Ripensia îşi reia pregătirea la începutul lunii iulie

reunire lot Ripensia

reunire lot Ripensia

Ripensia UVT a conturat programul de pregătire pentru vară în vederea noului sezon competițional. Lotul echipei se va reuni sub comanda lui Cosmin Petruescu pe data de 6 iulie 2020.

Se va efectua un stagiu centralizat în perioada 15-24 iulie. Există mai multe variante în acest sens, atât din țară, cât și din străinătate. Clubul analizează ofertele și va comunica locația finală în viitorul apropiat. La întoarcere, jucătorii vor intra în perioada precompetițională care va include și meciuri amicale, zilele și adversarii urmând să fie anunțate după ce vor fi stabilite. Toate acestea se vor desfășura în funcție de regulile impuse și de evoluția pandemiei de coronavirus.

Cât priveşte noutăţile din lot, se cunosc doar numele a trei jucători care au părăsit clubul în această vară. Este vorba despre George Monea, Vlad Chera şi Horaţiu Moldovan. Monea s-a aflat în circuitul echipei timp de două sezoane (2018/2019 și 2019/2020) și a adunat 31 de apariții. Tânărul Chera, venit în pauza competițională din iarna sezonului 2018-2019 sub formă de împrumut de la prim-divizionara Viitorul Constanța, a jucat în 27 de meciuri pentru echipa timişoreană. Horațiu Moldovan a revenit la formația roş-galenă în iarnă și a semnat cu Ripensia până în vara acestui an. În acest sezon, până la întreruperea campionatului din cauza pandemiei de Coronavirus, Moldovan a apărat buturile roș-galbene în trei meciuri oficiale: acasă cu Metaloglobus București și Dunărea Călărași, iar în deplasare la UTA Arad.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.