Dacă vrea Dominic Fritz, eu mă carantinez cu el, dar ce facem cu timișorenii dornici de neatârnare, precum Alin Nica?

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Nu există ca unul dintre demnitarii ce administrează Timișoara și județul Timiș să nu dorească binele entităților teritoriale pe care le au în responsabilitate, iar când s-au contrazis pe soluția care să aducă acel bine comunității, acești oameni politici n-ar trebui să mai aibă gânduri ascunse. De ce-ar mai avea, căci alegerile au trecut cu niște liberali gâfâind pe ultima sută de metri, lăsând țara cât mai liberă în fața pandemiei de Covid-19.

Chiar și atunci când statisticile pentru România ajungeau la peste 1000 de bolnavi pe zi, iar indicele pentru Timișoara la mia de testați era mai mare ca acum. Dominic Fritz, primarul urbei, a văzut binele orașului prin măsuri restrictive de tipul carantinării orașului. Alin Nica, președintele CJ Timiș, a văzut și el binele într-o abordare mai relaxată și chiar nu se poate spune că unul sau altul are sută la sută dreptate. Unul o fi având doar 99%.

Dacă Dominic Fritz ar fi fost patron Horeca, precis măsura carantinării unui oraș de talia Timișoarei deodată cu venirea primăverii, când se deschid terasele, nu este deloc un bine pentru afacere. La fel, dacă Alin Nica n-ar fi atât de liberal în viziune și carnet de partid, și-ar avea cartea de muncă ca medic la „Victor Babeș”, sigur nu așa ar vedea binele sub forma lăsării populației să se scalde în băi de mulțime odată cu venirea anotimpului frumos. Ca să nu mai vorbim de necazuri mai mari, cu bătrâni apropiați aflați pe patul de spital ca pe patul de moarte pentru că cineva care ia decizia a făcut deja boala, poate s-a și vaccinat, și are chef să se contrazică cu partenerul de alianță politică.

Din principiu, aș merge pe disciplina proverbială a neamțului și pe calculul de a face la vremea potrivită un sacrificiu mai mic pentru a evita mai târziu unul mai mare. Pentru asta, însă, nu e suficient să fii neamț ca primar, să vrei să procedezi precum un german sadea, mai trebuie multe, foarte multe, din păcate prea multe pentru o societate ca a noastră. Căci dacă nu ai conștiința aplicării regulilor, ba din contră, o ai pe cea a batjocurei la adresa legii, atunci degeaba institui tu carantina.

Ce ar presupune din punct de vedere al mișcării populației instituirea carantinei? Să fie permise deplasări doar pentru urgențe medicale, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijirea bolnavilor, transport de marfă, activități agricole, mersul la muncă, dacă lucrezi la un angajator din afara orașului (cu adeverință scrisă de la locul de muncă), pentru examene la facultate… Adică exact ca acum. Care ar fi diferența dintre acum și o Timișoara carantinată, dacă neamțul nu vine de la el de acasă și cu câteva tone de responsabilitate, conștiință pură, pentru cei care se constituie în vectori de răspândire a virusului înainte sau după carantină, de fapt oricând, că așa vor mușchii lor?

Nicio diferență, categoric! Cine știe să scrie va scrie o adeverință pe propria răspundere că nu știu cum salvează el omenirea. Cine știe să umble cu sau fără treabă va umbla, căci cineva undeva tot timpul se va găsi să suspine după ajutorul său de urgență. Cine știe să se simtă bine când altul se simte rău se va simți nestingherit bine, căci n-o să-i spună lui vreo autoritate ce să facă în democrație, iar dacă autoritatea aia se mai și ceartă public cu o altă autoritate, găsind argumente ca indisciplinatul să fie în continuare indisciplinat, sigur măsura de carantinare va fi luată degeaba. Spuneam că Alin Nica și Dominic Fritz nu ar mai avea motive să se comporte cu substrat electoral, căci nu mai sunt alegeri trei ani de acum înainte, dar uite că unii exact așa se poartă, căci le-am cere prea mult să se contrazică în ședințe, cu ușile închise, să ne arate nouă cum caută soluții, nu motive de ceartă.

Dominic Fritz oricum nu va putea face în Timișoara acea carantină la care se gândește cineva când se pronunță acest cuvânt tare. Dacă acum vedem cum concetățeni ai noștri poartă masca la alibi sau n-o poartă deloc, că beau o cafea într-un restaurant declarat forțat „terasă”, că se înghesuie magnetic pe unde e rost de înghesuială, pe cine se bazează Dominic Fritz să pună lucrurile la punct? Are polițiști care să aplice amenzi?

