angajaţii Primăriei Şag au lăsat deoparte activitatea administrativă, pentru a participa la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalul Deian Sorescu s-a întors la Şag, jucând într-un “amical” terminat cu scorul de… 9-9
Mai multe instituții publice își dau mâna pentru a avertiza asupra pericolelor atașate folosirii iresponsabile a trotinetei eletrice. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș(AJOFM), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș organizează joi, 11 iunie, începând cu ora 11, la Casa Tineretului din Timișoara, evenimentul de conștientizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tinerii din Timișoara vor afla despre pericolele utilizării iresponsabile a trotinetelor electrice

Top