Klaus Iohannis la Timişoara. Ceremonie sobră la Cimitirul Eroilor/FOTO

Klaus Iohannis,la Cimitirul Eroilor

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a ajuns în această după amiază la Timişoara, unde a participat la mai multe acţiuni dedicate aniversării a trei decenii de la Revoluţia Română. Primul popas l-a făcut la Cimitirul Eroilor din Lipovei, unde a depus o coroană de flori. Ulterior, a participat la o slujbă de pomenire a eroilor, la Catedrala Mitropolitană, a depus o coroană la monumentul din Piaţa Victoriei şi a luat parte la spectacolul de balet, „Revolta”, unde a şi susţinut singurul discurs din cadrul vizitei sale.

Cu o punctualitate nemţească, Klaus Iohannis a ajuns la Cimitirul Eroilor, conform programului, la ora 17.10. Preşedintele a fost însoţit, printre alţii de senatoarea Alina Gorgiu, europarlamentarul Gheorghe Falcă şi deputatul Pavel Popescu, fiind întâmpinat de primarul Nicolae Robu şi subprefectul Liliana Oneţ. Ceremonia a fost foarte sobră, iar preşedintele nu a ţinut discursuri, a depus o coroană şi a dat mâna cu oficialii prezenţi. Totuşi, la un moment dat, revoluţionarul şi activistul civic Corneliu Vaida i-a înmânat preşedintelui un drapel din timpul Revoluţiei. De la ora 18.00, Klaus Iohannis a participat la Slujba de pomenire a martirilor şi a depus o coroană de flori la Catedrala Ortodoxă Mitropolitană.

Slujbă de pomenire a eroilor, la Catedrala Mitropolitană

Participarea preşedintelui României la ceremoniile de la Timişoara a continuat la Catedrala Mitropolitană, unde a participat la o slujbă de pomenire condusă de IPS Ioan, Mitropolitul Banatului. La finalul acesteia, Ioan i-a solicitat lui Iohannis să dea un decret prin care o dată din calendar să fie declarată Zi a Revoluţiei, a dezrobirii neamului român.

După ceremonia religioasă, Klaus Iohannis a traversat drumul, în Piaţa Victoriei, unde a depus o coroană la monumentul dedicat Revoluţiei, aflat vizavi de Catedrala Mitropolitană. Însoţit de IPS Ioan, el a traversat la pas Piaţa Victoriei, până la Palatul Culturii, unde în faţa acestuia a aprins o candelă în cinstea celor căzuţi în decembrie 1989.

Iohannis nu a susţinut niciun discurs, nu a avut dialog cu presa, dar a strâns mâinile oamenilor din piaţă. Singurele cuvinte adresate au fost cele din discursul, la fel sobru, susţinut pe scena Palatului Culturii, înaintea spectacolului de balet „Revolta”.

„Aici, la Timișoara, cu exact 30 de ani în urmă, comunismul a fost învins pentru prima dată. Aici, la Timișoara, cu exact 30 de ani în urmă, a fost pusă borna libertății. Vă invit să păstrăm un moment de reculegere în memoria eroilor și martirilor noștri care au avut curajul să lupte cu piepturile goale împotriva tiraniei. Timișoara este ”orașul dintâi”, kilometrul zero al democrației și libertății, iar 16 decembrie 1989 este una dintre cele mai însemnate date ale tulburatei noastre istorii.”, şi-a început discursul preşedintele României.

El a încheiat alocuţiunea rostită în faţa sălii pline, folosind cuvintele Corinei Untilă, o revoluţionară care ne-a părăsit în urmă cu puţin timp, în urma unei boli.

„Ea a descris cândva cum nu se putea mai bine legătura dintre generația ei minunată, care pentru apărarea unor mari cauze a făcut sacrificiul suprem, și generația de astăzi, care păstrează vii aceleași valori: În Decembrie 1989 am câștigat libertate, o nouă identitate ca popor, demnitate şi patriotism. Văd toate acestea la noua generație, generația «Facebook», şi mă bucură faptul că ei duc mai departe idealurile Revoluției Române din Decembrie 1989”, şi-a încheiat discursul rostit Klaus Iohannis.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi a debutat la Timișoara ediția cu numărul 11 a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Ca de fiecare dată, timișorenii vor avea parte de un program cu acțiuni numeroase, dar și cu standuri cu mâncare sau produse tradiționale, prezentate în centrul capitalei Banatului, evenimentul va fi deschis publicului până duminică. Programul oficial cuprinde concerte, spectacole...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I
Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Cum va arăta tehnologia de mâine? Ce se întâmplă cu un model de inteligență artificială după ce este construit? Ce competențe vor fi căutate pe piața muncii într-o economie în care AI devine tot mai prezent? Timișorenii interesați de aceste întrebări sunt invitați vineri, 25 septembrie 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara, la o întâlnire cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT îi invită pe timișoreni la o întâlnire despre tehnologiile care schimbă lumea de mâine
La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.