Angajați ai Spitalului Județean Timișoara protestează în fața unității sanitare împotriva demiterii managerului Marius Craina/UPDATE

protest la Spitalul Judetean

protest la Spitalul Judetean

Joi, de dimineață, în fața Spitalului Județean Timișoara are loc un protest, pentru susținerea managerului demis printr-un Ordin al ministrului Sănătății Victor Costache. Craina a fost demis miercuri și înlocuit în funcția de manager, pe care o ocupă de cinci ani, cu Raul Pătrașcu.

Angajați ai Spitalului Județean Timișoara au ieșit joi, la ora 10, în fața unității sanitare, pentru a protesta împotriva demiterii managerului Marius Craina. Acesta a fost înlocuit printr-un Ordin al ministrului Sănătății, o dată cu schimbarea guvernului.
Tânărul Raul Pătrașcu – PNL – este cel care-i va lua locul lui Marius Craina – PSD -, cu un mandat interimar de șase luni, până la organizarea unui concurs pe funcția de manager.

„Consider că, în calitate de manager, am fost un om moral. Nu am fost scorțos, nu am fost închistat și nici conflictual și sper să fiți de acord că, pe parcursul întregului mandat, nu mi-am schimbat atitudinea și comportamentul față de nici unul dintre voi. În schimb, am ținut foarte mult la onestitate, la transparență și la încredere. Asadar, ne-am tratat unii pe ceilalți cu respect, ne-am spus lucrurile în față, nu ne-am bârfit pe la spate și nu ne-am sabotat! Ca atare, dragii mei, nu îmi rămâne decât să vă mulțumesc pentru eforturile voastre zilnice, pentru munca excelentă pe care ati depus-o, contra cronometru, și uneori în condiții dificile! Felicitări! Jos pălăria! (…) Nu mai îmi rămâne decât sa-i urez succes noului manager al SCJUPBT, dl. Raul Pătrașcu, și, cel puțin, tot atât de multe realizări, atât pe plan profesional cât și managerial! Cu mențiunea că, la fiecare final de mandat, doar pacienții și colectivul medical sunt cei care vor trage concluziile și vor estima performanța unui management sănătos și axat pe nevoile comunității. Cu Dumnezeu, înainte!”, a scris Marius Craina, miercuri, pe Facebook.

De la protest nu au lipsit nici liderii de sindicat, care au fost de altfel şi cei mai vocali.

“Nu cred că Spitalul Județean o să mai aibă un asemenea șef cum a fost dânsul. Manager și profesor și prieten și coleg. Ușa dânsului a fost mereu deschisă, s-au tratat la fel toți salariații, indiferent de gradul profesional, indiferent de situația pe care au avut-o de prezentat, dânsul a fost alături de oameni, a încercat prin toate metodele să susțină oamenii, să-i ajute în toate problemele. Pe noi ne deranjează modul în care s-a făcut această schimbare, faptul că a ajuns în media acea dispoziție care nu era nici înregistrată, nici ștampilată cu viza Ministerului Sănătății”, a afirmat Veronica Roth, lider sindical SANITAS.

Angajaţii spitalului vor să continue protestele, iar o nouă ieşire este programată pentru vineri, de la ora 10. Totodată, aceștia au întocmit o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății, Victor Costache, privitoare la situaţia creată..

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

take a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 11:03 )

Nu il stiu nici pe Craina nici pe tanarul Raul. Dar totusi cand schimbi pe cineva o faci dupa o evaluare sau? Se pare ca PNL Orban nu e decat un alt PSDragnea. Astept sa vina un partid care sa puna punct numirilor politice. Si nu, solutia nu e usr

sly a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 11:24 )

hOpa, unii nu vor mai lua șpăgi de la bolnavi de azi și asta va goli conturile acelora.

Florina a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 11:31 )

Noi NU am schimbat guvernul si NU am sustinut presedintele pentru ca REGULILE sa fie aceleasi! Oamenii trebuie alesi in functie de competenta si NU pe criterii POLITICE!! NU POTI DEMITE UN MANAGER SUSTINUT DE INTREGUL PERSONAL AL SPITALULUI SI IN ASEMENEA CONDITII cand oricum peste cateva luni se va sustine un concurs! O mare dezamagire si o mare nedreptate ati creat domnule ministru!

Svetlana a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 12:13 )

Niciodata nu s a intamplat sa circule ” liber” acte eliberate de Ministerul Sanatatii!! E de neconceput lucrul acesta!! Sunt acte medico legale!! Cum e posibil ca nesemnate si neavizate sa ajunga la personalul spitalului si sa fie vehiculate prin presa? Despre ce GUVERN, SCHIMBARI, MINISTRII vorbim?

