Candidează „Fanaticul”! Să vină Romiță cu PSD-ul, hai, bre, Dominice, dom doctor, începe distracția!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Mă bucur că Ludovic Orban îl lasă pe Nicolae Robu să candieze din partea PNL. În primul rând pentru că obiectul dosarului penal pentru care a fost trimis în judecată edilul Timișoarei este vânzarea a două case unor familii amărâte de la care Nicolae Robu nu cred că a cerut sau a primit șpagă. Ca această pricină de sancționare politică să fie una de corupție, incompatibilă cu poziția de candidat din partea unui partid pe cât de respectabil pe atât de liberal.

Poate fi eventual neglijență în serviciu, o semnătură dată „ca primarul” pe niște acte de vânzare, după ce juriștii instituției ar fi avizat amboulea respectivele înscrisuri. Din acest motiv aș prefera ca peste un an, când instanța i-ar da eventual achitare „neobositului” de la Bocsig, să nu se transforme toată povestea într-un basm despre cum a fost nedreptățit Făt Frumos din Lacrimă și cum a profitat de aceasta Zmeul cu cetățenie germană. Un astfel de deznodământ ar șubrezi, firește, legitimitatea viitorului primar ales fără Robu în cursă sau cu un Robu nesusținut de PNL și, zău, nu asta vrem.

Nu e normal ca acest nou primar, altul decât Nicolae Robu, să plece cu un asemenea handicap. Un vot dat oricui, dar în lipsa favoritului, ar face ca pe parcursul întregului mandat de edil să planeze fantoma lui Robu, „fanaticul muncii” care ar fi făcut el atâtea pe lumea asta dacă nu-l obstrucționa partidul, justiția și Statul Paralel. Un abandon al lui Nicolae Robu nu ar fi fost sănătos pentru un alt primar ales al Timișoarei nici dacă „Fanaticul” ar fi cu adevărat un șpăgar (neconfirmat încă de instanță), dar bănuit de noi toți pentru alte comportamente dubioase în activitatea de primar. Sunt oameni politici despre care poți băga mâna în foc că au mâncat „de dulce” în post și mulți cred despre Nicolae Robu că ar fi unul dintre aceștia. Deși sunt spețe discutate public, cea despre anveloparea „cu cântec” a blocurilor, facilități oferite unor prieteni oameni de afaceri, despre tolerarea apucăturilor lui Ionuț Nasleu, tot n-aș băga mâna în foc că Nicolae Robu e un politician corupt.

Prin urmare, să candideze. Ca liberal sau ca independent, nu mai conta cum, și să învingă sau să fie învins într-o luptă dreaptă. Oricâte „bube” ar avea, Nicolae Robu nu este, totuși, un Liviu Dragnea, să te temi că ar influența incorect rezultatul alegerilor doar prin prezența lui în cursă. Nicolae Robu poate ne păcălește cu povestea realizărilor sale, spune că a făcut atâtea și uită să recunoască multe ce n-a mai reușit să le facă, dar nu ne va fi frică că Nicolae Robu va falsifica alegeri. Nici n-ar avea cum. Am însă pretenția de la cei mai mulți dintre timișoreni că sunt raționali, că nu vor pune „botul” la păcălelile unuia sau altuia și vor face diferența între o ofertă sau alta, fără ca pentru înlăturarea lui Nicolae Robu din biroul de pe CD Loga să fie nevoie de o interdicție la candidatură. Să vină PSD-ul cu Romiță Orza, hai, bre, Dominice, dom’ doctor, gata cu lamentările, băgați tare, începe distracția!

P.S. Cineva a dat la semnat o petiție în care se cerea ca „Neobositul” să circule o lună cu mijloacele de transport în comun timișorene. O secundă am crezut că inițiativa a venit de la „neistovitul” Chiș Culiță, ca Nicolae Robu să aibă parte de băi de mulțime în tramvaie sau troliebuze tocmai în precampania electorală, dar nu, primarul a luat-o în versuri să le dea cu flit celor cu petiția. Oameni buni, hateri cumsecade, deștepți mai sunteți! Păi ia mergeți voi opt ani în mașină 12 ore pe zi numai cu șoferul Vasile și mai vorbim. Credeți că e distractiv? Vasile ar fi luat demult tramvaiul, dar n-are încotro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

vasile popescu a spus: (martie 4th, 2020 at 10:20 )

Poate ne explici cum conduce soferul primarului o structura dintr-o alta institutie, din postura de conducator auto al alesului ? Parca am mai auzit pe undeva de cineva care se folosea, in activitatea sa, de doua angajate de la o alta institutie, fapt ce a supurat foarte mult pe aparatorii legii…

Ovidiu a spus: (martie 4th, 2020 at 10:20 )

Eugen Sasu este cel mai bun cronicar politic din Timișoara. Respect!

vasile popescu a spus: (martie 4th, 2020 at 11:08 )

Observatiile autorului legat de „eliminarea” lui Robu din competitia electorala sunt absolut corecte si subscriu…Trimiterile la alte personaje politice (altele decat candidatii) sunt neavenite…Asta era rostul observatiilor mele anterioare. Un bun cronicar politic, asa cum autorul textului, ar fi putut renunta la trimiterile in cauza, crescand credibilitatea articolului…

Poli 21 a spus: (martie 4th, 2020 at 12:01 )

De acord cu Ovidiu, plus Ino.

BenOnani a spus: (martie 4th, 2020 at 12:42 )

Din pacate Robu e plecat demult de la birou, nu cu tramvaiul ci cu stolul de ciori din capul sau ! Nu i-a placut sa fie automatist, nici calculatorist, nici senator ci primar razboinic. S-a razboit cu natura, obligand palmierii sa creasca aici, cu ciorile recomandandu-le sa ia antibaby, cu o zebra care de groaza lui s-a sinucis sarind peste gard intr-o balta, cu circulatia, facand o semaforizare in batjocura pietonilor. Pentru a va convinge, va propun sa margeti cu StreetsView pe cateva strazi in Paris si Palmișoara si să numarati semafoatele si indicatoarele. Cate ati gasit ? Nici o autoritate nu a avut curiozitatea sa varifice ce firme fac semaforizare. Bine ca ii prind pe cei care iau spaga o sticla de „visichi” sau care vand ilegal legaturi de marar ! Daca-l mai alegen un mandat va pune studentii sa monteze sterilete sobolanelor iar intre blocurile dintre care a taiat pomii va aduce nisip din desert si scorpioni. ! Ma opresc aici, desi am atatea de spus ….

leo di taio a spus: (martie 4th, 2020 at 12:51 )

Nu stiu daca ar face baie de multime, dar sigur ar face baie de f…me.Fanatic este cuvantul perfect ptr. aradeanul din Bocsig.

Adrian007 a spus: (martie 6th, 2020 at 11:12 )

Votez orice, dar sa fie om normal !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate

Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese

Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.