După aproape două decenii, Titu Bojin îndepărtat de la şefia Apelor Române Banat. Funcţia este preluată de PNL Arad

Titu Bojin

Titu Bojin

Titu Bojin urmează să fie înlocuit la şefia Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat, chiar săptămâna viitoare, de către liberalul Caius Parpală din Arad. Bojin nu va pleca însă din instituţie, urmând să preia funcţia de director general adjunct. În locul lui va veni arădeanul Caius Parpală, actulamente director la Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad.

Titu Bojin se află la şefia Apelor Române Banat din vremuri imemorabile, mai exact din 2001. A plecat doar în perioada în care a fost preşedinte al CJ Timiş. El a fost şef peste apele din Banat, inclusiv în perioada în care PSD, fostul său partid, se afla în opoziţie.

Totuşi, Titu Bojin afirmă că el şi-a cam dorit să fie mutat adjunct, fiindcă va fi ocupat cu campania electorală.

“E adevărat, voi fi schimbat săptămâna viitoare, voi trece pe poziţia a doua. Eu oricum, voi avea treabă, voi candida la preşedinţia Consiliului Judeţean”, a declarat Bojin pentru deBanat.

Pentru ce partid va candida nu este prea clar. Bojin este consilier judeţean din partea UNPR, partid care nu prea mai există. Preşedintele Gabriel Oprea tot insistă ca partidul să fie înghiţit de PSD, ori social-democraţii au candidat la preşedinţia CJT, în persoana actualului titular al postului, Călin Dobra.

Funcţie extrem de importantă, şefia Apelor Banat nu va fi ocupată de un liberal din Timiş, ci din Arad. Este vorba de Caius Parpală, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, în perioada 2000-2004. Din 2012 el ocupă funcția de director al Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul ABA Mureș. Între 2004 şi 2012 a fost şef al Regiei Autonome de Drumuri Municipale Arad. La un moment dat, a fost propus de PNL Arad şi pentru funcţia de şef al DRDP Timişoara. Parpală este fin al preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ochiul limpede a spus: (iunie 6th, 2020 at 23:02 )

Pana și comuniștii invidiază metodele de construcție respectiv de ocuparea posturilor unităților administrative în democrația românească. Măcar sa facă cineva ceva pozitiv pentru a fi remarcat în urma ocupării unei funcții. Deputați, senatori, directori, ce supradotați sunt unii, dar rezultate sunt zero. Ce vrăjeală cu democrația asta de specula bazata pe clientela de familie, de amante, de nași sau fini, probabil CV unui candidat nu poate fii construit decât pe astfel de criterii. Refrenul memorabil rămâne valabil:,, ….. Noi rămânem tot ca prostii”

dinu a spus: (iunie 7th, 2020 at 01:46 )

Aradenii se considera ardeleni. Daca le spui ca Aradul e in Banat se considera jigniti, pentru ca e dincolo de Mures. Asadar, ce sa caute un aradean in functia de administrator al apelor din Banat?

Mara a spus: (iunie 7th, 2020 at 12:09 )

Deci PNL numeste in functie un fost PSD-ist cu legaturi in ALDE!
Felicitari PNL, sunteti pe calea cea buna! Mai asteptati votul meu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.