Lupta pe consilierii primarului și viceprimarilor. Consiliul Local Timișoara a aprobat lista celor zece posturi

Un număr total de zece consilieri personali ai primarului și ai celor doi viceprimari vor lua loc în barca municipalității în perioada următoare, ne spunea, marți dimineața, Dominic Fritz. Acum legea permite și e nevoie de sânge proaspăt pentru a se putea restructura primăria. După-masă ideea a devenit și ”legală”, atunci când consiliul local a aprobat modificarea, una, de altfel, posibilă prin noua Lege a Administrației.

În acest moment, primarul are patru consilieri și aproape sigur vor mai veni doi. Viceprimarul Ruben Lațcău are doi consilieri deja, dar sunt deocamdată voluntari, chiar dacă fac deja treabă. Ei vor fi angajați, că legea permite, și așa se va ajunge la șase consilieri pentru primar și câte doi de fiecare vice, deci în total zece. Mai lipsește doar cel de-al doilea viceprimar!

Întrebat de debanat.ro dacă acest număr de zece consilieri va fi atins, Fritz a confirmat.

”În principiu da, toate cele zece posturi vor fi ocupate, eu am deja patru și, probabil, în următoarele luni voi completa echipa pentru că e nevoie de sânge proaspăt și de multă gândire cum putem să restructurăm primăria. Da, avem nevoie de acești oameni și nu vom putea face restructurări fără aceștia”, a răspuns primarul Timișoarei solicitării debanat.ro.

Câteva ore mai târziu, măsura devenea și legală, după ce Consiliul Local Timișoara a aprobat noua organigramă, cu toate cele zece posturi.

”Știu că această organigramă invită la întrebări și polemici. Codul administrativ reglementează structura cabinetelor în administrarea publică, unde primarul unui municipiu reședință de județ are șase consilieri și fiecare viceprimar are doi. Aceasta nu a fost reflectată în organigramă. Eu înțeleg că varianta populistă este că de ce se adaugă posturi și ar trebui să se taie poziții, va fi o restructurare la anul, aceasta nu e o restructurare, că nu au trecut șase luni de la precedenta. Pentru posturi de conducere este absolut necesar ca să poți conduce o instituție atât de mare ca Primăria Timișoara, de o asistență profesională. Consider că amândoi viceprimari au nevoie de acești consilieri personali, altfel e foarte greu să conduci așa cum trebuie. Ruben Lațcău are în subordinea lui Direcția Tehnică și Direcția de Dezvoltare, cu peste o sută de persoane, mi se pare normal să primească, așa cum e prevăzut de lege, și instrumentele necesare. La anul, cu siguranță vom vedea, că în total sub linie, că organigrama primăriei este mai suplă decât acum”, a spus, în plenul CLT, Dominic Fritz.

Ironic, Radu Țoancă, de la PSD, a întrebat dacă aceste posturi vor avea și pe cine să ”slujească”.

”Vom avea anul viitor al doilea viceprimar? Că noi pre-angajăm persoane dar nu știm când vom avea și viceprimar”, a spus Țoancă.

La fel i-a răspuns și Fritz, care a vorbit de cadouri de Crăciun.

”Un al doilea viceprimar e pe lista mea de Crăciun”, a spus primarul.

Consilierul liberal Simion Moșiu a încercat să își explice cine ar veni ca și consilier, pe un asemenea salariu mic, pentru că, conform experienței sale, acolo vin tineri care speră să fie ”parașutați” mai sus.

Afirmația nu a fost bine primită de vicele Ruben Lațcău, care i-a garantat lui Moșiu că noii consilieri nu vin pe post pentru sinecuri și avantaje.

„Zicea domnul Moșiu de sinecurile ce se dădeau în trecut la partid. eu nu știam de aceste sinecuri, îmi pare rău sunt la primul mandat. În ceea ce îl privește pe domnul primar, vă spun că niciunul dintre consilieri nu este membru de partid, nici de la USR, nici de la alt partid. Ce vă pot asigura că niciunul dintre oamenii pe care eu intenționez să-i angajez ca și consilieri personali, li nici viitorul viceprimar, nu vor fi membri de partid, ci vor fi oameni care vor avea roluri tehnice, fie de suport în relația cu o direcție anume, fie de suport în relația mea cu administrația sau cu cetățenii. Nici pe departe nu se pune problema să angajăm oameni de la partid. Acele persoane vin din top management, au firme private și vin pentru salarii de sub 3.800 ca să ajute. Persoanele pe care eu doresc să le angajez deja lucrează voluntar, au lucrat atât pentru campanie, cât și pentru mine în momentul acesta. Unul va fi dedicat pe partea de infrastructură, are peste 20 de ani de experiență și va lucra dedicat pentru elaborarea unui nou PMUD (n.r. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă). A doua persoană va avea ca rol partea de politici publice și va urmări că noi ne ocupăm de ceea ce ne-am asumat în contractul de angajament cu timișorenii, în programul electoral, că implementăm cu adevărat aceste lucruri”, a anunțat Lațcău.

Până la urmă propunerea de includere a noilor consilieri în organigramă a fost aprobată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cet a spus: (decembrie 16th, 2020 at 14:11 )

Pleaca ai nostri vin ai vostri!!

Iar o groaza de consilieri?
Personalul primariei, directori, subdirectori sefi si sefute, ei ce fac??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Warriors&CSS Bega Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top