Supapa a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 12:20 )

Ati sters comenturile pt ca erau pro Craina?
Sa va fie rusine

NICU a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 12:28 )

A fost pus politic de psd, acum sa plece acasa. A venit si vremea tinerilor!

koks a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 13:47 )

E o generatie tare care a terminat anul asta grupa pregatitoare, ia vedeti, inregimentatii in soimii penelului si repede sariti cu functii de conducere in stat. Oameni buni, sunt de acord sa promovam tineretul, dar sa pui un tanar absolvent de facultate pe un asemenea post este…. prea mult? oare ce il califica pe acest tanar pentru asemenea post? din cate stiu existe acte normative care pentru functii de conducere in aparatul de stat cer indeplinirea unor conditii minimale, iar cea mai generala dintre aceste conditii este experienta. Ne batem joc singuri de noi ca aceptam asemenea tratament din partea politicienilor care efectiv ne sfideaza, indiferent de culoare politica. Deci, romani numai de bine, tara a fost, este si va fi fi pe maini bune! sa ne ajute …. dumnezeu sau altcineva ca… noi nu mai suntem capabili !
Concursuri nu se mai organizeaza in tara asta? macar simulati bunul simt ca in ultimul timp observ o practica generala in aparatul de stat central si local indiferent ca-i psd-ul sau pnl-ul la putere, se numeste un directoras sau șăf interimar, fara concurs, gasim tot felul de fente sa evitam concursul etc. Si asa concursurile astea sunt organizate cum se stie, adica cu castigotrul sau castigatorii cunoscuti inainte de concurs macar se pastreaza aparentele nu unei democratii ca este prea mult pentru noi, dar macar a bunului simt si a respectului fata de cetateanul roman.

Timisorean a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 14:17 )

Marius Craina, este medic. Un profesionist. Un suflet mare si un bun prieten.
Ca manager sa o lasam mai moale. Usa mereu deschisa in numele transparentei a facut din biroul lui si din spital un fel de Gara de Nord. Un city mall.
Despre Mihai Ionac, acesta ar fi foarte bine sa taca. Pur si simplu sa taca. Toata lumea stie cum a ajuns asa zis profesor. Si meritele lui profesionale sunt deca dreptul indoielnice. Cat despre tov lidera de sindicat. Mucles. Poate ar fi bine sa se retraga in pensie.
Jos psd si jos clica securisto-comunista din conducerea umf Timisoara. Rusine !
Poate tov prif Dragulescu stie mai multe despre criteriile de promovare..
Partidul National Liberal, ar fi de dorit sa mu faca prostiile psd-ului. Pentru ca ar fi pacat de tot efortul de pana acum.
Poate ca o politica de resurse umane profesionista ar fi solutia acestui fals conflict. Poate promovarea unui manager serios si demn.

Idol a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 15:31 )

Acasa cu PSD istii

Insider a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 15:39 )

Protest marca sindicatul PSDist, precum cel de la Guvern, cuand au adus cu autobuzele simpatizanții PSD ,totul plătit din impozitele noastre.
Craina se face de râs cu lamentările astea penibile. Unde ți-e demnitatea, bre?! Ai fost numit politic, nu pe baza vreunui concurs cinstit de.competenta. La fel cum și-a numit Robu directorașii la companiile ce tin de primărie.
Sunteți toți niste parveniți politic.
La fel ca tânărul venit intempestiv sa preia Spitalul: PNL, aceeasi mizerie !

Vox Populis a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 15:58 )

Eu mă așteptam să protesteze că se fac numiri fara concursuri, pe pile politice și parvenitism, nu că de ce a fost demis Craina?! De acolo se vede că e protest la comanda PSD, ca vor doar să-și păstreze scaunele grase.
Cat despre succesorul, e doar un parvenit, șobolan politic care pretinde că are valoare, dar nu se duce la privat, ci vine la.stat unde se fac numirile politic, pe pile.
Ce ipocrit, atât el cât și liberalii lui Robu

Supapa a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 16:23 )

Imi cer scuze moderatorului si site-ului debanat pt commentul de mai sus. Nu ati cenzurat doar ati avut o problema. 10x

Ovidiu Hectar a spus: (noiembrie 28th, 2019 at 20:58 )

Maine o sa-l puna manager pe liceanul RockAndRoll. Ce iti trebuie experienta? Om de partid sa fi si e ok!

drucker a spus: (noiembrie 29th, 2019 at 09:47 )

Spitall Judetean e o cloaca de spagari unde nu te baga nimeni in seama daca nu dai spaga .De la medici la asistente si pana la ultima infirmiera , te trateaza cu indiferenta daca nu primesc bani
Sistemul medical e corupt iremediabil .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare

Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.