S-a aprobat documentaţia, parţial secretă, pentru bazele sportive din Calea Buziaşului şi Calea Şagului

complex sportiv

complex sportiv

Primăria Timişoara şi Consiliul Local se grăbesc să investească bani în noi baze sportive. Astfel, au fost aprobate documentaţiile pentru ridicarea mult promiselor astfel de baze, proiectate pentru Calea Şagului, respectiv Calea Buziaşului.

Nu ştim cum va drămui primăria banii din buget, pentru a putea să se ţină şi de promisiunile legate de proiectul Timişoara Capitală Culturală, respectiv pentru noi baze sportive în mai multe cartiere, dar şi de investiţiile curente, cert este că Nicolae Robu se poate declara fericit, pentru că la ultima şedinţă de plen consilierii locali au aprobat documentaţiile tehnice pentru două asemenea baze, în Calea Şagului şi Calea Buziaşului. Şi nu vorbim de nişte terenuri de tenis cu zgură, ci de bazine de înot acoperite, stadioane cu tribune sau piste de alergare.
„Se aprobă documentaţia tehnico-economică elaborată la faza Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Zonă sportivă şi de agrement Calea Buziaşului: bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren rugby/fotbal, tribune, alte amenajări exterioare, str. N.D.Cocea, str. Legumiculturii, str. Recoltei, Timisoara”, întocmită de RHEINBRUCKE SRL – Timişoara, conform Contractului de prestări servicii nr. 58/22.05.2018”
„Se aprobă documentaţia tehnico-economică elaborată la faza Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Zona sportivă şi de agrement, Calea Şagului: bazin de inot acoperit, bazin in aer liber, teren de tenis, alte amenajări exterioare, str. Paul Constantinescu, Timisoara” întocmită de P.G.A. MARKERS SRL – Timişoara, conform Contractului de prestări servicii nr. 38 / 04.04.2019”, spun cele două proiecte aprobate marţi.
Conform datelor tehnice, sumele care ar trebui alocate sunt imense. Pentru complexul din Calea Şagului vorbim despre 60 de milioane de lei, inclusiv TVA, aici se vor construi, pe 7.321 de metri pătraţi, un bazin de înot semiolimpic, cu tribună, în cadrul unei clădiri cu etaj şi mezanin, un al doilea bazin în exterior, teren de tenis extins, pistă de alergare suspendată!
Complexul din Calea Buziaşului e şi mai măreţ. Aici este prevăzut inclusiv celebrul stadion de rugby, sperăm că până la finalizarea acestuia vom mai avea şi echipă. Ciudăţenia este că planul prezentat de primărie nici nu poate fi consultat integral, ataşat proiectului de hotărâre nu există decât o serie de planşe. Alături de stadionul care va avea tribune pe structură metalică este prevăzut şi un bazin de înot. Indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectul sunt, deocamdată, un secret rezervat doar unor persoane, se pare, pentru că aceştia nu au fost făcuţi publici.
În ciuda vântului care bate prin buzunarele primăriei, autorul moral al acestor baze e extrem de optimist. Un complex similar e prevăzut şi pentru Calea Lipovei, aici se caută deja constructor.
„În Calea Lipovei suntem într-o fază mai avansată, acolo e în derulare licitația pentru execuție. Acolo, cât de curând, intrăm pe teren. La celelalte două complexuri din Calea Buziașului și Calea Șagului, am aprobat studiile de fezabilitate, imediat se trece la etapa de proiectare, cu elaborarea și a detaliilor de execuție, și apoi vom scoate la licitație și pentru cele două complexuri execuția în sine. Toate cele trei complexuri sunt angajate pe bani de la bugetul local. Sunt obiective extrem de importante, obiective la care ținem foarte mult și nu ne-a fost ușor să ajungem să și dăm viață și mai e până când ele vor fi și puse la dispoziția cetățenilor, să se bucure de ele”, a anunţat Nicolae Robu, în ziua votului din CLT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Banateanul a spus: (ianuarie 17th, 2020 at 15:23 )

HAHA! Se grabesc? Proiectul asta trebuia sa intre la vot exact acum un an. Stai sa vezi cat mai dureaza pana ajung la licitatia de constructie!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.