Dar polițiștii au atâtea procese verbale să sancționeze atâta lume, au atâtea pixuri și pastă pentru așa ceva? Dar voință au, când îl aud pe Alin Nica că n-ar fi nevoie de așa ceva? A mai văzut cineva vreun polițist să se ocupe de lucruri atât de „neimportante” în ultima vreme? Sau cumva primarul se bazează pe spiritul nostru civic și tehnicile noastre de autoapărare?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (martie 7th, 2021 at 22:42 )

D-le Sasu, pina nu demult citeam cu placere articolele d-voastra pentru ca vedeam in ele un jurnalist relativ echidistant , cu un stil placut. Chiar daca ati fost un critic acerb al orbului, era de remarcat stilul in care reuseati sa relatati multele „realizari” ale acestuia. De asemenea am remarcat inclinarea ( nu neaparat italica) a materialelor catre ceeace la vremea respectiva parea o alternativa la politica dimboviteana, pe nume usr.Ei bine, a trect perioada de acomodare de dupa alegeri si vad ca toata aceasta constructie politica poate fi caracterizata cu „afara e vopsit gardul,…” si aici imi exprim nedumerirea pentru modul in care continuati sa ramineti „italic” catre ei.

Adi a spus: (martie 9th, 2021 at 12:22 )

In afara de diferentele de mod de viata, de alcatuire a populatiei (studenti – tineri-teribilisti -transport in comun -multe altele) intre TM si orice alt oras muult mai „retras” nu sunt multe altele.
Deci inseamna ca in TM, preponderent boala se ia ori:
– in transportul in comun (dar troleibuzele si tramvaiele sunt cam goale)
– la munca – nu ai ce face, cei ce nu pot lucra de acasa trebuie sa mearga la munca, nu-i asa? Deci aici se poate interveni cu anularea permisivitatii fumatului, unde se socializeaza de regula mai strans, cu mancare pe baza de sandwichuri si nu in bucatarii stramte.
– la terase si restaurante. Hm, inclin sa cred ca aici e marea buba a timisorenilor. Aici e un loc unde am putea sa nu mergem si sa scadem rata de incidenta. Dar, stai, aici nu stam „bot-in-bot” unii cu altii, deic nu ar trebui sa ne imbolnavim! Oare nu va da de gandit?!? Sa fie cumva din cauza „curateniei”? A jegului si a modului de spalare a veselei?
Exemple: o terasa cu mancare faina pe malul Begai: tastatura de la tipul ce factureaza are un jeg probabil multi-milenar. Chiar credeti ca ar fi mai curat in bucatarie? Baia dintotdeauna a fost extrem de jegoasa, dezgustatoare la ei.
Alt exemplu: mic restaurant, mancare buna, in cladirea unei multinationale, tot pe malul Begai: spala paharele cu mana, cu un burete „vesnic” Aici macar toaleta sclipeste si dezinfectantii sunt la liber.
Din diferite articole, am invatat ca buretele de spalat vase, intr-o familie de 2-3 persoane, e mai murdat ca toaleta publica in a 4-a zi de folosinta! La cat timp schimba un restaurant buretele, dupa ce spala zeci de pahare pe zi?!? Te apuca greata! Chiar nu sunt masini de spalat la vanzare? E mult 500Eur, oricum se face economie din apa folosita.
Prin Unirii, m-am invatat minte: berea o cumpar doar la sticla, altfel paharul are urme, ori are gust de detergent: clar spalarea nu a fost facuta intr-o masina de spalat vase.
Americanii anul trecut au facut un studiu: 80% din cei cu Coronavirus au luat masa intr-un restaurant in ultimele 7 zile. E drept, poate fi si altceva din modul lor de viata.
Ceea ce vreau sa spune ca ar fi trebuit organizate controale mult mai stricte si mai dese, pentru ca acesti intreprinzatori sa respecte igiena si sa se limiteze incidenta bolii.
Si atunci si ei ar fi putut a ramana deschisi.
La fel, toti caratorii de mancare: cat de des isi spala gentile cu care duc mancarea?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă

Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Tribunalul București a decis, marți, eliberarea lui Călin Georgescu și punerea lui sub control judiciar în dosarul înșelătoriei de peste un milion de euro. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ionel Rusen, complicele lui Călin Georgescu, potrivit procurilor DIICOT. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.