Tragedie pe şosea, lângă Pișchia. O persoană a murit după ce maşina în care se afla s-a răsturnat/FOTO

accident pischia

accident pischia

Un bărbat a murit într-un tragic accident de circulaţie care s-a produs, în această dimineaţă, în apropierea localităţii Pişchia. Bărbatul se afla, alături de încă un adult şi doi copii, într-o maşină care s-a răsturnat.

La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și 17 pompieri, plus un elicopter SMURD. În maşină răsturnată se aflau doi adulţi şi doi copii. Dintre aceştia, un bărbat şi un copil au rămas încarcerați. S-au efectuat manevrele de descarcerare, dar din păcate bărbatul n-a mai putut fi salvat, fiind declarata decedat. Celelalte trei persoane au fost transportate  la spital.

Update. Bărbatul cae a decedat avea 61 de ani şi conducea autoturismul pe DJ 691, dinspre Pișchia spre urcarea către autostrada A1. Potrivit poliţiştilor rutieri, la un moment dat a pierdut controlul direcției de mers și a intrat într-un cap de pod. În maşină mai erau o femeie şi două fetiţe, de 9, respective 6 ani, cele trei fiind rănite şi transportate la spital.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Politicienii trimiși de PSD Timiș la alegerile parlamentare și-au depus candidaturile la Palatul Administrativ. Grindeanu și Dogariu cap de liste/FOTO

În garnitură completă, cu Sorin Grindeanu, Alfred Simonis, Eugen Dogariu și Titu Bojin în prim-plan, candidații Partidului Social Democrat Timiș la alegerile parlamentare au venit la Palatul Administrativ pentru depunerea candidaturilor și a listelor de semnături. Reprezentanții formațiunii politice spun că sunt hotărâți să câștige alegerile în cel mai vestic județ al țării. ”Astăzi, odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politicienii trimiși de PSD Timiș la alegerile parlamentare și-au depus candidaturile la Palatul Administrativ. Grindeanu și Dogariu cap de liste/FOTO
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoţii! CSM Lugoj a trecut clar de Piteşti

Etapa a doua a ligii de elită din voleiul feminin a consemnat şi o întâlnire între CSM Lugoj şi Argeş Volei Piteşti. După mai bine de o oră de joc, gazdele s-au impus, conform aşteptărilor, 3-0 (20, 19, 8). Excelente la preluare şi cu un atac eficient, echipa bănăţeană nu a avut emoţii şi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoţii! CSM Lugoj a trecut clar de Piteşti
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

CCIA Timiș lansează trei noi proiecte de pregătire, finanțate cu fonduri europene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea a trei proiecte importante, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027. Aceste inițiative sunt destinate să sprijine în total 1809 angajați în dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele pieței muncii și pentru a face față provocărilor economice actuale. Grupul țintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează trei noi proiecte de pregătire, finanțate cu fonduri europene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste zece mii de oameni sâmbătă şi tot atâţia duminică la un festival al cărui succes a depăşit deja graniţele judeţului şi ţării. Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş este încă în desfăşurare şi de el se bucură oameni din toată ţara, dar şi din vecini. Atmosfera este excelentă, mii de oameni, dar şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoare de bun gust! Mii de oameni au luat cu asalt Buziaşul la Festivalul Paricaşului şi Vinului/FOTO
În garnitură completă, cu Sorin Grindeanu, Alfred Simonis, Eugen Dogariu și Titu Bojin în prim-plan, candidații Partidului Social Democrat Timiș la alegerile parlamentare au venit la Palatul Administrativ pentru depunerea candidaturilor și a listelor de semnături. Reprezentanții formațiunii politice spun că sunt hotărâți să câștige alegerile în cel mai vestic județ al țării. ”Astăzi, odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politicienii trimiși de PSD Timiș la alegerile parlamentare și-au depus candidaturile la Palatul Administrativ. Grindeanu și Dogariu cap de liste/FOTO
Tinerii, studenți sau absolvenți, sunt îndemnați să-și pregătească CV-urile pentru cel mai mare târg de joburi și internship-uri din partea de vest a țării. Zilele Carierei, eveniment cu tradiție al Universității Politehnica Timișoara a ajuns la a XXV-a ediție și se va desfășura în zilele de 16-17 octombrie 2024, între orele 10:00-17:00, la Cantina UPT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zilele Carierei, mega evenimentul pregătit de UPT, gata de start
Fundația Comunitară Timișoara oferă, prin apelul de proiecte RO Bike Valley, pentru școlile, organizațiile și persoanele fizice din patru județe din vestul țării fonduri ca să promoveze un stil de viață sănătos prin mișcare și pedalat în 2025. Prin acest program sunt disponibile fonduri în activități care promovează mișcarea, educația rutieră și mersul pe bicicletă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Comunitară Timișoara anunță lansarea unei noi ediții a proiectului RO Bike Valley
Încă una dintre dorinţele actualei administrații e tot mai aproape de a fi realizat. Primarul Dominic Fritz a anunțat că au fost obținute toate avizele pentru proiectul de regenerare a zonei Sinaia. Cunoscută timișorenilor ca și zona Kuttl sau Sinaia, aceasta va fi transformată total dacă proiectul merge mai departe așa cum este el imaginat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a zonei Sinaia are toate aprobările. Documentația intră la vot
Etapa a 7-a din seria a 9-a a Ligii a 3-a a fost extrem de interesantă cu multe rezultate neaşteptate. Gazdele au câştigat două partide, oaspeţii – una, iar în alte două jocuri au fost remize, fără gol. Derbiul etapei s-a jucat la Peciu Nou, unde echipa locală a întâlnit Ghiroda. Gazdele au făcut o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Peciu bate clar Ghiroda şi e prima în C9, Poli –  pas greşit, Periam a ţinut în şah Pecica, iar Şag continuă să dezamăgească
Începând de luni, cele două grupe de preșcolari care au activat temporar în Căminul Cultural Ghiroda vor reveni în noile săli ale grădiniței, din clădirea extinsă.  După o lună petrecută în locația provizorie, copiii se vor muta în spațiile special amenajate și complet pregătite pentru desfășurarea activităților zilnice. “Proiectul de extindere al grădiniței din Ghiroda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Ghiroda are noi săli pentru preșcolari
Din punct de vedere al prognozei meteo acest weekend va fi liniştit cu temperaturi normale. Sâmbătă, vremea se va răci în unele zone, local semnificativ în sudul, estul şi parţial în centrul ţării, unde mai ales pe parcursul zilei cerul va avea înnorări. Va ploua şi sub formă de aversă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend de toamnă cu vreme bună
Top