Sute de elevi și de profesori din Timiș, cu motivare medicală pentru școala on-line. Avem două grădinițe în carantină

Inspectorul școlar general Marin Popescu a precizat, luni, că debutul semestrului doi al acestui an școlar este unul cu emoții pentru toată lumea.

„Am vizitat câteva școli și a păstra masca pe față e cu probleme. Chiar eu am făcut câteva observații, erau copii de clasa I și, sigur, ei își dau masca jos, dar la nivelul acela trebuie multă atenție și încurajați să-și păstreze masca pe figură. Am constatat că respectarea regulilor era dusă până aproape de extrem, în sensul în care și geamul și ușa erau deschise, zona de circuit era bine pusă la punct, materialele se găseau în dozatoare, în flacoane, sala de mese și sala unde se prepară hrana erau igienizate. Important este că e un trend și un mesaj de revenire la condiții normale în care toți concură la buna desfășurare a procesului, începând de la personal didactic, nedidactic, la părinți și elevi. Timișoara este cea mai afectată localitate din județul Timiș pentru că este în scenariul 3, ca atare aici avem și populația școlară cea mai mare”, a declarat, luni, Marin Popescu.

Inspectorul școlar general al județului Timiș a mai precizat că avem un număr de 93 de unități de învățământ, 17.122 de elevi care sunt la cursuri și 25.000 de lei care studiază de acasă.

„Ne referim la elevi de gimnaziu și liceu, cu excepția celor care fac practică. Grădinița PP 30, structură a școlii gimnaziale nr. 6, se găsește în carantină, unde trei persoane care nu sunt cadre didactice au fost confirmate cu coronavirus. Această unitate de învățământ desfășoară activități online. În Timișoara avem 863 de elevi care studiază de acasă fiind scutiți medical și 168 de persoane care continuă predarea online fiind motivate medicale. La nivelul județului avem 591 de unități de învățământ. Din acestea, 167 de școli se găsesc în scenariul verde, 214 în scenariul galben, 210 în scenariul roșu”, a declarat Marin Popescu.

Șeful IȘJ Timiș a mai precizat că grădinița din Pesac în carantină, iar la Școala Gimnazială Parța, comuna cu cea mai mare rată de infectare, cursurile se desfășoară online.

Potrivit lui Popescu, 945 de elevi din județ învață de acasă cu motivare medicală, în vreme ce 199 de cadre didactice predau online și sunt motivate medical.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

rares bogdan

Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde

Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, care de această dată a lansat un atac dur, inclusiv la adresa primarului Timișoarei, despre care a a spus, adresându-se timișorenilor, ”Voi l-ați ales primar pe unul din ăsta”, încadrându-l în ceea ce se numește un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei

Timișoara are din această săptămână un magazin oficial de suveniruri. Deschis pentru a aduce imagine orașului, acesta a atras deja interesul unor persoane cunoscute, iar printre primii vizitatori s-a numărat și actorul american John Malkovich. Timp de două zile, joi și vineri, cunoscutul și apreciatul actor american John Malkovich s-a aflat pe scena Teatrului Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 17 noiembrie, începând cu ora 13.00, localitatea Cerneteaz va fi gazda celei de-a VI-a ediții a Festivalului Nica Iancu Iancovici, un eveniment devenit deja tradiţional, care celebrează tradiția, muzica și talentul artistic. Evenimentul este un omagiu adus memoriei lui Nica Iancu Iancovici, un simbol al culturii bănățene, cunoscut pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment deja tradiţional, Festivalul Nica Iancu Iancovici, duminică, la Cernăteaz
Seria de trei spectacole susținute de John Malkovich pe scena Teatrului Național Timișoara, cu piesa The Infamous Ramirez Hoffman s-a încheiat cu succes. Interesul publicului local a fost la nivel maxim. O revenire a actorului american nu e exclusă anul viitor. Proiectul imaginat pentru anul Capitalei Europene a Culturii, proiect pe care, mai departe, îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria de spectacole susținute de John Malkovich la Timișoara a fost un succes/FOTO
Tabloul ”Copil mușcat de o șopârlă”, realizată de Michelangelo Merisi da Caravaggio, parte a colecției Roberto Longhi, poate fi admirată de publicul românesc, fiind piesa principală în cadrul expoziției deschise sâmbătă, la Muzeul Național de Artă Timișoara. Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, prezintă, alături de pictura amintită,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschisă oficial expoziția mult așteptată, dedicată lui Caravaggio/FOTO
Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, care de această dată a lansat un atac dur, inclusiv la adresa primarului Timișoarei, despre care a a spus, adresându-se timișorenilor, ”Voi l-ați ales primar pe unul din ăsta”, încadrându-l în ceea ce se numește un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde
Sala Constantin Jude din Timișoara a devenit, sâmbătă, centrul de întâlnire al liberalilor din zona de vest a României. În prezența președintelui Partidului Național Liberal, candidatul formațiunii la funcția de președinte al țării, Nicolae Ciucă, a avut loc întâlnirea regională PNL Vest. Cu această ocazie a fost prezentat programul cu care Ciucă va candida la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Ciucă și-a prezentat la Timișoara programul pentru alegerile prezidențiale și cel de guvernare în fața liberalilor din vestul României/Foto
De vineri, la Timișoara funcționează un nou consulat onorific, cel al Columbiei. Noul consul onorific al Columbiei la Timișoara este Cristian Florin Crișan. Trebuie menționat că, în acest moment, Columbia nu are deschisă o ambasadă la București, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.  Noul consul onorific a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschis consulatul onorific al Columbiei
Timișoara are din această săptămână un magazin oficial de suveniruri. Deschis pentru a aduce imagine orașului, acesta a atras deja interesul unor persoane cunoscute, iar printre primii vizitatori s-a numărat și actorul american John Malkovich. Timp de două zile, joi și vineri, cunoscutul și apreciatul actor american John Malkovich s-a aflat pe scena Teatrului Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei
Biblioteca UPT a găzduit vineri 15 noiembrie 2024, conferința „Translation and Usability”, organizată de Direcția Generală de Traduceri a Comisiei Europene și Centrul de Studii Avansate în domeniul Traducerii – PoliCAT din cadrul Universității Politehnica Timișoara.  Tema dezbaterii, deosebit de interesantă, a fost legată de rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes. Evenimentul, organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes, în dezbatere la UPT
Gestionarea deșeurilor este o prioritate pentru actuala administrație a comunei Mioşniţa Nouă. Noua conducere a fost la centrul de colectare prin aport voluntar, constatând unele nereguli, urmând să se producă unele modificări la regulamentul de funcționare.  Zilele trecute, noul primar al comunei Moșnița Nouă, Gerald-Oscar Simonis și proaspătul ales viceprimar Radu Flavius, alături de șeful...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gestionarea deșeurilor, o prioritate pentru noua conducere a Primăriei Moşniţa Nouă
Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” organizează, pe data de 11 decembrie, evenimentul caritabil ”Lumina Sfântă din Noi”. Fondurile adunate vor ajuta trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş. Bianca este o mamă extraordinară, care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică, Cleo, în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert caritabil de colinde pentru ajutorarea a trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş
Top